URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 12 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vestea a fost dată de primarul Timișoarei. Media pe cap de locuitor a impozitului pe venitul global este, la nivel național, de 2.000 lei, iar Guvernul a decis că pentru tot ce depășește această limită va lua un impozit suplimentar de 15% pentru bugetul statului. Timișoara pierde la faza asta 13 milioane euro, Oradea 1,2 milioane.
Zic şi eu
Adrian Cris
În pline constrângeri bugetare, la care am ajuns după deficite adunate an de an și din cauza cărora plătim împrumuturi la dobânzi tot mai ridicate, ceea ce ne obligă să reducem orice cheltuială evitabilă, Bihorul are șansa să continue proiecte de investiții considerabile, nu doar cu fonduri de la UE, ci și din bugetul statutului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 ianuarie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în mecanismul recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Iulie 2024, 10:31

Ești pasionat de gătit și cauți inspirație pentru rețete delicioase? Explorează pe-zonă!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă ești pasionat de gătit și îți place mâncarea cu gust, site-ul pe-zona.ro este locul perfect pentru tine! El a fost creat de către Ștefan Bede, student la Jurnalism în Oradea, pasionat de sport, mâncare gustoasă și sănătoasă.

Website-ul găzduiește deja sute de rețete potrivite pentru orice ocazie sau gust, accesibile ca nivel de dificultate și pentru bucătarii amatori, reprezentând practic un rețetar online.

Prin intermediul său, poți chiar și tu să te alături comunității, să îți promovezi paginile de social media dedicate gastronomiei sau să îți calculezi indicele de masă corporală, accesând calculatorul imc.

„Găzduim peste 600 de rețete, de la clasicii papanași de casă, până la rețete mai moderne precum pui crispy făcuți la airfryer, însă poți să îți adaugi chiar și tu propriile rețete pe website selectând din meniu opțiunea „Împărtășește-ți rețeta” odată ce te-ai înregistrat”, spune Ștefan, care se declară convins de faptul că „experiențele culinare de succes ne unesc și ne aduc aproape unii de alții”.

La pe-zona.ro găsești rețete românești, precum și rețete internaționale, de la mic dejun sau prânz până la rețete pentru cină, grătar, de post sau tutoriale pentru cei pasionați de gătit.

Rețetele includ ingrediente, instrucțiuni pas cu pas, recomandări adiționale sau modificări, dar și valori nutriționale estimative.

Vizitează-ne încă de astăzi și transformă-ți experiența culinară într-o aventură în tărâmul gastronomic!

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8244 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON