URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Septembrie 2024, 08:02

Eco cu probleme: Agricultura ecologică din Bihor este în creștere pe hârtie, dar produsele bio nu au încă trecere

Eco cu probleme: Agricultura ecologică din Bihor este în creștere pe hârtie, dar produsele bio nu au încă trecere PRODUCȚII (MAI) MICI. Deși mai sănătoase și gustoase, legumele și fructele obținute ecologic sunt mai puțin arătoase, iar productivitatea este mai redusă. „Anul acesta am obținut 20 de tone de mere la hectar. Lucrând convențional, aș fi putut obține 30 - 40 de tone la hectar”, spune fermierul Constantin Demian, proprietarul livezilor de mere (foto) din care se produc sucurile Merita Bio
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mâncarea nu este o fiță. Unul dintre puținele lucruri asupra cărora specialiștii în medicină s-au pus de acord este că o alimentație curată, bazată pe produse nechimizate, poate preveni îmbolnăvirile. Descoperind această oportunitate, fermierii bihoreni au intrat pe piața produselor ecologice, de la afine și mere, până la miere și zmeură. 

„Trendul este unul pozitiv. Numărul fermierilor și al suprafețelor de teren pe care se produce ecologic este în creștere cu fiecare an”, spune șeful Direcției Agricole Județene Bihor, Nicolae Hodișan. Agricultura din statistici diferă, însă, de cea din câmp...

Crește agricultura eco! 

Numărul fermierilor bihoreni care renunță la pesticide, nitrați și alte chimicale, în încercarea de a pune bazele unei producții ecologice, este în creștere. Dacă în anul 2017 în județul Bihor erau înregistrați oficial 223 de fermieri care produceau ecologic, până anul trecut numărul acestora a crescut, de 4 ori, la 881 de agricultori. La fel, suprafețele agricole cultivate ecologic s-au majorat, de 6,5 ori, de la 2.369 la 16.174 de hectare. 

„Numărul fermierilor care se înscriu în sistemul de producție ecologic și se supun certificării de către un organism independent, care îi verifică periodic, este în creștere”, spune șeful Direcției Agricole Județene Bihor, Nicolae Hodișan (foto).

Trecerea de la cultura tradițională la cea ecologică se face treptat, sub supravegherea unui organism european de certificare, de-a lungul a doi ani de conversie în care solul este lăsat să se curețe de chimicale. Producția ecologică începe abia din al treilea an. Asta, dacă între timp agricultorul nu s-a răzgândit...

Costuri mai mari, profit mai mic

În ciuda trendului crescător, anul acesta în Bihor doar 5% dintre cele 319.000 hectare de teren agricol sunt lucrate ecologic. Printre produsele certificate se numără de la afine și mere, până la miere și zmeură. Trendul bio a intrat și în cultura de câmp, reprezentată de cânepă, sau în zootehnie, creșterea vacilor pentru carne. 

Lider european, producătorul de uleiuri, pudre, cosmetice și shake-uri din cânepă bio Canah, din Salonta, nu are, în schimb, niciun furnizor bihorean. „Cumpărăm semințe de cânepă din Moldova și Banat, precum și din Uniunea Europeană”, spune directorul de vânzări Vlad Mondek.

Motivul pentru care în Bihor nu se produce cânepă „eco” ține de bani. Culturile bio se îmbolnăvesc mai des, sunt tratate mai scump, iar procesul este certificat de un organism internațional prin analize, lucru care crește costurile fermierului, în funcție de suprafață, cu cel puțin 2.000 de euro.

Mai mult, în timp ce terenurile tratate chimic dau producții de circa 1.500 kilograme de cânepă la hectar, amplasamentele nechimizate produc cel mult 900 de kilograme la hectar. Iar profitul fermierului este mai mic...

„Vindem doar în străinătate”

Producătorul bihorean de mere și sucuri Merita Bio spune că în România nu există o piață a produselor ecologice. „Vara aceasta am vândut mere în Germania și Italia și am discutat cu cumpărători din Austria, Franța și Serbia. În țară nu am vândut deloc”, spune Constantin Demian, administratorul livezii de 20 de hectare situate în Cheresig.

Pe de o parte, comercianții, de la hipermarketuri la piețari, nu vor să se complice cu vânzarea de fructe fără chimicale, care se strică după două săptămâni. Pe de altă parte, nici sucurile naturale obținute din acestea nu au mai multă căutare.

„Sucurile noastre, fără adaos de zahăr, conservanți sau apă, sunt doar cu 10% mai scumpe decât celelalte și, totuși, nu au trecere pe plan local. Vindem doar în străinătate”, spune Demian. 

Nu avem legume bio! 

Paradoxal, deși în piețe cumpărătorii caută fructe și legume cât mai curate, în Bihor nu există niciun producător de roșii, castraveți, ardei sau altele legume certificate ca fiind ecologice! Și, probabil, nici nu va apărea curând. 

„Produc roșii la care fac analize pentru 200 de chimicale și ies tot timpul pe zero. Ca să le pot certifica, astfel încât să fie considerate ecologice, ar trebui să plătesc cam 4.000 de euro unei firme să le verifice, lucru care m-ar obliga să cresc prețurile cu minimum 20%, cu riscul să nu mai pot vinde”, explică Marcel Maxim, un legumicultor din Satu Nou.

Spre exemplu, dintre cei 300 de membri ai Asociației agricultorilor din Valea Ierului care vând periodic produse curate în piețele volante din Oradea, doar cinci au produse certificate, și acelea pentru afine, miere și zmeură.

„Ai cheltuieli mult mai mari, producția eco începe abia după trei ani de conversie, iar produsele bio sunt cu 15 - 20% mai scumpe, în timp ce în România nu există piață pentru așa ceva. Omul se uită mai mult la preț”, spune organizatorul târgurilor agricultorilor din Valea Ierului, Laskovics István (foto).

Cifre mici, dar „umflate”

Practic, statisticile care arată creșterea agriculturii organice sunt „umflate” de fermierii care au câștigat finanțări europene pentru înființarea unor ferme ecologice.
„Mulți agricultori produc bio fiindcă sunt obligați prin contractul de finanțare, dar vor renunța la certificare, pentru că nu există în țară cerere pentru produse eco”, mărturisește un fermier.

Spre exemplu, firma Globiz încearcă să vândă de ani de zile ferma de vaci pentru carne din Ciuhoi, certificată ecologic încă din 2016. „Producem cu 50% mai scump și nu putem vinde nici la prețul celor care lucrează «convențional», fiindcă vacile noastre sunt mai slabe decât cele crescute cu chimicale”, explică fermierul Iosif Budai, proprietarul fermei.

În ultimii șapte ani, ferma ecologică a „produs” doar pierderi de circa 100.000 euro pe an. Agricultura ecologică din statistici nu coincide cu cea din câmp. Este pe creștere mai degrabă la minusurile pe care le înregistrează...


VERIFICAȚI AICI!
Harta producătorilor

Începând din această toamnă, consumatorii bihoreni pot verifica online producătorii din județ de la care pot cumpăra diferite produse, începând de la legume și fructe, până la produse apicole, din pește sau băuturi alcoolice.

Registrul electronic al fermierilor și producătorilor bihoreni poate fi consultat prin intermediul unei hărți interactive realizate la nivelul întregii țări, pe portalul online al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor în Agricultură din România (AFIR), cpac.afir.info.

Între cele peste 4.700 de produse bihorene cu certificări de tipul „produs montan”, „produs tradițional”, „specialitate tradițională garantată” etc., nu exista săptămâna trecută pe site nici un „produs certificat ecologic”.

Harta interactivă cu producătorii agricoli gestionată de pe portalul AFIR este alimentată periodic de informaticienii structurii centrale cu informații furnizate de direcțiile de agricultură județene din țară, care dețin evidența fermierilor. „Cel mai probabil, o formă actualizată a hărții va exista după luna noiembrie, când vom avea și noi evidența clară a producătorilor de bunuri ecologice la nivelul acestui an”, spune directorul DAJ Bihor, Nicolae Hodișan.

Forma finală a hărții va găzdui nu doar informații despre fermieri și produsele acestora, ci și imagini din interiorul exploatației și tururi virtuale, pentru a veni în ajutorul consumatorilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Functionarii statului
Romanii produc dar nu pot vinde iar noi mancam din import.Asta ar trebuii sa faca Directiile Agricole ,sa-i ajute pe producatori cu vanzarea sa faca acele Centre de depozitare ,achizitie si valorificare unde sa preia marfa producatorilor si sa faca ei export si contracte cu supermarketurile .Polonezii au ,turcii au si noi importam de la ei la greu fructe si legume !!!!!
Postat 20 Septembrie 2024, 09:53 de GORON
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON