URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 28 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Ianuarie 2014, 17:24

FC Hidişel a remizat la Arad, în primul amical al iernii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa bihoreană de fotbal FC Hidişelul de Sus şi-a început seria jocurilor amicale din această iarnă sâmbătă, la Arad, într-o dispută în cadrul căreia a întâlnit formaţia locală UTA II. Ambele echipe ocupă locul secund în clasamentul Ligii a IV-a, prima în judeţul Bihor, iar cea de-a doua în Arad.

A fost un prim joc de verificare din această iarnă pentru cele două grupări, la finele timpului regulamentar de joc scorul fiind egal 2-2 (1-1).

Bihorenii, antrenaţi de Adrian Iova, nu au putut conta pe serviciile a patru jucători importanţi: Zeno Bundea, fraţii Răzvan şi Cosmin Giura şi Cozac.

Disputa a fost în general echilibrată, gazdele începând mai bine şi dominând lupta de la mijlocul terenului, în timp ce vizitatorii s-au descurcat destul de bine pe contraatac. Spre finalul primului mitan, "galben-negrii" au pus stăpânire pe joc, dar au primit gol la o greşeală defensivă.

În partea a doua, Roland Nagy, antrenorul arădenilor a schimbat toată echipa. Mult mai proaspeţi, sportivii nou pătrunşi în teren au impus un ritm alert şi în cele din urmă, după două tentative eşuate, au trecut în avantaj, 2-1, după ce Delian Cuc restabilise egalitatea pentru Hidişel. De altfel, acesta din urmă este noua achiziţie a celor de la Hidişel şi a lăsat o impresie bună. A mai marcat o dată din penalty şi a iniţiat două bune oportunităţi.

Finalul de joc a fost unul bun pentru oaspeţi, care au ratat, totuşi, două bune şanse prin Ţelepe sau Lascu.

Conform conducătorilor echipei bihorene, cel mai probabil, peste două săptămâni va avea loc partida retur.

La joc au fost prezenţi, pe lângă obişnuiţii suporteri, şi Adrian Pietroi, primarul din Hidişeul de Sus, însoţit de Spiridon Baltsavias, principalul acţionar al echipei.

FC Hidişel: Barabaş - Bulz, Pocean, Ciuciu, Ungur - Lupuţ - Ţepele, Puie, Fărcuţa - Agiurgioaie, Cuc. Au mai jucat: Lascu, Tărău, Beudean, Sundas, Filip şi Rone. Antrenor: Adrian Iova.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON