URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Iulie 2017, 14:01

ECHO(u) de Aleşd: Un tânăr rapper din Aleşd şi-a câştigat de unul singur faima naţională (VIDEO)

ECHO(u) de Aleşd: Un tânăr rapper din Aleşd şi-a câştigat de unul singur faima naţională (VIDEO) ALTER EGO. Deşi "locuiesc" în aceeaşi persoană, rapperul ECHO este mai liber şi mai tupeist decât Vlad Milea, spune tânărul aleşdan despre cele două ipostaze diferite ale sale
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ultima zi a Festivalului Medieval al Cetăţii, în plin concert Subcarpaţi, zeci de tineri s-au aliniat să se fotografieze cu un tânăr oarecare care trăgea liniştit dintr-o bere.

Cine era misterioasa vedetă prezentă incognito în mulţime? Un rapper bihorean, pe nume ECHO, mai puţin cunoscut în "mainstream", dar un adevărat idol pentru fanii acestui gen de muzică din toată ţara. Şi mai interesant este că băiatul şi-a construit singur toată cariera, fără ajutorul unor case de discuri, televiziuni sau PR-işti.

De la biserică pe scenă

"Amu, scuză-mi flowu’ (stilul, ritmul - n.r.) de ţăran, da’ sper că înţelegi că-s ardelean. Eu nu-mi schimb accentul". Aşa s-a prezentat, la întâlnirea cu BIHOREANUL, tânărul Vlad Milea. N-a împlinit încă 23 de ani, dar are deja state vechi în lumea rap şi fani câţi n-ai crede.

S-a născut în Aleşd, într-o familie creştină, "de pocăiţi", cum zice el direct, şi a învăţat de mic să cânte la orgă, impresionat de formaţia bisericii. "În clasa a II-a am primit prima mea orgă. Îi lipseau câteva clape, da’ am învăţat să cânt pe ea Für Elise (n.r. – celebra piesă a lui Beethoven)", povesteşte el. În adolescenţă, când deja devenise "oaia neagră a familiei", o făcea pe bodyguardul la un club din Aleşd şi asculta manele, dar i-a trecut rapid.

La o beţie a descoperit că nu-i moale, cum ar zice el, la rap, ba dimpotrivă, s-a lipit de el. "Eram cu un prieten şi am făcut karaoke pe un negativ de la Bitză şi ne-am înregistrat. A doua zi, când ne-am ascultat, nu suna rău deloc", zice el, sincer. Într-un soi de joacă, Vlad a început să scrie versuri şi "beat-uri", înregistrându-şi primele încercări cu webcam-ul de la calculator şi microfonul încorporat.

Pe pielea lui 

De atunci au trecut 7 ani, iar între timp Vlad, de fapt alter ego-ul lui de scenă, ECHO, a devenit celebru între fanii rapului. Şi mai interesant e că a făcut-o pe... pielea lui, deşi el ar zice-o mai direct de atât: n-a colaborat cu case de discuri, n-a avut bani de promovare şi n-a apărut pe canalele tradiţionale, adică posturile de radio şi TV de nişă. În schimb, datorită rimelor şi stilului amuzant, fără perdea, pe canalul său de Youtube a adunat 130.000 de subscriberi, iar cele mai tari piese ale sale - cum ar fi "Evil Self", "Pe val" şi "Dezvăluiri" - au milioane de vizualizări. La fel, pe pagina de Facebook are 80.000 de urmăritori.

Faima lui a trecut însă şi dincolo de mediul online, căci ECHO a ajuns să dea concerte în toată ţara, iar fanii se înghesuie să se pozeze cu el şi să-şi cumpere tricouri inscripţionate cu numele lui. De doi ani s-a mutat în Bucureşti, fiindcă, zice el, de acolo are alte oportunităţi: "Dacă vrei să faci o carieră, n-ai ce sta în Oradea". Tot pe atunci, a pus bazele trupei Bazooka (foto), alături de alţi doi orădeni plecaţi în Capitală, Codrin Bradea (aka Satana) şi Sergiu Porumbeanu (aka Sesu).

Nr. 1 la descărcări online

Cei trei rapperi au făcut turnee prin ţară, au lansat albume digitale - "Asta-i Bazooka" a fost, în toamna anului trecut, nr. 1 la descărcări online în România, întrecând albumele lansate de mult mai celebrii Carla’s Dreams şi Avicii - şi au colaborat pentru o piesă, "Textură pe text", cu Freakadadisk de la Paraziţii, chiar dacă, zic mulţi fani, stilul lui ECHO seamănă mai mult cu al lui Cheloo.

Atât în piesele sale cât şi în cele ale trupei, ECHO abordează subiecte diverse, de la politicieni corupţi ("Tu de ce nu încerci să înduri sau să te abţii să furi? Sper să ai parte de un scuipat de la gurile înfometate" - piesa "Faţă-n faţă", cu videoclip filmat în faţa Casei Poporului) şi viaţa de zi cu zi în România, până la femei şi beţii. Ştie că, din cauza limbajului explicit, nu va ajunge pe canalele mari, dar nici nu vrea. "Avem treaba noastră, fanii noştri. Ei ştiu unde ne găsesc şi ei ne promovează mai departe", spune Vlad.

"Ca porcu-n tenchi…"

Ba singur, ba alături de colegii de trupă, se ocupă cu aşa numitul "vlogging", postând filmuleţe în care dialoghează cu fanii şi creând clipuri amuzante, precum cel al piesei "Balada depresiei", alături de Codrin, care a adunat aproape 3 milioane de vizualizări. "Pe oameni tre’ să-i faci să râdă. Au ei alte probleme acasă", crede tânărul.

În plus, din piesele sale nu lipsesc expresiile neaoşe de Bihor. Una dintre ele, "taci ca porcu-n tenchi", apare chiar în hitul "Asta-i bazooka!". De-aia îi şi iubesc aşa de mulţi pe băieţii de la Bazooka, că-s neaoşi, nu "fabricaţi" să dea bine pe ecran...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Felicitari
Felicitari si maxim respect ECHO pentru tot ce ai realizat pana acum.
Postat 30 Iulie 2017, 18:47 de BGD1337
Și pocăit și rapper
Pe șleau, de două ori prost. Are și expresia de rigoare, revedeți poza.
Postat 30 Iulie 2017, 14:35 de Oarecine
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON