URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Iunie 2021, 20:16

Facem Valea Iadului curată! Aqua Crisius îi cheamă pe bihoreni la două acţiuni voluntare de ecologizare

Facem Valea Iadului curată! Aqua Crisius îi cheamă pe bihoreni la două acţiuni voluntare de ecologizare Valea Iadului (foto) a dat şi numele ariei protejate pe care o străbate
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorenii care îşi doresc să aibă o natură curată şi sunt dispuşi să facă un pic de efort pentru asta sunt aşteptaţi de asociaţia Aqua Crisius la una din cele două acţiuni de ecologizare pe care le va organiza în această săptămână, în comuna Bulz.

Vineri şi sâmbătă, începând cu ora 10, voluntarii se vor întâlni în Bulz, lângă podul de peste Crișul Repede (coordonatele fiind 46.923175, 22.653735). „Îi invităm, pe această cale, atât pe membrii comunităților locale vizate, cât și pe iubitorii de natură să ni se alăture! Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați pagina de facebook a evenimentului”, a transmis asociaţia, printr-un comunicat de presă.

În lunile următoare, ONG-ul va mai derula şi alte activităţi în satele din Bulz şi Curăţele, menite să reducă poluarea cu plastic din Valea Iadului, râul care străbate comunele şi care ar urma să devină un "colţ de rai".

Printr-o finanţare obţinută în programul „Cu apele curate”, implementat cu sprijinul Lidl românia, Aqua Crisius va ţine şi o tabără tematică pentru copii de gimnaziu, două proiecţii de film şi două ateliere de reutilizare creativă a deşeurilor. De asemenea, va face un studiu sociologic, pentru a afla care este cauza poluării apelor din zonele vizate de proiect.

„Acest proiect a luat naștere atât din dorința de a reda frumusețea elementelor naturale ale zonei abordate, cât și pentru a preveni poluarea apelor și în general, agresiunile împotriva naturii. Cu ajutorul societății civile și în special a comunităților locale implicate direct în proiect sperăm să producem o schimbare în modul de percepție publică asupra naturii”, a mai transmis organizaţia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON