Conducerea Universităţii din Oradea a ţinut cont de recomandarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie, care a sugerat suspendarea activităţilor faţă în faţă, din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu Covid-19.
În următoarele trei săptămâni, toţi studenţii orădeni vor învăţa online. Decizia a fost luată joi, în şedinţa Consiliului de Administraţie.
„Având în vedere contextul epidemiologic, importanța limitării răspândirii pandemiei și a infectărilor cu virusul Sars-Cov-2, s-a decis desfășurarea tuturor activităților didactice, de predare, învățare și evaluare, de la programele de licență și master, în sistem online. Măsura se aplică în săptămânile patru, cinci și șase ale anului universitar, respectiv în perioada 25 octombrie – 14 noiembrie 2021”, a anunțat rectorul Constantin Bungău.
În acest an academic, Universitatea din Oradea a început activitatea didactică într-un sistem hibrid, cu cursurile online şi seminariile, respectiv laboratoarele cu prezenţă fizică. Patru facultăţi au decis, în această săptămână, să desfăşoare activităţi exclusiv online, iar acum şi celelalte 11 vor face la fel.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.