Chiar dacă a fost întrerupt campionatul, în contextul meciurilor echipelor naţionale, fotbaliştii de la FC Bihor Oradea vor evolua la sfârşitul acestei săptămâni.
Roş-albaştrii se vor deplasa sâmbătă în Ungaria, pentru a întâlni echipa DVSC Debrecen.
Formaţia din ţara vecină evoluează în prima ligă a campionatului maghiar, unde ocupă în prezent locul 8, cu 7 puncte, după cinci partide disputate.
FC Bihor evoluează în liga a doua din campionatul ţării noastre şi se situează pe poziţia a 9-a, tot cu 7 puncte, după cinci etape.
După cum transmite clubul orădean, jocul amical de la Debrețin, dintre echipa locală DVSC şi FC Bihor, va avea loc sâmbătă cu începere de la ora 12, ora României.
Articole pe aceeași temă:
Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.