URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Decembrie 2021, 13:47

Ficat de pui contaminat cu Salmonella, retras din magazinele Penny, inclusiv în Bihor. Ce pot face consumatorii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ficatul de pui congelat produs în Polonia şi comercializat de Copanex este retras din magazinele Penny din România, inclusiv din cele din Bihor, după ce s-a descoperit că produsul este contaminat cu bacteria Salmonella. 

Este vorba despre lotul 021121, produs pe 17 august 2021 şi care expiră pe 17 februarie 2023.

"Vă informăm că societatea COPANEX SRL a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului menţionat mai sus, ca urmare a evidenţierii prezenţei Salmonella enteritidis", se arată într-un comunicat comun transmis de Copanex şi Penny şi publicat pe site-ul ANSVSA. 

Persoanelor care au cumpărat produsul li se recomandă, bineînţeles, să nu-l consume, ci să îl distrugă sau să-l returneze în oricare magazin Penny. 

"Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. COPANEX SRL îşi cere scuze pentru neplăcerile create! Dacă aveţi intrebări, vă rugăm să contactaţi COPANEX SRL la office@copanex.ro", se arată în informare. 

Ataşată informării este și o listă cu magazinele Penny în care a fost distribuit produsul şi, în acelaşi timp, în care poate fi returnat.

Lista include 3 magazine din Oradea (str. Tudor Vladimirescu, str. Grigore Moisil, blvd. Ştefan cel Mare), Beiuş (Calea Bihorului), Aleşd (str. Ciocârliei) şi Ştei

Aceeaşi firmă, Copanex, a retras pe 27 noiembrie pipote de pui, produs congelat, din magazinele Penny fiindcă şi în acestea fusese descoperită Salmonella enteritidis. 

Informarea oficială publicată pe site-ul ANSVSA:

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON