URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Octombrie 2023, 12:15

FC Bihor, lider autoritar al clasamentului la finalul turului. S-au adunat 300.000 de euro din sponsorizări

FC Bihor, lider autoritar al clasamentului la finalul turului. S-au adunat 300.000 de euro din sponsorizări Jucătorul Călin Jurj, alături de președintele FC Bihor George Tătar și antrenorul Florin Farcaș
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La sfârşitul turului de campionat, conducerea clubului FC Bihor Oradea şi-a prezentat bilanţul într-o conferinţă de presă, susținută la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”. 

Preşedintele George Tătar a fost însoţit de antrenorul principal Florin Farcaş şi jucătorul Călin Jurj, iar cu toţii au apreciat că evoluţia echipei din cele nouă etape ale Seriei a 8-a a Ligii a III-a, în care roş-albaştrii au obţinut şapte victorii şi au înregistrat două rezultate de egalitate, este mulţumitoare, mai cu seamă cu cât, la jumătatea sezonului regular, FC Bihor se află în fruntea clasamentului cu şase puncte avans faţă de ocupantele poziţiilor 2 şi 3.

„A fost un tur de campionat bun pentru echipa noastră şi încărcat, pentru că au fost şi meciurile din Cupa României. În campionat suntem pe locul 1, cu şase puncte în plus faţă de echipa de pe locul 2. Din punct de vedere administrativ, noi am încercat să asigurăm suportul necesar ca echipa să facă performanţă. Aici aş vrea să le mulţumesc din suflet partenerilor noştri, sponsorilor, care au venit alături de noi într-un număr foarte mare. Am ajuns undeva, la tot ce înseamnă cazări, mese, transport şi bani, undeva în jurul sumei de 300 de mii de euro şi vreau să le mulţumesc. Oradea, clar, are potenţial, iar oamenii îşi doresc ca oraşul să aibă o echipă de fotbal la un nivel superior şi vin în număr cât mai mare alături de noi. La fel, şi suporterii vin într-un număr cât mai mare, de la meci la meci sunt tot mai mulţi suporteri şi la partidele din campionat”, a declarat George Tătar.

FC Bihor, marea favorită la câştigarea seriei

Activitatea administrativă, care a reuşit să facă rost de sponsorizări în valoare de 300 de mii de euro în doar câteva luni şi astfel să asigure un climat de siguranţă la echipă, a fost suplinită de rezultatele sportive, care, după turul de campionat, plasează echipa FC Bihor ca mare favorită la câştigarea seriei.

„Suntem mulţumiţi de realizările pe care le-am avut în această parte de campionat. Putem trage o concluzie clară că din punct de vedere fotbalistic am arătat destul de bine. Sigur că ne-am fi dorit să fi câștigat şi cele două partide în care am făcut egal. (...) Pot să spun că sunt mulţumit de evoluţia jucătorilor. Am avut o serie mult mai interesantă faţă de seria pe care am avut-o anul trecut. Nu am cunoscut prea bine adversarii, însă acum îi ştim mult mai bine şi sper ca returul de campionat să îl abordăm sub o altă formă şi să fim mult mai inteligenţi şi mai responsabili în tot ceea ce va trebui să facem, pentru că acum cunoaştem adversarii, ştim percepţia adversarilor şi atunci să putem să surprindem sub o altă formă fiecare joc”, a declarat tehnicianul principal Florin Farcaş.

„Ne-am fi dorit să câştigăm toate meciurile”

După cum a precizat Călin Jurj, şi în rândul jucătorilor climatul este bun. Totuși, componenţii lotului au un mic regret pentru că nu au terminat prima jumătate a sezonului regular cu punctaj maxim.

„Suntem mulţumiţi de acest prim tur de campionat, dar noi fiecare meci l-am abordat la victorie şi ne-am fi dorit ca şi cele două rezultate în care am încheiat la egalitate să fi câştigat, dar cu toate acestea ne bucurăm şi ne dorim ca pe parcurs să îmbunătăţim lucrurile care sunt de îmbunătăţit şi să avem un retur şi mai bun de campionat, pentru că este loc de mai bine, cu siguranţă”, a declarat Călin Jurj, jucător care a fost stâlpul de bază din partea dreaptă a apărării echipei orădene în acest tur.

De sâmbătă începe returul

Dacă turul s-a încheiat, de la sfârşitul acestei săptămâni porneşte returul, iar FC Bihor va avea un joc care se anunţă dificil, sâmbătă, la Peciu Nou, cu echipa care a învins Poli Timişoara şi care a urcat pe locul 3 al clasamentului.

Potrivit programului stabilit de Federaţia Română de Fotbal, în acest an calendaristic, din retur se vor disputa şase etape, ultimele trei urmând a avea loc la primăvară.

După cum au mai declarat conducătorii echipei bihorene, după cele şase meciuri rămase de disputat în 2023, staff-ul tehnic și conducerea administrativă vor face o analiză amănunțită și vor căuta variante pentru întărirea lotului, astfel încât FC Bihor să fie bine pregătită şi pentru jocurile de baraj.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON