URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 August 2012, 12:53

Expropriat dat jos cu mascaţii de pe atelierul auto care urma să fie demolat (VIDEO)

Un orădean s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, după ce a făcut un scandal de pomină, pentru că nu a vrut să lase angajaţii municipalităţii să demoleze o baracă metalică ridicată ilegal, în care omul şi-a făcut, fără autorizaţie, un atelier mecanic.

Scandalul s-a petrecut în cursul zilei de luni, pe strada Vavilov, din cartierul Nufărul. Cu toate că ştia de mai mult timp că urmează să fie executat silit pentru demolarea atelierului, orădeanul Crăciun Cosma a trecut la ameninţări când i-a văzut pe angajaţii Administraţiei Imobiliare Oradea, care veniseră, cu acte, să îl execute silit.

Bărbatul s-a urcat pe acoperişul construcţiei, vociferând că este singura lui sursă de venit şi ameninţând că le va da foc autorităţilor care au venit să-i demoleze atelierul. La eveniment au fost chemaţi şi poliţiştii, şi pompierii, iar un echipaj al mascaţilor a sosit în scurt timp să îl calmeze pe recalcitrant.

Unul dintre luptători a urcat pe acoperiş şi a încercat să îl imobilizeze, iar la un moment dat, din îmbrânceli, a fost cât pe ce să cadă. Norocul a făcut că în ajutorul său a venit un alt mascat, care l-a încătuşat pe bărbat, iar pompierii au dat cu jet de apă.

Crăciun Cosma s-a calmat doar după ce a fost încătuşat şi a fost dus la Poliţie. Afaceristul şi soţia acestuia, care au vociferat pe toată durata acţiunii, susţineau că exproprierea este ilegală de vreme ce a fost atacată în instanţă şi urma să se judece cândva în toamnă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Anca Sas, reacţia bărbatului a fost neîndreptăţită, cu atât mai mult cu cât municipalitatea l-a înştiinţat în repetate rânduri că va fi expropriat şi i-a şi oferit o sumă de bani, stabilită de un expert, pentru că atelierul său era o piedică în faţa construcţiei de parcări. "Atelierul funcţiona de 12 ani. Jumătate era pe terenul Primăriei, jumătate pe terenul lui, şi funcţiona fără autorizaţie de construcţie, fără acte, ilegal, drept pentru care municipalitatea a decis exproprierea în baza Legii 255 privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică şi de interes local", a explicat Anca Sas.

Mai mult, orădeanul chiar s-a angajat că va demola el singur clădirea. "Conform legii, noi avem dreptul să expropriem, prin decizia AIO. Decizia a fost contestată în instanţă de proprietar, dar în acelaşi timp el împreună cu avocata lui au semnat o minută, prin care s-a angajat să demoleze singur acel atelier auto până pe 14 august. Nu a făcut-o, iar atunci, conform procedurii, demolarea s-a făcut de către angajaţii AIO", afirmă Sas.

Potrivit acesteia, municipalitatea i-a oferit orădeanului despăgubiri în cuantum de 110.454 lei, sumă stabilită de un evaluator.

Cert este că pentru gestul său, omul s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat în prezent de poliţiştii orădeni. "Bărbatului în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, iar soţia sa a fost amendată cu 200 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice", a declarat BIHOREANULUI agentul principal Ioana Lascău, de la Biroul de relaţii cu presa al Poliţiei Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
ce facem?
Ce facem.... ? Am trecut azi pe acolo si in afara de daramatura "atelierului" totul e ok: zona e imprejmuita, masini parcate inauntru unele; demontate... Acolo se lucreaza inca ILEGAL !
Postat 26 August 2012, 12:14 de Citizen X
Mai rau ca in sclavagism
Daca a construit ilegal, foarte bine ca i-a demolat-o (dar de ce dupa 12 ani ???). Dar faza ca e proprietatea omului si Primaria expropiaza pe cine, cand si cum vrea ea, mi se pare ireal in zilele noastre (mai rau ca in Comunism sau Sclavagism). Adica pur si simplu Primaria iti ia un teren proprietate personala ca asa vrea ea si iti da cati bani vrea ea (sau evaluatorul lor). Legea 255 privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică a fost data doar pentru a-i ajuta pe hotii de la Bechtel sa faca autostrada pe unde vor ei si nu ar trebui sa se aplice la astfel de proprietati minore. Daca omul avea pe rol o contestatie in instanta nefinalizata, gestul Primariei este dinnou ilegal. Ce va urma, exterminarea cui si cand va vrea Primaria ??? si nici macar nu mai au nevoie de vreo Lege. Trimit mascatii si in valtoarea evenimentelor tu ai decedat din vari motive. Asta sa fie oare viitorul nostru?
Postat 24 August 2012, 00:54 de oldman
Mission Impossible
Sa se cerceteze cum a devenit acest individ, proprietar pe terenul primariei pentru care acum municipalitatea se lupta sa-l rascumpere.
Postat 22 August 2012, 11:37 de Name 007
arhitectul era mai ieftin decat un avocat
Daca construiea pe proprietatea lui cu autorizatie avea atelierul si mergea in continuare firma. Nu cred ca nu merita efortul financiar ,un proiect nu este chiar asa de scump si nu cred ca nu castiga bani suficient pt. a se intra in legalitate. In loc de proiectant acuma v-a plati de 10x mai mult pt. avocat.
Postat 22 August 2012, 02:13 de io
cotidian
acest "expropriat", nu este, sigur, pnl-ist.
Postat 21 August 2012, 19:16 de adio cacarau
dsds@sas.ca
@citizenx iti dau dreptate, partial. primaria a actionat corect@ nu vad insa de ce ar fi relevant ca ar fi "pocait", adica daca era ortodox sau altceva era mai putin grav sau cum?
Postat 21 August 2012, 18:01 de dsads
Mare paguba!
Pt PALMA PESTE OCHI care a postat comentariul PALMARES: esti cumva " frate' de-al lui Cosma? Istetule! daca era jumatate peste pamantul primariei adica al nostrui al tuturor, care-i problema ta? De ce s-a extins peste ce nu e al lui? Da' tu stii acti bani facea ala acolo? Crede-ma ca avea bani sa intre in ilegalitate dar de smecher ce era nu a vrut! Din pacate e pocait si sunt cativa smecheri pocaiti in orasul asta care fac ce vor ei! Uite ca lui Cosma nu i-a mai mers! Multumesc primariei! Multumesc AIO! multumesc Bolojane! Odata am fost pe acolo din nestiinta de cauza si m-a jecmanit de bani! Domnu' Cosma, toate se termina intr-o zi! Cum noi mergem la munca, neputand sa ne facem o firma, ia incercati si dvs sa munciti ceva legal, ca sa prospere si tara asta nu numai dumneavoastra si copii dvs ca si aia.... da de ei nu zicem nimic acum ca poate e vina educatiei pe care le-ati dat-o!
Postat 21 August 2012, 15:12 de Citizen X
palmares
rusine sa va fie, nenoro.ci.tilor de "ziaristi" care, din dorinta de a-l linge-n qur pe primar, transformati orice actiune impotriva unui om simplu si muncitor intr-un "articol pilduitor" ! sunteti niste nemer.nici spagari carora nu va da prin cap ca de-asta a ajuns orasul asta si tara asta asa, ca oamenii nu sunt lasati sa munceasca asa cum pot si ei, ca nu toti traiesc din spagile primariei ca voi, si nu toti traiesc din spagile grase ale Selinei, ca primarul !
Postat 21 August 2012, 14:43 de palma peste ochi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON