După solicitări repetate din partea riveranilor și a conducerii instituțiilor școlare din zonă, Comisia tehnică pe probleme de circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat înființarea a două treceri pentru pietoni la intersecția străzilor Evreilor Deportați și Mihai Viteazul.
Constructorii au început să amenajeze cele două treceri de pietoni, câte una pe fiecare dintre cele două artere, la începutul acestei săptămâni.
„Cererile de înființare a celor două treceri pentru pietoni au mai fost discutate în cadrul Comisiei de circulație în cursul acestui an, dar au fost respinse. Peste vară circulația autovehiculelor pe străzile Avram Iancu și Decebal a fost închisă, așa că am evitat să apară noi presiuni pe traficul și așa îngreunat”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiș.
Propunerea riveranilor a revenit în actualitate în ultimele săptămâni, după reluarea a circulației pe străzile Avram Iancu și Decebal.
„Lucrările de amenajare a trecerilor de pietoni au început în cursul zilei de luni. Lucrările se vor termina, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice, cel târziu până la sfârșitul acestei săptămâni”, a precizat Marchiș.
Pentru început, constructorii au dezafectat bordurile din proximitatea viitoarelor „zebre” pentru a monta în locul lor altele, mai joase, pentru a nu îngreuna deplasarea persoanelor în vârstă sau cu dizabilități.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.