URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Iulie 2024, 08:01

„Epidemie” de șefie: 8 şefi de secţii din Spitalul Judeţean, găsiţi în incompatibilitate. Inclusiv liderul PSD Bihor!

„Epidemie” de șefie: 8 şefi de secţii din Spitalul Judeţean, găsiţi în incompatibilitate. Inclusiv liderul PSD Bihor! MANAGEMENT „SMART”. Managerul Spitalului Județean, dr. Gheorghe Carp (foto), susține că și-a atenționat subalternii că legea interzice șefilor unităților sanitare publice să conducă și firme private. „Sunt destul de proști dacă au făcut asta”, zice Carp, care n-a fost însă nici el suficient de „deştept” în trecut, de vreme ce e acuzat de ANI de incompatibilitate şi fals în declaraţii, pentru fapte similare cu cele ale colegilor săi
„Epidemie” de șefie: 8 şefi de secţii din Spitalul Judeţean, găsiţi în incompatibilitate. Inclusiv liderul PSD Bihor! SPITALUL MAMUT. În 2022, Spitalul Județean a „înghițit” și fostul Spital Municipal din Oradea, devenit acum parte din unitatea medicală uriașă. În total, instituția are nu mai puțin de 4.904 posturi, din care 126 de conducere
„Epidemie” de șefie: 8 şefi de secţii din Spitalul Judeţean, găsiţi în incompatibilitate. Inclusiv liderul PSD Bihor! MANAGER CU FIRMĂ. Managerul Gheorghe Carp (foto), el însuși acuzat de către ANI de incompatibilitate, este proprietarul firmei Margobrini SRL, prin care administrează spitalul public, în baza unui contract „cu dedicație” încheiat de Primăria Oradea, administratorul societății fiind amicul și colegul său de masonerie, Kristo Gheorghe Zoltan
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Valul de demisii anunţat săptămâna trecută de Spitalul Judeţean din Oradea, fără nicio justificare, a luat prin surprindere comunitatea. Mai mulţi şefi de secţii au renunţat brusc la funcţii, sub lapidara explicaţie că erau în incompatibilitate. Dar de ce? De când? Şi cum de au descoperit asta abia acum?

Explicaţia o are BIHOREANUL: demisiile au venit, de fapt, ca efect al investigaţiilor ziarului, care a verificat activităţile firmelor private ale tuturor şefilor din Spitalul Judeţean, aflând astfel că mai mulţi doctori încalcă Legea Sănătăţii, fiind şefi şi la stat, şi la privat, aşa cum recent a fost depistată şi şefa secţiei Obstetrică-Ginecologie II, dr. Rodica Negrini, mazilită după ancheta de presă. 

BIHOREANUL vă dezvăluie cine sunt ceilalţi medici cu probleme şi ce explicaţii au...

Patru demisii 

Miercurea trecută, un scurt comunicat transmis de Spitalul Judeţean sub semnătura managerului Gheorghe Carp anunţa că 4 şefi de secţie şi-au dat demisia: dr. George Roiu, şeful compartimentului Oftalmologie, dr. Marcel Ovidiu Negrău, şeful secţiei ATI I, dr. Rodica Fiţ, şefa Serviciului prevenire şi supraveghere a infecţiilor asociate asistenţei medicale, şi dr. Eugenia Maria Domuţa, şefa secţiei ORL. 

Pentru toţi, motivul era acelaşi: "starea de incompatibilitate cu funcţia". Comunicatul nu a oferit, însă, niciun fel de explicaţii cu privire la cauza care a generat această incompatibilitate şi la consecinţele ei, nici nu a dezvăluit numele celor care urmau să le ia locul celor vizaţi. 

De asemenea, nu pomenea nimic despre faptul că demisiile nu au fost provocate de nişte verificări - necesare, de altfel - ale conducerii spitalului, ci de întrebările ridicate în ultima vreme de BIHOREANUL privind medicii care deţin simultan atât funcţii de conducere în unitatea sanitară, cât şi poziţii de administratori de firme, fapt interzis de lege.

Negrini SRL 

dr Rodica NegriniBIHOREANUL a demarat seria investigaţiilor la începutul lunii trecute, cu o anchetă ce prezenta experienţe traumatizante ale unor paciente ale dr. Rodica Negrini (foto), pe atunci şefa secţiei OB II din Maternitate, dar şi dezvăluiri privind incompatibilitatea acesteia, căci doctoriţa era concomitent şi administratoarea firmei Negrini SRL prin care presta servicii medicale în cabinetul său privat. 

În declaraţia de interese publicată în 2023, dr. Negrini menţionase doar calitatea de asociat la firmă, omiţând s-o precizeze şi pe cea de administrator. Cumva de înţeles, câtă vreme, potrivit Legii Sănătăţii, funcţia de şef de secţie într-un spital public, la fel ca şi cea de manager, este incompatibilă cu cea de administrator al unei societăţi comerciale. 

Consecinţele au venit rapid după publicarea articolului, dr. Carp destituind-o şi înlocuind-o cu dr. Liana Ştefan. Managerul a pretins că, până să afle de la BIHOREANUL, nu ştiuse de incompatibilitatea lui Negrini, dar a recunoscut că a sfătuit-o să recurgă la o şmecherie: "În ce priveşte calitatea de administrator, cred că i-am spus că putea să facă la fel cum procedează şi alţi medici, adică să treacă administrator o rudă, pe cineva din familie", a declarat atunci Carp. 

Incompatibili prin lege

Putea fi acest truc scăparea doctoriţei? Da, însă cu o condiţie: rudele respective să fie şi ele doctori. Asta, fiindcă în cazul firmelor ce prestează servicii medicale, Ordonanţa 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale impune ca "administratorul societăţii comerciale sau cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie să fie medici".

Până în august 2023, Legea Sănătăţii 95/2006 prevedea că managerii de spitale şi şefii de secţii, asimilaţi lor, sunt incompatibili cu "exercitarea oricărei activităţi sau oricărei altei funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate". Din vara anului precedent, Înalta Curte a interpretat şi mai clar prevederile actului normativ, explicând într-un recurs în interesul legii, că "funcţia de manager de spital public persoană fizică/şef de secţie din spital public este incompatibilă cu cea de administrator al unei societăţi dintre cele prevăzute de Legea societăţilor nr. 31/1990". Altfel spus, dacă sunt şefi în sistemul sanitar public, nu ar trebui să deţină poziţii de conducere şi în privat...

Aceeaşi lege precizează şi că în cazul în care, la numirea în funcţie, un asemenea şef e pus într-o situaţie de incompatibilitate, acesta e obligat să o înlăture în termen de 30 de zile de la numire. "În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept".

Amin: 3 joburi, 5 firme 

dr. El-Kharoubi Amin FlorinMai precaut decât colega Negrini, şeful secţiei OB I, dr. Florin Szasz, despre care BIHOREANUL a publicat luna aceasta un articol ce ridică problema unor operaţii nejustificate ce se cer verificate, dar şi a unor averi nedeclarate, şi-a pus administrator la firma proprie un fost rezident care îi este şi fin, dr. El-Kharoubi Amin Florin (foto). Tânărul medic lucrează ca ginecolog la cabinetul lui Szasz, Eurogin SRL, la Clinica Davidescu, face gărzi la Maternitate şi, surpriză: este administrator la încă patru firme, dintre care trei cu profil medical! 

Una îi aparţine, Gynfem SRL, o alta, Edumed SRL, e deschisă tot împreună cu dr. Szasz, iar celelalte două, Animagalismed SRL şi Medart Feder SRL, sunt ale şefului secţiei de Neonatologie din cadrul Maternităţii, dr. Radu Galiş, respectiv şefului secţiei Chirurgie generală I, dr. Bogdan Feder.

Întrebat de BIHOREANUL cum poate, la început de carieră, să administreze 5 firme, dintre care 3 ale unor şefi de secţie, şi în paralel să lucreze în atâtea locuri, dr. El-Kharoubi s-a eschivat, spunând că nu face nimic ilegal. "Administratorul unei firme nu trebuie să fie la sediu non-stop. El se ocupă de lucrurile administrative în mare parte, nu de actele medicale pe care le efectuează fiecare (n.r. medic). Nu este nimic ilegal. Într-adevăr, programul mi-e plin din cauza faptului că sunt la început de drum", a spus el.

Şef de faţadă 

Chestionat pe aceeaşi temă, dr. Radu Galiş susţine că este prieten cu El-Kharoubi şi că l-a pus administrator formal, tocmai fiindcă el nu putea fi, din pricina legii. "Fiind o firmă cu profil medical, nu aveam cum să o preiau eu. Amin se ocupă de tot ce înseamnă acte. Eu prestez doar activitatea medicală", spune el. 

La rându-i, şeful de la Chirurgie I, dr. Bogdan Feder, zice că l-a pus la sugestia lui Szasz. "Eu intenţionez să închid firma, pentru că doar mă încurcă. M-am trezit cu ea în luna mai, când s-au finalizat actele de partaj după divorţ, şi trebuia să fac ceva cu ea. Eu nu am cabinet privat, deci nu-mi foloseşte la nimic. Aveam nevoie de cineva, iar dr. Szasz mi l-a recomandat pe Amin, pe care îl cunosc de când era rezident".  

Probleme în declaraţii

Pornind de la aceste descoperiri, BIHOREANUL a verificat firmele tuturor şefilor de secţie, compartimente, servicii şi laboratoare din cadrul Spitalului Judeţean, pentru a constata în ce măsură este respectat regimul incompatibilităţilor. Rezultatul? Din cei 62 de medici cu funcţii, 26 sunt acţionari în cadrul unor firme, iar 8 dintre ei şi administratori. Mai mult sau mai puţin asumaţi - mai ales, neasumaţi...

Există, de pildă, medici care din declaraţiile de interese trimise la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) au omis complet calitatea lor de administratori de firme. Unul este şeful secţiei Pediatrie II, dr. Cristian Sava, care încă din 2020 este administratorul firmei sale, Sava Pediatrics SRL. Acesta şi-a trecut în declaraţii în fiecare an doar calitatea de asociat, iar pe 10 iunie a.c., la doar câteva zile după apariţia articolului despre incompatibilitatea lui Negrini, s-a revocat din funcţia de administrator, numind alte două persoane în locul său. 

Contactat de ziar, dr. Sava a recunoscut că a realizat că era incompatibil doar luna trecută. "Nu ştiam până atunci despre modificările legislative. Dacă ştiam, evident că rezolvam totul", spune el. De ce a omis, însă, să-şi treacă funcţia de administrator în declaraţii, riscând o acuzaţie de fals? "Probabil din neatenţie", s-a scuzat doctorul. 

Firme "uitate"

Alţi medici şi-au amintit de firme doar după ce au fost contactaţi de BIHOREANUL. Este cazul şefului secţiei ATI I, dr. Marcel Negrău, care deţine şi administrează Ambient Quirinus SRL, pe care nu a trecut-o deloc în declaraţiile din 2023 şi 2024, ci doar în cele precedente.

"Am avut un apartament pe care l-am închiriat în regim hotelier, dar din 2023 eu şi soţia am renunţat la asta şi i-am spusdr Liana Toc contabilei că firma nu mai e activă. Credeam că a fost radiată, sincer, nu mă pricep la asta", spune medicul, a cărui companie, într-adevăr, nu a mai înregistrat venituri în anul precedent. Negrău este unul din cei 4 medici care a şi demisionat de la şefia secţiei din spitalul public.

Explicaţii similare are şi dr. Liana Toc (foto), şefa Laboratorului de radiologie şi imagistică medicală, care din 2017 figurează ca administrator al societăţii cu profil medical Netorest SRL, înfiinţată alături de 3 colegi, dar care n-a mai trimis bilanţuri din 2013, dar nu este nici radiată din Registrul Comerţului. Doctoriţa a declarat BIHOREANULUI că a uitat complet de firmă şi că administratorul ei ar fi un alt medic, din sectorul privat, dr. Oreste Straciuc. Numai că din notificările firmei publicate în Monitorul Oficial reiese că Straciuc a ieşit din SRL şi s-a revocat din funcţie încă din 2017, când administrator a fost numită Toc. 

"Nu am lucrat niciodată prin ea, nu am luat niciodată bani de acolo. N-am nicio legătură şi n-am fost niciodată administrator", susţine şefa de secţie. Încercând să lămurească dilema, BIHOREANUL l-a contactat şi pe dr. Straciuc, care a cerut un răgaz, iar apoi n-a mai răspuns...

