URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Noiembrie 2024, 12:22

Festivalul Luminii la Oradea: 20.000 de lampioane colorate vor străluci, pentru a reaminti de frumusețea lucrurilor mărunte

Festivalul Luminii la Oradea: 20.000 de lampioane colorate vor străluci, pentru a reaminti de frumusețea lucrurilor mărunte (fotografie din arhivă, cu caracter generic)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sub patronajul EU Green (alianță europeană a universităților), Universitatea din Oradea și Cercetașii României și-au dat mâna pentru a organiza o nouă ediție a Festivalului Luminii, un eveniment menit să le readucă aminte oamenilor de frumusețea lucrurilor mărunte.

Ediția din acest an va avea loc sâmbătă, 9 noiembrie, la Cetatea Oradea, unde între orele 16 și 18, vor fi aprinse 20.000 de lampioane colorate anume făcute de copii. De asemenea, va avea loc și o expoziție de fotografie.

„Tema festivalului subliniază importanța introspecției și a bucuriei de a contribui la viața comunității”, a transmis Universitatea din Oradea.

În plus, vor avea loc și două workshopuri: „All Different, All Equal” (Toți diferiți, toți egali) și „A Day Without Paper Waste” (O zi fără risipă de hârtie). Atelierele sunt deschise publicului larg.

„Festivalul Luminii este mai mult decât un simplu eveniment, este un cadou pentru întreaga comunitate, o invitație la redescoperirea simplității și frumuseții lucrurilor mărunte. Fie că sunteți voluntar, vizitator sau contribuiți la decorațiuni, sunteți parte din această sărbătoare comunitară. Vă așteptăm cu drag să vă alăturați călătoriei spre redescoperirea bucuriei de a fi împreună, în Cetatea Oradea, sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 16:00”, a transmis Anca Dodescu, prorector al Universității orădene.

De asemenea, și Cercetașii României au invitat orădenii la eveniment, anunțând că vor organiza între orele 16 și 20 jocuri cercetășești, dezbateri de cinci minute pe diferite teme, ateliere de racheto-modelism și de pictură pe față, dar și un mic Muzeu al Cercetașului și concerte live cu trupele locale Midnight Bloom și Femininomenon.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON