Clubul FC Bihor a mai anunţat joi achiziţia unui jucător. Este vorba despre Csaba Preklet, fotbalist maghiar experimentat, care a strâns până acum 33 de jocuri în prima ligă din campionatul Ungariei, dar şi 239 de meciuri în cel de-al doilea eşalon al campionatului ţării vecine.
Născut la 25 aprilie 1991, în Ungaria, şi înalt de 1,84 metri, Csaba Preklet evoluează pe postul de fundaş, atât în poziţie centrală, cât şi în benzi. El are mai multe selecţii şi meciuri pentru naţionalele de U17, U19 şi U21 ale Ungariei.
Csaba vine de la ACS Târgu Mureş, unde a ajuns în vara anului trecut, când s-a transferat din Ungaria, de la Dorogi FC.
În cariera sa, el a mai evoluat la Kecskeméti TE, Egri FC, Zalaegerszegi TE FC, Vasas FC, Ceglédi VSE, Tiszakécskei LC şi Pécsi MFC
După cum anunţă conducerea clubului orădean, Csaba Preklet a semnat cu FC Bihor un contract valabil până la 30 iunie 2025, cu drept de reziliere de ambele părţi, în vara acestui an, dacă nu se obţine promovarea.
„Clubul FC Bihor îi transmite bun venit în familia roş-albastră orădeană lui Csaba Preklet şi mult succes alături de noii săi colegi!", se anunţă în comunicatul de presă al formației orădene.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.