Începând de miercuri dimineaţă, de la ora 5, echipajele RER Vest au ieşit pe străzile Oradiei, pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, prin împrăştiere de material antiderapant solid.
Priorităţi
Un număr de 22 de utilaje au acţionat, întâi pe străzile din Urgenţa 1, adică intrările şi ieşirile din oraş, principalele bulevarde şi căile mijloacelor de transport public. Potrivit directorului general tehnic-investiţii din cadrul RER Vest, Florin Gontariu, în jurul orei 7, utilajele au intervenit şi pe străzile din Urgenţa II (căile de legătură dintre cartiere).
"În jurul orei 8, pentru că ninsoarea a continuat să cadă, am revenit pe Urgenţa 1, iar acum (n.r. în jurul orei 10.30) acţionăm pe străzile pe Urgenţele 3 şi 4", a declarat Gontariu pentru BIHOREANUL. Urgenţa 3 vizează toate străzile asfaltate din oraş, iar urgenţa 4 toate străzile neasfaltate din municipiu.
De asemenea, în zonele pietonale din centrul oraşului, muncitorii RER Vest au intervenit cu clorură de calciu, iar în Piaţa Unirii cu clorură de magneziu.
Amenzi dacă nu cureţi zăpada
Primăria le reaminteşte locuitorilor oraşului că ei au obligaţia să cureţe zăpada de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea.
"Reamintim că Poliţia Locală poate aplica, pentru nerespectarea acestor obligaţii, sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 500-2.500 lei", se arată într-un comunicat al municipalităţii.
Prognoza meteo
Pe de altă parte, meteorologii au anunţat, miercuri dimineaţă, că până pe 15 ianuarie la ora 10, în vestul Crişanei va continua să ningă, iar la munte cantităţile cumulate vor fi de 15…20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent. În zona montană înaltă, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60...80 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.
La sfârşitul săptămânii, vremea va deveni rece, geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.