Unii asociaţi... 

Dr. Adrian  Bumbu, şeful secţiei Psihiatrie I, şi-a trecut în declaraţii doar calitatea de asociat al firmei Aegir Tours (cu profil de turism), deşi în scripte apare şi ca administrator. "În prezent firma este în desfiinţare. Până în 2022 am deţinut Hotel Rock din Arieşeni, atunci l-am vândut prin firmă şi tot de atunci aştept să încasez prin ea toţi banii din vânzare, de aceea nici nu a fost închisă. Când datoria va fi primită de la cumpărător, firma se va închide. Actele pot confirma că nici nu există activitate în această firmă", susţine medicul, invocând şi faptul că, fiind o firmă de turism, n-a avut contracte cu spitalul ori prestări medicale independente, deşi legea nu prevede astfel de detalii.

dr Aurel MohanTot asociat, nu şi administrator, s-a declarat şi dr. Aurel Mohan (foto), şeful PSD Bihor, medicul coordonator al Staţionarului I, la firma care îi şi poartă numele - Dr Mohan Neurochirugie SRL. "Am poziţia de coordonator, nu de şef, şi nu consider că am încălcat legea. Când am fost în Ministerul Sănătăţii (ca secretar de stat - n.r.), nu am deţinut calitatea de administrator în firmă. După ce am revenit, am reluat-o. Firma nu a avut contracte cu Spitalul Judeţean, lucrez la cabinetul privat doar în afara programului de la spital", a spus Mohan, adăugând că totuşi i-a cerut contabilei să facă actele de renunţare la funcţia de administrator. 

Doar că, pe lângă funcţia de coordonator al Staţionarului I la care se referă - o funcţie care nici nu există în organigrama spitalului, ci pare mai degrabă onorifică - Mohan o deţine şi pe aceea de coordonator al blocului operator din Staţionarul I, cât se poate de reală, pentru care şi încasează lunar o indemnizaţie suplimentară de până la 5% din salariu. Pare să fi uitat de ea, deşi îl pune într-o evidentă poziţie de incompatibilitate.

... alţi fără firme 

Alţi şefi de secţii din Spitalul Judeţean nici nu şi-au notat firmele în declaraţiile de avere. Printre aceştia se numără şi 3 din cei 4 demisionari: dr. George Roiu (Oftalmologie), unic asociat şi administrator în Geromed SRL, dr. Rodica Fiţ (Serviciul de prevenire şi supraveghere a infecţiilor asociate asistenţei medicale), care anul acesta a înfiinţat firma Epifitmed SRL şi s-a pus administratoare, şi dr. Maria Domuţa (ORL), care e administratoare în două firme, Otolit Med SRL şi Comtertium SRL (a doua omisă în declaraţia de interese).

dr Rodica Fit"Mie nu mi-a fost clar dacă sunt sau nu şefă de secţie, pentru că îi ţin locul doamnei dr. Daina, care este directoare medicală. De aceea, când mi-am înfiinţat firma, la începutul anului, nu am trecut-o în declaraţie. Însă, într-adevăr, cred că cel mai bine e să vorbesc cu contabila şi să mă suspend din acea calitate", a declarat dr. Rodica Fiţ (foto). Ceilalţi doi medici nu au oferit explicaţii.

"Eu i-am atenţionat..."

BIHOREANUL l-a contactat şi pe managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp, care a susţinut că le-a spus tuturor şefilor să aibă grijă la modul în care îşi gestionează afacerile private. "Legea trebuie respectată, iar eu i-am atenţionat ca în cazul în care au firme să-şi rezolve incomptabilitatea. Fiecare e responsabil pentru actele completate şi transmise către Agenţia Naţională de Integritate", a spus iniţial managerul. 

După cum se ştie, Carp este el însuşi un caz aparte, de manager care conduce spitalul nu "pe persoană fizică", ci prin propria firmă - o găselniţă ticluită de administraţia liberală pentru a-i oferi şefia instituţiei fără a trece prin condiţiile impuse de un eventual concurs. Mai mult decât atât, are propria experienţă cu ANI, fiind acuzat şi el că a fost în trecut simultan şi manager de spital şi administrator de firmă, procesul fiind încă pe rolul instanţelor.

Ulterior, managerul a revenit, transmiţând ziarului ceea ce a şi anunţat prin comunicat, anume că 4 dintre medicii şefi care sunt şi administratori şi-au prezentat demisiile. Ei sunt înlocuiţi cu interimari până când Facultatea de Medicină va veni cu propriile propuneri. Astfel, la Secţia ATI I şefia a fost preluată de dr. Carmen Pantiş, ORL îl are la conducere pe dr. Ciprian Venter, Oftalmologia pe dr. Flaviu Bodea, iar Serviciul de prevenire şi supraveghere a infecţiilor asociate asistenţei medicale pe dr. Claudia Varady. 

Va urma... 

dr BumbuÎn ce îi priveşte pe ceilalţi medici, situaţia lor rămâne în continuare neclară. Dr. Sava consideră că şi-a rezolvat problema de incompatibilitate, renunţând la funcţia de administrator. Dr. Mohan susţine şi el că a rezolvat situaţia, numindu-l de ultimă oră ca administrator în locul său pe un coleg, dr. Rareş Popovici. Dr. Bumbu (foto), în schimb, i-a transmis managerului spitalului că-şi "asumă riscurile", fiind convins, după cum a declarat BIHOREANULUI, că legea se referă doar la firme medicale. Iar dr. Toc se apără cu actul constitutiv al firmei, care arată însă doar că dr. Straciuc era administrator la înfiinţare, nu şi în ultimii ani, când, nu se ştie cum, "beleaua" a rămas pe ea... 

Dinspre managerul Carp, lămuriri suplimentare nu au mai venit. Sătul să dea explicaţii şi iritat de subiect, acesta a invocat faptul că are multă treabă, deoarece de vinerea trecută urma să intre în concediu, iar el, personal, consideră problema lămurită.

Aşadar, un verdict final privind respectarea sau nu a legii de către medicii orădeni va veni tot de la ANI. Asta, dacă Agenţia îşi va găsi timp să treacă de la "peştii mici", de care se ocupă îndeobşte, la exemplarele mai mari, care înoată prin apele nu totdeauna limpezi ale sistemului medical...


"Dacă vă îmbolnăviţi şi n-o să am doctori, eu ce-o să fac? Vă legaţi de toţi doctorii. Dacă doctorii n-o să mai dorească să fie la stat şi vor merge la privat, o să-mi faceţi mie reproşuri că veniţi la spital şi nu sunt doctori. Aţi pornit o cruciadă împotriva doctorilor de la spital. În 21 de ani n-am văzut aşa ceva..."

Dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean


FALSURI
Omisiuni din declaraţii 

Un număr de 7 medici şefi din cei 26 cu firme nu şi le-au menţionat în declaraţiile de interese. Pe lângă dr. Domuţa, dr. Fiţ, dr. Negrău, dr. Toc şi dr. Roiu, alţi doi, şeful secţiei Cardiologie I, dr. Mircea Popescu, şi cel al secţiei de Boli Infecţioase I, dr. Mirela Indrieş, nu şi-au declarat firmele la care sunt acţionari. 

Popescu este unic asociat la Centrul Medical Procardia şi mai are acţiuni şi la Arsmed SA, în timp ce Indrieş are 50% din acţiunile firmei Plan Consulting SRL, o firmă de comerţ, nu medicală, deţinută împreună cu soţul său. Cei doi medici nu se află în incompatibilitate, deoarece nu sunt şi administratori ai respectivelor societăţi comerciale.

Alţi doi medici şefi, dr. Sava şi dr. Bumbu, nu şi-au declarat calitatea de administrator, ci doar pe aceea de asociat.

Cu toţii riscă să fie acuzaţi de fals în declaraţii, faptă care, potrivit Codului Penal, se pedepseşte cu amendă sau închisoare de la 6 luni la 2 ani.


