Legendarul antrenor de fotbal orădean Emeric Ienei NU a decedat. Fanii acestuia au fost în stare de șoc, joi după amiază, după ce mai multe publicații au anunțat, pentru scurt timp, că acesta ar fi murit, însă informația este falsă.
Publicată inițial „pe surse” de presa centrală, vestea s-a răspândit în cursul după amiezii, mai multe site-uri „rostogolind-o” rapid.
BIHOREANUL a verificat informația și apropiați ai reputatului antrenor au confirmat că antrenorul se simte bine, la domiciliul său din Oradea.
De altfel, la scurt timp, site-urile care publicaseră știrea neadevărată au retras-o, iar altele au reformulat-o, cerându-și scuze pentru eroare.
Și Sandu Boc, fostul fundaș de la Rapid și Dinamo, a confirmat pentru GSP că Emeric Ienei este în viață și că totul a fost doar un zvon morbid. „Acum am închis telefonul cu doamna care are grijă de el, este în viață, nu știu cum a apărut această informație, pe care am primit-o inclusiv eu”.
”Am văzut și eu știrea că ar fi murit. E incredibil. Vă rog să apară declarația mea, ca să opriți această nebunie. Emeric Ienei e bine, acum ne-am întors amândoi de la plimbare”, a declarat, pentru HotNews.ro, femeia care îl îngrijește pe Ienei, Georgeta Lazar. ”Noroc că el s-a dus în camera lui să se odihnească și n-a deschis internetul sau televizorul. Ascultă muzică, asta face”, a adăugat aceasta.
De altfel, antrenorul în vârstă de 87 de ani este văzut uneori la plimbare pe străzile Oradiei.
Cel mai recent eveniment public la care a participat Emeric Ienei a fost, pe 29 februarie, lansarea filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”, la Cinema Palace Oradea.
Emeric Ienei a debutat ca antrenor în vara lui 1975, la Steaua, iar de numele lui se leagă câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu această echipă, în anul 1986.
GSP notează că, în total, Ienei a antrenat 8 echipe în carieră: Steaua, FC Bihor, Chindia Târgoviște, Videoton, Panionios, U Craiova, România și Ungaria, cele mai mari performanțe fiind cucerirea Cupei Campionilor Europeni cu roș-albaștrii (1986) și calificarea „tricolorilor” la CM 1990, după 20 de ani de absență de la Mondial.
Ca fotbalist, Ienei a evoluat la 3 echipe, cea mai lungă perioadă petrecând-o la Steaua, unde a evoluat între 1956 și 1969. A mai fost legitimat la Flamura Roșie Arad (1955-1956) și Kayserispor (1969 - 1971), arată sursa citată.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.