URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 28 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Afirmația ar putea să pară scandaloasă, însă chiar cred - și încerc să și argumentez - că bihorenii, cel puțin, au cu cine vota. Da, ofertele de candidaturi, și pentru Parlament, și pentru Președinție, sunt pestrițe tare, dar însăși varietatea lor face imposibil ca alegătorilor să nu le fie pe plac una sau alta dintre ele.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Octombrie 2024, 14:21

Fiica milionarului din Arad ucis în atentatul cu bombă a fost reținută. Explozia ar fi fost declanșată de la distanță, prin telefon

Fiica milionarului din Arad ucis în atentatul cu bombă a fost reținută. Explozia ar fi fost declanșată de la distanță, prin telefon Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fiica milionarului din Arad, mort într-un atac cu bombă în urmă cu mai bine de trei ani, a fost reţinută, în noaptea de miercuri spre joi, pentru omor calificat, distrugere şi nerespectarea regimului materialelor explozive. 

Alături de ea, au ajuns după gratii pentru 24 de ore şi alţi doi suspecţi care ar fi executat atacul. Procurorii au concluzionat că explozia ar fi fost declanşată de la distanţă, prin telefon.

Pentru avere 

Laura Crişan a fost reţinută sub acuzaţia de a fi comandat uciderea tatălui său, scrie Digi24. Potrivit procurorilor, femeia ar fi orchestrat atentatul pentru a moşteni averea tatălui.

„Procurorul de caz din cadrul Secţiei de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus măsura reţinerii preventive faţă de doi inculpaţi şi o inculpată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, distrugere, nerespectarea regimului materiilor explozive”, a anunțat joi Parchetul ÎCCJ. 

Bombă declanşată de la distanţă

Atacul s-a produs în dimineaţa zilei de 29 mai 2021, când milionarul Ioan Crişan şi-a pierdut viaţa în urma detonării unei bombe artizanale plasate sub maşina sa. Explozia s-a produs imediat după ce autoturismul a plecat de pe loc, în parcarea unui supermarket din cartierul Vlaicu, Arad. 

Conform anchetatorilor, dispozitivul exploziv a fost detonat de la distanţă prin intermediul unui telefon mobil, iar procurarea şi asamblarea bombei au fost premeditate cu câteva zile înainte de atac. 

„În fapt, s-a reținut în sarcina celor doi inculpați că, la data de 27 mai 2021, au procurat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă – procurată, deținută, transportată și folosită fără drept – și l-au plasat în autoturismul victimei, iar la data de 29 mai 2021, ora 06:59, acționând cu premeditare și din interes material, l-au detonat de la distanță în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea magazinului Profi din cartierul Vlaicu din municipiul Arad”, se arată în comunicatul Parchetului ÎCCJ.

De asemenea, pe site-ul Digi24 se mai arată că explozibilul folosit ar fi fost adus din Serbia, nefiind disponibil în România decât în unităţile militare. Poliţiştii suspectează implicarea unor cetăţeni străini şi, pe baza noilor dovezi, se aşteaptă reţineri şi în Serbia.

Fiica victimei este considerată instigatoarea principală a atacului, cei doi bărbaţi reţinuţi având rolul de a pune la punct dispozitivul şi de a executa detonarea.

"Inculpaţii au fost instigaţi la comiterea faptei de către inculpata menţionată. Victima a decedat ca urmare a exploziei şi incendiului subsecvent, iar autoturismul a fost complet distrus. Prin modul, locul şi mijloacele de săvârşire, fapta a fost de natură să pună în pericol alte persoane şi bunuri", au afirmat procurorii.

100.000 de euro pentru atac 

Conform Fanatik.ro, femeia ar fi achitat suma de 100.000 de euro pentru atentatul cu bombă împotriva tatălui său.

Miercuri dimineaţa, anchetatorii au efectuat şapte percheziţii domiciliare, inclusiv la locuinţa Laurei Crişan, în încercarea de a aduna cât mai multe dovezi împotriva celor implicaţi. 

După perchezițiile din Arad, Laura Crișan a fost dusă în Capitală pentru audieri, iar după mai multe ore a fost reținută. De asemenea, un al treilea suspect, care a cooperat cu autorităţile, a fost lăsat în libertate.

În cazul morții lui Ioan Crișan, inițial nu au existat indicii clare privind motivul atacului. Investigaţiile au exclus ipoteza implicării lui Ioan Crişan în crima organizată, cum se vehiculase la acea vreme în presă.

Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situate la câţiva kilometri de municipiul Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.

Conform Știrile ProTV, după moartea tatălui său, Laura Crișan, de profesie avocat, a rămas cu crescătoria de somn african și cu o altă firmă de transport, care aveau, în anul 2021, o cifră de afaceri de peste un milion de euro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5955 RON
  • 1 EUR = 4.9732 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON