URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 13 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vestea a fost dată de primarul Timișoarei. Media pe cap de locuitor a impozitului pe venitul global este, la nivel național, de 2.000 lei, iar Guvernul a decis că pentru tot ce depășește această limită va lua un impozit suplimentar de 15% pentru bugetul statului. Timișoara pierde la faza asta 13 milioane euro, Oradea 1,2 milioane.
Zic şi eu
Adrian Cris
În pline constrângeri bugetare, la care am ajuns după deficite adunate an de an și din cauza cărora plătim împrumuturi la dobânzi tot mai ridicate, ceea ce ne obligă să reducem orice cheltuială evitabilă, Bihorul are șansa să continue proiecte de investiții considerabile, nu doar cu fonduri de la UE, ci și din bugetul statutului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 ianuarie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în mecanismul recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Martie 2024, 20:48

Festivalul Primăverii continuă cu muzică de Vivaldi, Mozart, Schubert și cu invitați cunoscuți

Festivalul Primăverii continuă cu muzică de Vivaldi, Mozart, Schubert și cu invitați cunoscuți În foto: Răzvan Suma. Sursa: Facebook / Filarmonica Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dirijorul Tiberiu Soare, Bogdan Zvorișteanu la vioară și Răzvan Suma (foto principală) la violoncel sunt invitații serii de joi, la Filarmonica Oradea. Evenimentul care va începe la ora 19 este intitulat „Primăvara armonică” și face parte, alături de alte evenimente muzicale, din a XIII-a ediție a Festivalului Primăverii.

Programul de joi include lucrări de A. Vivaldi: Concert pt vioară, violoncel și orchestră în Si bemol major RV 547, W.A. Mozart: Concert pentru vioară Nr. 7 în Re major K.271 și F. Schubert: Simfonia nr. 5 în Si bemol major, D.485.

„Concertul face trecerea de la epoca barocă a lui Vivaldi înspre romantismul lui Schubert, traversând epoca inconfundabilă a clasicismului lui Mozart”, transmit reprezentanții Filarmonicii.

Antonio Vivaldi este considerat unul dintre cei mai importanți și compozitori ai Barocului. Concertul pentru vioară, violoncel și orchestră în Si bemol major RV 547 este un exemplu de concerto grosso, un dialog spiritual între doi soliști instrumentiști.

Concertul pentru vioară nr. 7 în Re major, K. 271a/K271i de Mozart se presupune că a fost finalizat la 16 iulie 1777 la Salzburg. La Oradea, Concertul pentru vioară nr. 7 de Mozart a putut fi ascultat pentru prima dată la 8 ianuarie 1925 la Cercul Catolic.

Simfonia nr. 5 în Si bemol major, D. 485 de Franz Schubert, a fost scrisă în septembrie 1816 și finalizată în 3 octombrie. Prima audiție a simfoniei schubertiene în Oradea a avut loc la 5 iunie 1961 la Teatrul de Stat din Oradea și dirijor a fost Miron Rațiu.

Bogdan Zvorișteanu a studiat vioara de la 6 ani, a finalizat studiile Liceului de Muzică „George Enescu”, a absolvit Academia de Muzică din București. Valoarea artistică incontestabilă a lui a fost confirmată de numeroase distincții dobândite la concursuri internaționale. Instrumentul pe care cântă Bogdan Zvorișteanu este o vioară Nicolaus Gagliano din 1761.

Răzvan Suma a absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduță”, Academia de Muzică din București și s-a perfecționat la Cambridge. A devenit solist-concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio și profesor la Universitatea de Muzică din București. A organizat turnee naționale prin proiectele: Vă place Bach?” , „Vă place Tango?”, „Vă place SCHU...?” sau „Vă plaCello?”.

Tiberiu Soare a studiat la Liceul Militar de Muzică „Iacob Mureșianu” și la Universitatea Națională de Muzică din București. Colaborează cu orchestre ale unor filarmonici din țară și străinătate, cum ar fi Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, Orchestrele şi Corurile Radio 2012-2014, Royal Philharmonic, London Philharmonic, Orchestra Radio din Praga.

De asemenea, a colaborat cu soprana Angela Gheorghiu, care va veni în Oradea în iunie, după cum a anunțat APTOR, în cadrul Festivalului Internațional Sounds of Oradea.

Pe de altă parte, miercuri, tot de la ora 19, în cadrul aceluiași Festival al Primăverii, Cvartetul Ad Libitum - violonistul Șerban Mereuță, violistul Bogdan Bișoc, violoncelistul Filip Papa și flautistul Ion Bogdan Ștefănescu - va susține un recital cu lucrări inedite: „Trio londonez nr. 2 în Sol major” de J. Haydn, „Cvartet în Re major K285” de W.A. Mozart și „Cvartetul American nr. 12 în Fa major, op. 96” de A. Dvořák.

Bilete pentru evenimentele din cadrul Festivalului Primăverii se mai pot cumpăra la sediul Filarmonicii, strada Moscovei 5, precum și online aici.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.798 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON