URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Principala temă de campanie la alegerile locale a fost traseul Inelului Metropolitan de Nord, care pângărește zona paradisiacă din cartierul orădean Podgoria. Acum, că alegerile s-au terminat, mă gândeam că liniștea se va lăsa peste chestiune, mai ales că au intrat în consultare publică trei variante de drum. Iată, însă, că a apărut un ONG care, prin vocea unei distinse doamne, declară că locuitorii din Podgoria și cei din Oșorhei nu sunt de acord cu nici una dintre propuneri...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 August 2024, 14:01

Este oficial! Oradea va avea un stadion nou, cu 16.000 de locuri. Guvernul a aprobat investiția de 95 milioane euro 

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guvernul României a aprobat miercuri realizarea unui stadion nou, cu peste 16.000 de locuri, în Oradea, pe strada Făgărașului, printr-o investiție de 472.915.000 lei, adică circa 95 milioane euro. Stadionul va avea și un hotel, cu săli de conferință și centru SPA. 

Aprobarea investiției a fost anunțată de Ministerul Dezvoltării, printr-un comunicat trimis după ședința de guvern de miercuri în care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire Complex Sportiv – Obiectiv 1, municipiul Oradea, str. Făgărașului nr. 2, județul Bihor”. 

„Complexul este alcătuit din 5 obiective de investiție, care se vor realiza etapizat. Primul obiectiv este stadionul de fotbal care are o suprafață de 13.000 mp și o capacitate de 16.291 locuri”, se arată în informarea trimisă de Ministerul Dezvoltării. 

Durata de execuție a obiectivului este de 24 luni, iar investiția va fi realizată prin Programul național de construcții de interes public sau social derulat de Compania Națională de Investiții.Tot miercuri, primarul Oradiei, Florin Birta, a precizat că „după prima victorie obținută ieri de către FC Bihor la revenirea în Liga 2, azi marcăm un nou moment extrem de important, pentru realizarea noului stadion al orașului”, cu o capacitate de peste 16.000 de locuri.

El a adăugat că stadionul „va beneficia de un hotel cu restaurant, săli de conferințe și centru spa pentru recuperare sportivă”. 

Pasul următor va fi selectarea unui constructor. „Ne propunem ca anul viitor să înceapă lucrările la noul stadion al orașului, ce va fi realizat la standarde UEFA”, a precizat Birta. 

El le-a mulțumuit pentru aprobarea proiectului „Guvernului României și tuturor ministerelor avizatoare, specialiștilor din Compania Națională de Investiții, proiectanților, Consiliului Județean Bihor, precum și colegilor din Primăria Oradea”. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
Sandu cel cu buda in curte
Te dai de gol boschetarule. Mai bulangiule vb cu ma-ra ca te crede ea. Nu iti e asa sa minti pe toti, cine te crede mai boschetule.
Postat 23 August 2024, 06:37 de vasi13
Da, e frumos în Craiova, dar eu nu vreau
Ca persoană care trăiește acolo e foarte frumos. Și chiar am fost. Ai zoo în parc gratis. În centru parcare gratis, nu sunt locuri de parcare, n-am văzut o mașină de ridicări în 3 zile, mi se pare că am văzut o mașină de jandarmi. În rest libertate, ce atâta control și locuri de parcare, și polițiști. Mai bine fără pentru unii poate. Dar eu nu vreau! Și da, echipele de fotbal plătesc în prezent pentru a juca pe station poate. Dar acele echipe nu au fost înființate și susținute de primărie până să fie luate de un băiat "deștept"? Ba da! Nu vreau banii mei să meargă pentru fotbal. Și nu sunt singurul. Punct!
Postat 22 August 2024, 21:33 de Vio_427
vasi/adi13 și alte conturi de PROPAGANDĂ
Ce Craiova visezi mă :::))))) un altfel de Vaslui ::::::))))) norocul lui Larguța că Bolojan a invitat-o la Orade sa vadă cum se obține fonduri europene, dar ea nu a venit la Orade de rușine ::::::))))) și-a trimis ortacii :::::)))) Craiova pe o rază de 150 de km nu are aeroport concurent, noi avem 4 in raza asta. Bulangereală și interlopi la Craiova. Bineînțeles PZD
Postat 22 August 2024, 19:51 de Sandu2100
vasi13 stie. el mai umbla prin tara rromaneasca
oricat ati blama PSD ,in Craiova un oras fara reclama turistica,chiar ai ce sa faci ca turist,comparativ cu uaradea,care cheltuie milioane pe reclama mascata,cu o administratie PNL(deja putem sa o numim comunista dupa atatia ani de dominatie neofascista).
Postat 22 August 2024, 16:29 de florea
AnaConda
AnaConda, de ce esti atit de nefericit? nu iti plece viata la pensie? nu te fericeste sotia? nu te bucuri de copii si nepoti? de ce iti urasti atita de mult orasul in care traiesti? mai fa si tu o poza frumoasa cu aparatele alea si mai lasa veninul asta permanent, ca anaconda nu e sarpe veninos ci constrictor.
Postat 22 August 2024, 10:05 de TanarSiNelinistit
vio 427
Ce bancuri proaste emiti..La Craiova echipa plateste chirie sa joace pe OBLEMENCO ARENA!Relax...acolo nu se demoleaza casele locuitorilor si MIHAI VITEAZU este iubit!Din Birtin poastezi?Cum?Te mutasi la Orade???
Postat 22 August 2024, 10:03 de grigore
@vio427
De ce nu vrei ca in Craiova? Ai vazut cum arata Craiova? Ai vazut ce salarii au si ce oras plin de viata e? Ai ramane surprins de cum arata Craiova, si nu vezi jumate di spatii comerciale goale, si pustiu in oras. Sa vezi acolo parcuri, strazi cu asfalt calumea . Aeroport international functional si cu zboruri. Auzi la el nu vrea Craiova ca na vorbim din nestiinta si auzite
Postat 22 August 2024, 08:43 de vasi13
Prioritizare
Nu era nevoie. Un oraș poate avea multe nevoi, dar nu cred că asta era o prioritate a orașului. Și cu siguranță nu sunt singurul care gândește asta. Hai să prioritizăm cum cheltuim banii. Eu nu vreau să trăiesc în un oraș ca și Craiova, să avem două echipe de fotbal și să investească primăria bani în continuu în echipele de fotbal. Nu aduce plus valoare o echipă de fotbal, nici nu ridică un oraș. Știu că sunt microbiștii care le plac fotbalul, Doamne ajută-le, dar nu înseamnă că din banii și impozitele tuturor să se cheltuie mulți mulți mulți bani pt bunăstarea sau fericirea lor. Punct.
Postat 22 August 2024, 08:08 de Vio_427
16000...
Un stadion care NU va fi plin NICIODATA, precum nu fuse nici celalalt!!!!!
Postat 22 August 2024, 07:49 de AnaConda
Florea
Ce zic oile tale, faci mai mult decat 400$ pe ora ?? Nu de alta, dar oile nu se mulg singure, și cu siguranță nu ai angajați, din moment ce toată ziua, bună-ziua comentezi aiurea-n tramvai ::::::)))))) Probabil ursul a mâncat oile ( amu si tu vezi ca Ursu a venit la dezvoltare, că nu ar merge la Vaslui ) si acum trebuie sa mulgi câinii ::))) poate faci un GROȘiTIOR :::::))))
Postat 22 August 2024, 00:01 de sandu1260
ptr KaPe
criza din 2008 a venit in America datorita acestei retzete in care cineva venea sa "dezvolte imobiliar" o zona iar apoi bancile ofereau credit ptr acele.apartamente.in oradea,e cam acelasi sistem,doar ca aici avem grupuri care practica prostitutie ,trafic de droguri,trafic de fiinte umane,adica criminalitate organizata,tolerata de administratia locala
Postat 21 August 2024, 20:56 de florea
Un dezvoltator imobiliar care construiește ghetouri își freacă deja mâinile de satisfație.
Abia așteaptă să intre cu buldozerele în stadionul actual și să ridice niște blocuri pentru fraierii atrași să investească în Oradea, unde apartamentele sunt la mare căutare.
Postat 21 August 2024, 19:26 de KP
Dezvoltare in jos
Asta e mic facut cu cap , se stie ca la cum scade populatia, in 30 de ani vom fi sub 100 mii locuitori, ceva cum e Zalaul acum.
Postat 21 August 2024, 17:49 de Petre93
Urez...
... doar insuccese si blat-uri tuturor echipelor ce se vor fugari pe el!! Le orez ZERO spectatori, in afara homelss-ilor oradeni!!
Postat 21 August 2024, 17:22 de AnaConda
petre stii dece?
"Singurul oras din tara care isi face stadion mai mic decat cel vechi" stii de ce se face mai mic?ptr ca generatiei Z nuu pasa deloc despre acest sport.dar daca se aproba de la guvern sifonarea a niste bani,de ce nu
Postat 21 August 2024, 16:50 de florea
Urat mai e, si mic
Asta e mai urat decat polivalenta, asta e dupa chipul si asemanarea marelui lider al CJ Bihor
Postat 21 August 2024, 15:36 de vasi13
O mizerie.
Singurul oras din tara care isi face stadion mai mic decat cel vechi. De la 22 la 16 , care in final va avea poate 12. A da, si cea mai oribila si prost proiectata sala polivalenta. Sa sara pupincuristii cu limba, cei care nu vad alte orase in afara de Vaslui
Postat 21 August 2024, 14:46 de Petre93
Cat va costa intretinerea stadionului pe an, odata ce va fi gata constructia?
Genul asta de investitii - chiar daca se fac din banii tuturor romanilor si nu doar a oradenilor - nu prea genereaza profit dupa ce sunt construite si intra in posesia administratiilor locale. Guverunl de la Bucuresti, asa cum face si Orban in Ungaria, spala practic la nivel national bani multi dand tunuri dinastea. Dupa ce sunt gata constructiile, ele sunt predate administratiilor locale. Asa ca, de multe ori, functionarea lor este subventionata din banii oamenilor din zona respectiva. Daca nici Clujul are probleme sa isi permita costurile de intretinere ale salii Polivalenta si Stadionului din Cluj (in conditiile in care au campioni nationali la baschet + UCluj in Liga 1), de ce nu invatam din greselile altora aici in Oradea si promovam in continuare genul asta de investitii cu care mergi in pierdere, si pe care tot oradeanul de rand se va suvbentiona? Doar pt ca CNI din Bucuresti vrea sa spele bani?
Postat 21 August 2024, 14:43 de Szaby_Oradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5032 RON
  • 1 EUR = 4.974 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON