Fotbaliștii de la FC Bihor au încheiat la egalitate, scor 0-0, penultimul amical al acestei veri, pe care l-au disputat miercuri seara la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, în compania celor de la CS Bihorul Beiuș.
Jocul a fost controlat de echipa orădeană, care și-a creat câteva ocazii bune de poartă, iar o dată a trimis mingea în bară, prin Andrei Moga. De partea cealaltă, și beiușenii de la CS Bihorul au nimerit bara la una dintre faze.
Directorul tehnic al echipei orădene, Gustavo Aragolaza, a trimis în teren o formulă de joc ce a cuprins mai cu seamă jucători care au evoluat mai puțin în meciul cu CSC Dumbrăvița. Astfel, de la început, pentru FC Bihor au evoluat: Accinelli – S. Cucu, D. Giafer, L. Pizzo, L. Ioviță – R. Gunie, V. Calugher, A. Ober – Ad. Gitye, Sg. Jurj, Ad. Gîdea.
Pe parcurs au mai fost introduși însă și: R. Farcaș, D. Sala, A. Cherman, A. Moga, D. Nica, A. Chirițoiu și L. Tincău.
În următoarea și ultima partidă amicală din această vară, FC Bihor va juca sâmbătă, de la ora 18, cu SCM Zalău. Și acel joc va avea loc la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, iar intrarea spectatorilor va fi liberă.
Partida va avea două reprize a câte 60 de minute.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.