CARP vs. ANI
Managerul, acuzat de incompatibilitate şi fals

Actualul manager al Spitalului Judeţean şi fost senator PNL, dr. Gheorghe Carp nu este nici el străin de situaţia de incompatibilitate creată de şefia şi la stat şi la privat. În 2022, ANI l-a declarat incompatibil şi a sesizat Parchetul Înaltei Curţi sub acuzaţia de fals în declaraţii, pentru că în perioada 16 august 2018 - 21 decembrie 2020 a exercitat simultan funcţia de manager al spitalului şi pe cea de administrator al unei firme, iar în perioada 21 decembrie 2020 -  21 octombrie 2021 a fost concomitent şi senator, şi administrator.

La fel ca unii dintre colegii medici şefi de secţie, Carp "nu a menţionat funcţia de administrator pe care o deţine în cadrul societăţii comerciale în declaraţiile de interese depuse în calitate de manager (în anii 2018, 2019, 2020 şi 2021), precum şi în calitate de senator (depuse în anul 2021)".

Dr. Carp a contestat decizia ANI, arătând că firma respectivă era suspendată încă din 2009, avea ca obiect de activitate producţia de peleţi, nu a avut vreo tranzacţie cu spitalul ori cu Parlamentul, iar în ultimii 13 ani nu a semnat niciun document ca administrator al acesteia. ANI şi managerul sunt şi în prezent în proces, Carp câştigând în primă instanţă, pe considerentul că ar fi deţinut funcţia de administrator formal, fără s-o fi exercitat efectiv, iar firma fusese suspendată, fiind timp de 3 ani fără activitate. 


MANAGER CU FIRMĂ. Managerul Gheorghe Carp (foto), el însuși acuzat de către ANI de incompatibilitate, este proprietarul firmei Margobrini SRL, prin care administrează spitalul public, în baza unui contract „cu dedicație” încheiat de Primăria Oradea, administratorul societății fiind amicul și colegul său de masonerie, Kristo Gheorghe Zoltan


SPITALUL MAMUT. În 2022, Spitalul Județean a „înghițit” și fostul Spital Municipal din Oradea, devenit acum parte din unitatea medicală uriașă. În total, instituția are nu mai puțin de 4.904 posturi, din care 126 de conducere

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Pleaca
Sunt oameni puși de... Pe bani mulți și care își terorizează colegii. A umplut la orice nivel spitalul. Nu se mai satura. Ultimii au ajuns primii. Vad și bolnavii asta. Lor nu le pasa. Rad cu buzunarele pline. Nu exista lege în tara ci doar betoane și hotii
Postat 31 Iulie 2024, 10:19 de Feliciana
da
oare de ce doctorii aleg sa lucreze si la stat in loc sa lucreze doar in privat ? poate ne explica acesti doctori care este avantajaul sa lucrezi si la stat ? nu ar fi mai bine sa aleaga la privat si doar la privat ?
Postat 30 Iulie 2024, 13:37 de richard
România este țara legilor opționale.
Că-i de la PSD sau de la PNL, că-i Carp sau oricare rezident ... un medic trebuie să aleagă la stat sa la privat. Fără alte "inginerii medicale". Nu vrei și te apuci să-ți transformi profesia în simplă sursă de făcut bani, în mod neprofesional atât de la buget cât și din cele proprii, salut și ar trebui la pușcărie în mod direct.
Postat 30 Iulie 2024, 12:58 de KP
Dislike.
Ce bine ar fii de stiut/ vazut cine da dislike-uri la comentarii...:-))))))
Postat 30 Iulie 2024, 11:18 de Citizen
Manager=tinta
Oamenii lui. A luat b... de la ei. Simplu. Legea au făcut o ei
Postat 30 Iulie 2024, 10:25 de Feliciana
rusinica
in momentul in care incerci sa faci sa potrivesti pe lege, oare deja nu esti un hot? adica legea e facuta sa-ti spuna o directie gresita, iar tu ocolesti dar tot acolo ajungi, oare prin simplu fapt ca inca Carp indica solutii, este un lup la oi. Nu cred ca nu exista oameni corecti, capabili. Doar la stat este posibil asa ceva.
Postat 30 Iulie 2024, 09:12 de iFarti
2 idei.
1. Nu inteleg cine si ce asteptari are de la un batran comunist corupt cum este Carp. 2. Indiferent cine si ce vrea sa faca,pe acesti "doctori" nu-i poate satura de foamea de bani NICIODATA nimeni.
Postat 30 Iulie 2024, 09:03 de Citizen
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON