Conducerea clubului FC Bihor a decis să rezilieze, la începutul acestei săptămâni, contractele de joc cu doi fotbalişti. Este vorba despre mijlocaşii Ovidiu Mihalache (foto stânga) şi George Korudjiev.
Dacă în cazul lui Mihalache rezilierea a survenit ca urmare a evenimentelor petrecute în săptămâna premergătoare jocului cu Damila Măciuca, când jucătorul a plecat de la echipă, bulgarului George Korudjiev i-a fost reziliat contractul la cerere, nemulţumit fiind cu statutul de rezervă.
Transferat în iarnă, mijlocaşul Ovidiu Mihalache a fost adus de FC Bihor cu scopul de a întări compartimentul median al echipei, însă după trei partide disputate la "roş-albaştrii" în acest retur, acesta a decis să părăsească echipa nemulţumit de anumite drepturi financiare.
Pe de altă parte, conducerea clubului neagă pretenţiile jucătorului. "Regretăm gestul lui Mihalache, de a pleca de la echipă şi a o lăsa la greu înaintea meciului important cu Damila. În orice caz, el s-a aflat cu drepturile băneşti la zi", a declarat preşedintele FC Bihor, Şerban Morcan.
La rândul său, bulgarul Korudjiev a fost transferat anul trecut, însă, mai ales în ultima perioadă, acesta nu a evoluat deloc. Astfel, nemulţumit că nu poate juca, acesta a cerut conducerii clubului rezilierea contractului, lucru acceptat de conducătorii echipei orădene.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.