URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 17 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Octombrie 2024, 14:20

Fii eco și câștigi! Autoritățile din Bihor lansează două proiecte de educație ecologică, unul cu premii în bani pentru elevii care imortalizează natura

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Elevii din Bihor au ocazia să câștige premii în bani admirând natura. Autoritățile au lansat un concurs dedicat elevilor din tot județul, înscriși în eco-cluburile din școlile bihorene, care sunt îndemnați să deseneze sau să fotografieze mediul înconjurător, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate cu bani.

Tot pentru a stimula grija copiilor față de natură, sunt pregătite două campanii de împădurire la care ei sunt invitați să participe alături de părinți.

Bihorul prin ochii copiilor

Cele două proiecte au fost prezentate joi, într-o conferință de presă susținută de vicepreședintele CJ Bihor, Mircea Mălan, inspectorul școlar general Horea Abrudan și șeful Direcției Silvice Bihor, Teodor Suciu, care au anunțat că sunt reactivate eco-cluburile înființate anul trecut în școlile din tot județul și grație cărora peste 16.000 de elevi din județ s-au implicat în campania de primăvară „Luna curățeniei”.

Acum, copiii înscriși în eco-cluburi pot participa la un concurs pe care îl organizează CJ, Ecolect Bihor (asociația care gestionează salubritatea județului), Inspectoratul Școlar, Prefectura și Uniunea Studenților din Oradea, intitulat „Bihorul prin ochii copiilor noștri”.

Competiția se întinde pe durata a patru săptămâni. În această săptămână, prima din campanie, în toate grădinițele și școlile care au eco-cluburi, profesorii, învățătorii și educatorii trebuie să discute cu elevii despre frumusețile naturale ale Bihorului și despre importanța ocrotirii naturii.

„Noi suntem convinși că, dacă un copil va înțelege aceste adevăruri fundamentale, modul în care se va raporta la natură și la ceilalți va fi unul frumos și potrivit”, a declarat Mircea Mălan.

Bani și vouchere

După ce vor descoperi frumusețea naturală a județului în care locuiesc, copiii vor avea două săptămâni la dispoziție să o imortalizeze. Pentru micuții din grădinițe și învățământul primar, sarcina va fi să facă desene pe tema protecției mediului sau cu un aspect frumos din Bihor, iar pentru elevii de gimnaziu și de liceu să fotografieze natura din județ.

În a patra săptămână a campaniei (4-8 noiembrie), în fiecare clasă implicată în concurs, elevii și profesorii vor vota cel mai bun desen sau cea mai bună fotografie. Acestea vor participa apoi la o selecție pe care o va face un juriu format din fotografi, jurnaliști și reprezentanți ai instituțiilor publice organizatoare, astfel încât la final să fie aleși câștigători ai concursului pentru fiecare din cele 7 zone în care este împărțit Bihorul, din perspectiva salubrității.

Potrivit lui Mălan, pentru fiecare nivel de educație - preșcolar, primar, gimnazial și liceal - se vor acorda câte trei premii în fiecare zonă. „Locul 1 va primi un premiu de 500 lei și va câștiga pentru școala din care face parte o masă de ping-pong. În felul acesta dorim să încurajăm sportul și mișcarea în rândul copiilor. Locul 2 va primi 400 lei, iar locul 3, 300 lei”, a declarat Mălan. În total, vor fi astfel 28 de premii I, 28 de premii II și tot atâtea premii III.

În plus, prin tragere la sorți, 210 participanți vor primi câte un voucher de 200 lei cu care vor putea cumpăra echipamente sportive de la un magazin de specialitate.

Bihorul plantează

Al doilea proiect educativ lansat de autorități este o continuare a unui eveniment pe care CJ Bihor l-a organizat în primăvară, „Bihorul plantează”, când 15.000 de puieți au fost sădiți lângă Betfia, cu ajutorul angajaților din instituții publice, participanți voluntar.

Pentru a crește suprafețele împădurite din Bihor, acest proiect va fi unul anual, iar în toamna acestui an va presupune plantarea de copaci în campusul Universității din Oradea, în parteneriat cu organizația studențească USO, și în 4 zone din județ, cu sprijinul elevilor bihoreni.

„În această toamnă vom planta în mai multe zone din Bihor aproape 25.000 de puieți”, a precizat vicepreședintele CJ Bihor. Elevii vor fi îndemnați să participe la activități alături de părinți, astfel încât voluntariatul să fie atât în beneficiul naturii, cât și al familiei.

„Vrem să prilejuim pentru fiecare familie oportunitatea de a petrece timp de calitate unul cu celălalt în natură și de a ne educa reciproc, părinți și copii, în jurul unei idei care este bună pentru noi toți, ideea de a trăi într-o lume mai curată, de a ne proteja mediul înconjurător”, a spus Mălan.


Prima ediție din „Bihorul plantează” a avut loc în martie 2024, lângă Betfia

La câmpie, deal și munte

Plantările din această toamnă se vor face în patru zone identificate de Direcția Silvică Bihor, mai precis la Săcueni, Apateu, Dealul Bitii și Vârtop, unde vor fi invitați elevii școlilor din apropiere. Speciile de copaci plantați vor fi adaptate altitudinii, cum ar fi salcâm, cer, gorun, frasin la molid și fag.

La Săcueni și Apateu, plantările sunt programate pe 16 noiembrie, iar pe dealul Bitii și la Vârtop pe 23 noiembrie, organizatorii mizând pe prezența, în total, a circa 1.000 de voluntari. Înscrierile se vor face prin eco-cluburile din școli, iar elevii vor fi transportați cu ajutorul microbuzelor școlare.

În prezent, în Bihor funcționează 160 de eco-cluburi, iar școlile care nu au astfel de grupuri pot să le înființeze acum, pentru a le da ocazia copiilor să participe la cele două proiecte lansate miercuri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5675 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON