URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Decembrie 2020, 14:38

Fermier din Bihor, jefuit de 17.000 lei de un zilier. Hoţul de 19 ani a fost prins într-un taxi, în Sălaj

Fermier din Bihor, jefuit de 17.000 lei de un zilier. Hoţul de 19 ani a fost prins într-un taxi, în Sălaj foto:generic romania24.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Acţiune de amploare, miercuri dimineaţa, pe şoselele de la graniţa judeţului Bihor cu Sălaj, poliţiştii din cele două judeţe organizând mai multe filtre pentru prinderea unui hoţ care a furat 17.000 lei dintr-o maşină parcată în curtea unui fermier din localitatea Spinuş. Autorul furtului, un tânăr de 19 ani din Tecuci, a fost prins în decurs de câteva ore, fiind "săltat" dintr-un taxi, în localitatea sălăjeană Românaşi. Întreaga sumă furată a fost recuperată. 

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Poliţia Bihor, hoţul lucra ca zilier în gospodăria fermierului, care îl şi găzduia într-o încăpere a casei. Marţi noaptea, în jurul orei 1.30, ştiind că gazda sa avea bani pregătiţi în maşina lăsată cu uşile neasigurate în curte, tânărul i-a furat şi a fugit. 

Fermierul şi-a dat seama că a fost jefuit câteva ore mai târziu, când voia să plece de acasă, moment în care a şi sunat la numărul de urgenţă 112.

"Bărbatul a semnalat că un zilier pe care îl ţinea în gazdă i-ar fi sustras 17.000 de lei din autoturismul proprietate personală, parcat în curtea locuinţei, cu portierele neasigurate. În urma verificărilor făcute cu sprijinul poliţiştilor din Sălaj, tânărul a fost depistat cu operativitate. Se deplasa cu un autoturism care circula în regim de taxi, pe raza localităţii sălăjene Românaşi", se precizează în informarea Poliţiei Bihor.

Maşina a fost oprită în trafic, iar hoţul a fost reținut şi predat poliţiştilor din Bihor. Acesta avea asupra lui toţi banii sustraşi, care au fost predaţi proprietarului. 

Hoţul a fost condus la sediul Poliţiei Rurale Marghita, unde i s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat şi este audiat, procurorul care supraveghează ancheta urmând să decidă dacă va solicita luarea unor măsuri preventive împotriva lui.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON