URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum îl cunosc pe Ilie Bolojan, acesta nu va trece peste angajamentul de a-l susține pe Crin Antonescu la prezidențiale, dacă nimic nu se schimbă la nivelul coaliției PSD-PNL-UDMR. Omul care l-a luat ca model politic, printre alții, pe Iuliu Maniu încă mai crede în puterea cuvântului dat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu o viteză amețitoare, așa-zișii „suveraniști” și „anti-globaliști” transformă globul într-o bombă gata să explodeze. Am văzut, acasă, ce s-a găsit la adepții lui Călin Georgescu, „patrioți” care propovăduiesc „pacea” și austeritatea „dacă”: un arsenal de arme de asalt și explozibili, bani în podele, înregistrări că au cerut fonduri unor afaceriști din afara țării promițându-le aurul din pământul acesteia, legături cu Ambasada Rusiei, documente ce atestă că iau lumină de la Moscova, poze cu criminali de război.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Ianuarie 2025, 14:00

Festivități dedicate lui Mihai Eminescu, la Oradea: „Singurul mod de a-l omagia este să-l citim și să-l recitim. Fără asta, nu există” (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De Ziua Culturii Naţionale, peste o sută de oameni s-au adunat miercuri dimineaţa în Piațeta Independenței din Oradea, la statuia lui Mihai Eminescu, pentru a-i aduce un omagiu Luceafărului poeziei româneşti. 

Evenimentul a combinat discursuri, recitaluri şi momente artistice într-un cadru solemn, dar plin de emoţie.

Printre participanţi s-au numărat elevi de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu", Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" şi Şcoala "Oltea Doamna". Alături de ei au fost oficialităţi precum primarul Oradiei, Florin Birta, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, episcopul greco-catolic Virgil Bercea şi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Alin Ştefănuţ.

Evenimentul a fost deschis de conferenţiarul universitar dr. Veronica Buciuman, decana Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Oradea, care a subliniat importanţa actelor de cultură dedicate memoriei poetului. „Ceea ce se întâmplă azi peste tot în oraşul nostru sunt fapte de cultură şi ne bucură faptul că putem semăna, iată, seminţele culturii româneşti prin comemorarea personalităţii lui Mihai Eminescu, prin rememorarea ideilor sale", le-a spus decana celor prezenţi.

Un om viu

Invitată şi ea să vorbească despre marele poet, lectorul universitar Anca Tomoioagă, specialist eminescolog, a oferit o analiză asupra operei poetului, atrăgând atenţia asupra complexităţii acesteia şi a necesarului curaj de a aborda subiecte eminesciene. „Se vorbeşte astăzi despre Eminescu şi există un imens repertoriu bibliografic cu privire la opera sa. Este riscant să cădem în clişee, dar, mai presus de toate, trebuie să îl citim. Poate mult mai important decât să vorbim despre Eminescu este să-l citim pe Eminescu şi, în mod cert, ne va surprinde pe toţi", a punctat Anca Tomoioagă.

La rândul lui Ioan F. Pop, custodele Muzeului Memorial "Iosif Vulcan", a vorbit despre relaţia dintre Eminescu şi mentorul său, orădeanul Iosif Vulcan, cel care a publicat prima poezie a tânărului poet în revista "Familia".

"(n.r. - Mihai Eminescu) Trebuie înţeles ca un om viu care a scris enorm de mult, a trăit 39 de ani şi a scris peste 15.000 de pagini. Singurul mod de a-l omagia este să-l citim şi să-l recitim. Fără asta, Eminescu nu există", a subliniat acesta.

Eminescu Rock

Un moment special a fost oferit de studenta Janna Murăsan (foto sus), de la Facultatea de Litere, care a recitat cu pasiune poemul "Mortua est!", publicul răsplătindu-i interpretarea cu aplauze.

Finalul evenimentului a fost marcat de un moment muzical susţinut de Alexandrina, Iuliana şi Florian Chelu, membri ai Rock Filarmonica Oradea, care au interpretat melodii compuse pe versurile lui Eminescu. 

Într-un final, aproape toţi cei prezenţi au depus flori şi coroane la statuia poetului din Piaţeta Independenței, a cărei reabilitare urmează să fie terminată până la finalul lunii ianuarie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5791 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON