Campionul Evander Holyfield a fost făcut KO încă din prima repriză de luptătorul MMA Vitor Belfort într-un meci care ar fi trebuit să dureze opt reprize disputat sâmbătă seară în Florida.
Lupta, comentată de fostul președinte SUA Donald Trump care a fost primit de public cu aplauze, s-a încheiat în câteva minute.
„The Real Deal”, cum este supranumit Holyfield, a început meciul relativ bine reușind să îi aplice lui Belfort un upercut după care a fost nevoit să cedeze centrul ringului.
Belfort a preluat atacul lansându-se într-o serie de lovituri din care campionul nu a mai avut cum să își revină. Arbitrul a fost nevoit să oprească lupta înaintea încheierii primei reprize.
(foto: skysports)
La 10 ani după ultimul meci Holyfield, în vârstă de 58 de ani, a intrat într-o luptă cu un sportiv cu 14 ani mai tânăr departe de a fi în forma care l-a consacrat.
Boxerul a înlocuit în acest meci o altă legendă a boxului american, Oscar de la Hoya (48 ani) care, după ce meciul a fost programat, a fost nevoit să declare forfait (n.r. neprezentare la luptă) după ce a fost infectat cu COVID-19 și a fost spitalizat.
Campion incontestabil la categoria grea și supergrea Evander Holyfield este singurul campion mondial cvadruplu la categoria supergrea după ce în 1990 a câștigat titlurile WBA, WBC și IFB, în 1993 a câștigat titlurile WBA și IFB după care WBA în anii 1996 și 2000.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.