URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
22 Februarie 2012, 11:33

Echipele naţionale de handbal ale României vor juca în acest an la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conform preşedintelui Asociaţiei Judeţene de Handbal Bihor, Pavel Mercea, Oradea are mari şanse să găzduiască în această primăvară ediţia din 2012 a Trofeului Carpaţi la handbal masculin.

"Am fost contactat de preşedintele Federaţiei, domnul Cristian Gaţu, cu propunerea de a găzdui noi acest turneu şi pot să vă spun că în proporţie de 90% Oradea va organiza Trofeul Carpaţi din acest an al băieţilor", a declarat Pavel Mercea, preşedintele AJH Bihor.

Turneul ar urma să se desfăşoare la sfârşitul lunii aprilie şi la el vor participa echipe naţionale din partea de centru şi est a continentului, precum Ucraina, Lituania sau Serbia. "În total, domnul Gaţu a invitat 12 reprezentative, dar să vedem acum câte vor răspunde", a mai declarat preşedintele AJH Bihor.

Într-o altă ordine de idei, Asociaţia Judeţeană de Handbal Bihor va organiza în acest an, cel mai probabil în luna iunie, şi un meci amical al echipei naţionale feminine, în compania selecţionatei similare a Ungariei.

În cazul în care echipa naţională feminină nu va putea veni la Oradea, "atunci se încearcă aducerea echipei campioane, Oltchim Rm. Vâlcea, pentru un joc amical în faţa publicului bihorean".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Macar atat
Macar atat sa se vada dupa ce ce-abia s-a scos camasa cu campionatul european de BASKET!! Asta doar ca sa va ambitionam. Apreciem totusi si cat s-a realizat pana acum. Dar la mai mare!
Postat 22 Februarie 2012, 12:36 de Dan
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6263 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON