O femeie în vârstă de 60 de ani, din Salonta, a murit, după ce miercuri dimineaţă, în jurul orei 5.30, a fost lovită în plin de trenul Baia Mare - Timişoara.
Un echipaj al Ambulanţei a ajuns la scurt timp după producerea evenimentului, dar nu a mai putut face nimic pentru victimă, care a fost pur şi simplu spulberată.
"Este vorba despre o persoană de sex feminin, din Salonta. Poliţiştii cercetează modul în care s-a produs evenimentul", a precizat agentul principal Ioana Lascău, de la biroul de relaţii cu presa al Poliţiei Bihor.
Se pare, însă, că femeia s-a aruncat în faţa trenului. Potrivit unor martori, mecanicul a povestit că aceasta era întinsă peste şine când a observat-o.
Pe de altă parte, marţi după amiază, o altă femeie, de 78 de ani, tot din Salonta, a fost găsită decedată, după ce s-a spânzurat în propria curte.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.