URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
04 August 2012, 15:28

FC Bihor a pierdut cu Brescia Calcio, în primul joc din Italia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

FC Bihor a fost învinsă cu scorul de 4-1 (4-0), vineri, în primul joc pe care l-a disputat în stagiul italian de la Coccaglio. Echipa orădeană a întâlnit binecunoscuta formaţie Brescia Calcio, de care a fost întrecută la trei goluri, după ce la pauză italienii conduceau cu 4-0.

Golul formaţiei bihorene a survenit în repriza a doua, când, în urma unei centrări de pe partea dreaptă a lui Zanardini, presat de Diarra, un fundaş al celor de la Brescia şi-a introdus mingea în proprie poartă.

În următorul joc din cantonamentul din Italia, FC Bihor va evolua, duminică, de la ora 18, împotriva echipei Spezia. Apoi, marţi, 7 august, orădenii vor întâlni, tot de la ora 18, formaţia Montichiari, pentru ca în ultima partidă, joi, 9 august, să o aibă ca adversară pe Vicenza.


Brescia Calcio - FC Bihor 4-1 (4-0)

Marcatori: And. Caracciolo (min. 10, 20 şi 44) şi Mitrovic (min. 25) / Ant. Caracciolo (min. 69, autogol)

Brescia Calcio: Arcari (min. 46 Cragno) - De Maio (min. 46 Rosso), Salamon, Ant. Caracciolo - Zambelli (min. 46 Diouf), Kone (min. 46 De Blasis), Budel, Scaglia (min. 40 Lancini) - Benali (min. 57 Nana) - And. Caracciolo (min. 46 Maccan), Mitrovic (min. 80 Picci). Antrenor: Alessandro Calori

FC Bihor: Pogacsics - Zanardini, Oltean, Petrache, Lupu (min. 46 Ognyen) - Florean (67 Fl. Pop), Coroian (63 M. Popa), Selagea (min. 46 Diarra), Sorian (min. 69 Korudjiev) - Mărkuş (min. 46 Sulea), Hadăr (min. 46 Bic), Antrenor: Gheorghe Ghiţ

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6263 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON