URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
Scandalul începutului de an este, în Oradea, conflictul preotului Ciprian Mega cu episcopul Sofronie Drincec, unul în care ortodocșii, și nu doar ai locului, se împart de o parte și de alta. Preotul, suspendat de la amvon pentru o lună, dar și de la șefia parohiei, iar în plus trimis în „cercetare disciplinară bisericească” cu riscul caterisirii, își acuză ierarhul de păcatul sodomiei, căci l-ar prigoni de dragul unui consilier „iubit”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Martie 2019, 18:45

Episcopia Greco-Catolică de Oradea îl suspendă pe Chris Terheş pentru că s-a implicat în politică: Nu mai poate sluji ca preot!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La o zi după ce PSD l-a anunţat ca fiind al patrulea pe lista candidaţilor partidului la europarlamentare, preotul Cristian Terheş este sancţionat pentru implicarea în politică de către Episcopia Greco-Catolică de Oradea, unde a fost hirotonit ca preot.

Clericii "nu vor lua parte activă în partidele politice"

Episcopia a decis ca Terheş să fie "eliberat de exerciţiul funcţiilor sacerdotale", adică nu mai poate sluji ca preot greco-catolic, pe perioada implicării sale în politică.

Este vorba, practic, de o suspendare a lui Terheş, nu de o excludere (caterisire), astfel că, după ce starea de incompatibilitate e înlăturată, el va putea fi reevaluat de Biserică.

Episcopia Greco-Catolică de Oradea a publicat, în după amiaza de marţi, pe portalul oficial, un comunicat referitor la situaţia lui Cristian Terheş sau Chris Terheş, cum se prezintă în ultimii ani.

"În urma liberei alegeri a părintelui Cristian Terheş de a se implica în politică, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, face următoarele precizări: conform Dreptului Canonic al Bisericilor Orientale, clericii "nu vor lua parte activă în partidele politice", drept urmare, Episcopia a decis ca părintele Cristian Terheş să fie eliberat din exerciţiul funcţiilor sacerdotale".

De asemenea, Episcopia "se delimitează de orice afirmaţie cu caracter politic atât a părintelui Cristian, cât şi a oricui altcuiva".

Reprezentanţii bisericii precizează că "opţiunea politică a părintelui nu reprezintă poziţia oficială a Episcopiei noastre, ea fiind rezultatul manifestării libertăţii personale a părintelui".

"Fidelă Evangheliei iubirii lui Cristos pentru toţi oamenii, Biserica Greco-Catolică din România promovează în mod permanent pacea, dialogul şi buna înţelegere între oameni de credinţe şi opinii diferite", se arată la finalul comunicatului.

O decizie normală

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Terheş a declarat că decizia Episcopiei este una normală. "Cum e şi normal, cât timp voi fi in politică, n-am să îmi mai exercit public funcţiile sacerdotale. De unde voi fi, am să continui să-mi slujesc semenii şi ţara aşa cum am făcut-o şi până acum", a explicat Terheş. 

Cristian Terheş a fost hirotonit la Episcopia Greco-Catolică de Oradea, însă este plecat din ţară de foarte mulţi ani. Totuşi, el este în continuare încardinat în această dieceză. Potrivit paginii sale de Facebook, el este preot la misiunea Sfântul Ioan Botezătorul din Orange County (California).

Chris Terheş este liderul Coaliţiei Românilor din Statele Unite ale Americii (Romanian Community Coalition". Originar din Zalău, el este stabilit în SUA de aproape 20 de ani.

De-a lungul timpului, el s-a remarcat prin poziţii extrem de dure la adresa DNA şi chiar a luptei anticorupţie. El a fost un invitat constant al posturilor TV ca Antena 3, unde îşi exprima vehement punctele de vedere, spunând că "nicio ţară nu poate funcţiona numai prin arestări".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ce chestie
Pe listele PSD apare că și CHRIS nu CRISTIAN
Postat 27 Martie 2019, 00:51 de Sandu1206
Foarte bine, suspendați "politica" din Biserică ...
... și nu mai puneți nimic pe foc la Palat, dacă tot nu mai aveți preoți nici în consiliile locale, nici în cel județean, nici în Parlament unde era plin cu alde vou după "loviluție" și nici primari cum au mai fost destui !?!
Postat 26 Martie 2019, 21:10 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON