Cea de-a doua seară de Street Food Festival din Oradea a adunat peste 500 de orădeni în Cetate, unde au aceştia au găsit numeroase oferte culinare.
În fortăreaţă se găsesc peste 20 de food truck-uri, cele mai multe dintre ele fiind amplasate în curtea Palatului Princiar.
Oferta de anul acesta este bogată, cuprinzând mai multe soiuri de burgeri, mâncăruri cu peşte, specialităţi spaniole şi italiene, sushi, precum şi o varietate de deserturi. În jurul orei 20, aproape la toate standurile cu mâncare şi băutură se formaseră cozi.
Preţurile nu sunt deloc mici. Un burger costă între 23 sau 40 lei, cel mai scump fiind Dracula Burger de la BBQ, cu carne de vită, brânză, bacon şi dulceaţă de ardei iute. "Am fost curioasă să văd cum e", a spus o orădeancă care a cumpărat pentru sine şi pentru prieteni 6 porţii.
De altfel, la standurile cu preparate din carne greu se găseşte vreun preparat la un preţ mai mic de 20 de lei, cei mai ieftini fiind cartofii prăjiţi.
O porţie de papanaşi cu dulceaţă de afine costă 18 lei, iar o porţie de clătite americane cu topping 12 lei.
Cei mai mulţi pofticioşi de dulce au stat la coadă la standul Thaice Cream, unde se vinde îngheţată cu gust de napolitane, de unt de arahide, alune, Jagermeister sau whiskey.
Orădenii mai pot găsi şi sushi, preţul unei porţii variind între 15 şi 40 de lei în funcţie de rulourile alese şi numărul de bucăţi.
La fel ca în ediţiile anterioare, organizatorii au amenajat câteva zone în care consumatorii pot savura mâncărurile, precum şi o zonă de relaxare cu scaune colorate, denumită "Plaja George".
Vineri seară, în curtea Palatului au cântat Lucia şi Kryptonite Sparks, spre încântarea mai multor orădeni, unii dintre ei dansând în faţa scenei.
La intrarea în Cetate, familiile pot găsi şi o zonă dedicată copiilor, unde pot participa la diverse ateliere şi jocuri.
Cei care intră trebuie să dovedească că nu sunt infectaţi cu Covid-19 (prezentând un certificat de vaccinare sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore) sau se pot testa contracost chiar la intrarea în Cetate.
Participanţii sunt verificaţi de reprezentanţi ai organizatorilor, la intrare. Accesul copiilor însoţiţi, cu vârsta de până la 16 ani (inclusiv), nu este condiţionată de vaccin sau test.
Street Food Festival continuă, sâmbătă, când pe scenă vor urca Baby Elvis şi Robin and the Backstabbers, respectiv duminică, în ultima seară a festivalului fiind programate concerte Dimitri's Bats şi Byron.
Evenimentul este organizat, la fel ca în ceilalţi ani, de Why Not & Flavours împreună cu Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.