URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 07 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 27 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie foarte importantă cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența stupefiantelor. Decizia a fost motivată și publicată în Monitorul Oficial, pe 28 ianuarie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Decembrie 2023, 09:30

ECO Bihor și AVE Bihor pun România pe harta mondială a colectării separate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Grupul Băncii Mondiale a publicat un articol în 2023 în care analizează bunele practici de management al deșeurilor municipale în anumite țări din lume. Printre menționări se află și România, reprezentată de comuna Sălacea din județul Bihor, care face parte din grupul localităților „Zero Waste” încă din anul 2018.

Un „experiment” reușit

În perioada mai - iulie 2018 s-a aplicat la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale un proiect pilot de colectare separată în 5 fracții a deșeurilor, care s-a permanentizat după încheierea cu succes a celor 3 luni de program. La Sălacea s-a înființat un „sistem de colectare din ușă în ușă”, după ce comuna a fost acceptată în Rețeaua Orașelor Zero Deșeuri. Sistemul s-a bazat pe o schemă de separare a deșeurilor la sursă în 5 fracții (plastic/metal, hârtie/carton, sticlă, biodeșeuri și deșeuri reziduale). Comuna a pus la dispoziția locuitorilor containere sau pubele speciale pentru fiecare tip de deșeu.

Sistemul „Plătești cât arunci”

Locuitorii urmau să plătească taxe de colectare mai mici dacă își separau deșeurile, iar cei care nu au respectat noul sistem au fost puși în situația de a plăti facturi cu valori duble. Sistemul de colectare revizuit a fost însoțit de o campanie amplă de informare privind modul și importanța colectării separate, pentru a spori încrederea și implicarea comunității. Toate aceste acțiuni au dus la o reducere cu 55% a cantității de deșeuri reziduale generate, chiar în prima lună de implementare a sistemului. Deșeurile verzi, de grădină, au fost păstrate în gospodării, în compostoarele distribuite în paralel. Înainte de implementarea acestui sistem de colectare inedit în România, în Sălacea se înregistra o rată de colectare separată mai mică de 1%.

ECO Bihor a dat semnalul schimbării, AVE Bihor l-a propagat 

Principalul promotor al tranziției spre zero deșeuri a fost ECO Bihor, operatorul regional al stației de sortare și tratare, de compostare și depozitare a deșeurilor din județul Bihor, care a oferit sprijinul tehnic și infrastructural pentru proiectarea acestui sistem de colectare sub supervizarea partenerilor de la „Scuola Agraria del Parco di Monza”.

Suntem onorați și putem spune că am contribuit activ la implementarea unui sistem de colectare separată în 5 fracții în România pe principiul „plătești cât arunci”, fiind un exemplu de bune practici pentru celelalte regiuni din țară și din întreaga lume, deoarece, așa cum arată și sloganul nostru, „Schimbarea începe cu noi!”.

AVE BIHOR

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Baliverne.
Principiul "plătești cât arunci" nu este respectat. Unde ați văzut tarifare la greutate? Că-i un metru cub de puf sau că-i un metru cub de oase, raportat la numărul de colectări, exact tot atâta se plătește ... chiar dacă diferența de greutate este de zeci de ori mai mică sau mai mare. Problema e că onor Consilul județean Bihor, cu ai săi habarniști Bolojan și Mălan, nu au atâta minte încât să impună prin SMID respectarea cu rigoare a principiilor europene de colectare selectivă a deșeurilor. "Neterminații" lucrează pentru operatorii de salubritate, nu pentru cetățenii care i-au ales.
Postat 04 Decembrie 2023, 14:53 de KP
count display
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale in localitatea Marghita, judetul Bihor
    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Marghita, pe strazile: Ariesului, Primaverii, Rozelor, Dunarii, Oituz, Magurei, Campului, Danko Pista, Horvath Janos, in data de 7 februarie incepand cu ora 10:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale. Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 7 februarie, incepand cu ora 13:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta. Reamintim consumatorilor nostri principalele masuri de siguranta ce trebuie luate în cazul în care simt miros de gaz în interiorul imobilelor: sa stinga toate focurile; sa deschida imediat toate usile si ferestrele; sa nu manevreze aparate electronice; sa nu aprinda lumina; sa nu verifice cu flacara instalatile cu gaze naturale; sa paraseasca încaperea si sa sune imediat la dispeceratul de urgenta Delgaz Grid, tel. 0265.200.928 (numar taxabil cu tarif local din reteaua Telekom si cu tariful operatorului pentru toate celelalte retele de telefonie) si 0800.800.928 (numar gratuit, apelabil din principalele retele de telefonie fixa si mobila).  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8032 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON