URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 08 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că, în sfârșit, contraselecția practicată la PNL de primul schior al țării începe să dea roade. Cum cifrele arată că blândul general Ciucă stă în sondaje pe undeva în marja de eroare a acestora, liberalii s-au trezit că nu e prea sănătos să mergi la război cu declarația de capitulare gata semnată. Și acum umblă după persoane cât de cât frecventabile...
Zic şi eu
Adrian Cris
Mai mult de jumătate dintre comunele bihorene se laudă cu săli și terenuri de sport, ba și cu capele prin cimitirele sătești, făcute cu sute de milioane de lei încă din epoca lui Adrian Năstase, apoi din răposatele programe naționale de dezvoltare locală PNDL 1 și PNDL 2, gestionate de Elena Udrea și Liviu Dragnea, iar în ultimii trei ani și din Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Iunie 2024, 10:26

Duelgii fără cauză

Duelgii fără cauză foto: BIHOREANUL / Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Oradea tinde să devină temă de campanie, după ce PSD-istul Adrian Madar l-a provocat la duel pe PNL-istul Florin Birta, refuzul acestuia de a se băga în „dezbatere” cu el. De frică, lămurește același Madar. Ceea ce ar putea fi parțial adevărat, dar și pe deplin justificat.

Și PSD, și PNL, și UDMR au ținut cu dinții de sistemul de alegere a primarilor cu un singur tur, iar asta contrar repetatelor propuneri ale partidelor mici, cum sunt USR și AUR. Urmarea e că, în toate marile orașe ale țării și în toate județele, politicienii aflați în funcțiile de primar și de președinte de Consiliu Județean, indiferent de apartenența la una dintre cele trei mari formațiuni, nu au niciun motiv să accepte provocări din partea outsiderilor. Nu o fac nici primari de la PSD, nici primari de la UDMR, ba nici măcar independentul Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. De ce să se complice dacă pornesc din start ca favoriți? Doar ca să fie show?

Și de ce să accepte un primar o confruntare cu unul dintre competitori și nu cu altul? Ce-l califică, în Oradea, pe reprezentantul PSD să se contreze 1 - 1 cu edilul în funcție? Cu ce e mai cu moț candidatul PSD decât cel al USR?

Câtă vreme există un singur scrutin, niciun primar nu are vreun interes să ridice mănușa aruncată de un competitor care, tocmai știind că nu are șanse reale să ajungă în funcție, promite marea cu sarea. Ce i-ai putea răspunde unui contracandidat care promite scăderea prețurilor utilităților - iar asta într-o țară cu o inflație galopantă, la care a contribuit inclusiv partidul lui prin nesfârșitele pomeni! - și în același timp și plafonarea profiturilor companiilor de utilități, și extinderea utilităților la toate gospodăriile?

De unde să ia o firmă de apă bani pentru astfel de proiecte, toate costisitoare și toate de durată, dacă ar încasa doar o parte din contravaloarea serviciului furnizat? În privat, ar accepta un patron să producă pufuleți cu 2 lei punga și să-i vândă cu 1 leu sau 1,50 lei? Și-ar duce firma de gard în timp record.

Nu cred, deci, că alegerile locale pot fi câștigate cu o demagogie de anii 90. Societatea a evoluat, iar oamenii au învățat că nimic nu este gratis și că pentru orice plătește cineva. Dacă nu ei, alții.

O campanie decentă și corectă ar fi posibilă numai dacă alegerile locale s-ar întoarce la sistemul cu două tururi. Abia atunci, într-o primă fază, s-ar cerne grâul de neghină, ofertele serioase de cele umflate, pentru ca în turul decisiv să se confrunte candidații cu cele mai mari șanse la poziția de primar, măsurate deja printr-un vot.

Dacă ar fi cinstiți, niciun candidat de la PSD, PNL și UDMR nu s-ar mai da cu fundul de pământ că primarul în funcție nu intră în dezbateri cu ei, ci ar cere propriilor partide, pur și simplu, să schimbe legea. Abia atunci va fi rezolvat deficitul de democrație.

Dar sunt curios dacă bătăioșii din zilele astea își vor mai aminti despre democrație, transparență și șanse egale la toamnă, când vin parlamentarele.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Hop si Măraru
Ce sa faca Mărarul ăsta la Primarie ? Ce s facut si Mango atatia ani a muls si blocat dezvoltarea orasului cat a putut sa isi umfle el buzunarele. Mărarule lasa oamenii sa lucreze si pune-te pe lucru nu pe promisiuni in campanie iar apoi 4 ani nu mai auzim de tine iar
Postat 05 Iunie 2024, 00:31 de Mare_blue17
Foarte adevarat, d-le Cris!
Alegerea primarului inr-un singur tur de scrutin e cea mai perfida prevedere legala din ultima vreme, decisa cu intentia de a mentine la nivel local (acolo unde se fac, de fapt, banii pt. partid) un status quo convenabil. Revenirea la cele doua tururi ar fi una dintre cele mai importante corectii adusa unui sistem democratic schiop, cum e al nostru. Dar, dupa mine, cea mai importanta decizie de natura constitutionala, care ar putea forta clasa politica sa se lase de demagogie, ar fi adoptarea sistemului bipartit, cum este cel britanic sau cel american. Doua partide mari si late, unul la putere, avand decizie deplina in actul de guvernare, si, in consecinta si raspunderea deplina, iar celalalt in opozitie, propunand masuri alternative. Abia atunci electoratul va avea cu adevarat soarta in maini, iar politicianul sabia desupra capului. Guverneaza bine, il realeg. Nu o face?Cedeaza in totalitate puterea catre partea cealalta. Alb si negru, fara nuantele de gri in care se scalda politica romaneasca. Nu te-ai trezi in situatia ca vointa exprimata prin vot sa fie deturnata post factum prin tot felul de aliante contra naturii, iar puterea se fie obtinuta mereu prin compromisuri si negocieri meschine, de cele mai multe ori fara nici o legatura cu dorinta electoratului. Si, mai presus de toate, n-ar mai avea nimeni scuza ca n-a putut lua masurile necesare din cauza lipsei de majoritate. Pe parcursul a 2-3-4 cicluri electorale cele doua partide ar invata ca la varful lor va fi musai sa-si promoveze oameni cu adevarat valorosi si, mai ales, capabili, pt. ca altfel nota de plata vine inexorabil. Si n-am mai fi in situatia ca orice nula ambitioasa si oportunista sa-si infiinteze propriul partid doar pt. ca il lasa legea. Roamanul nu si-ar mai irosi votul in 6-7 directii, cum se intampla acum, si ar fi stimulat sa participe la un vot care poate cu adevarat sa schimbe ceva. Doar ca eu, unul, nu cred ca natia romana va avea intelepciunea sa determine o astfel de evolutie. Pt. asta ar trebui sa fie in primul rand educata. Si e foarte... tarziu...
Postat 04 Iunie 2024, 20:58 de Musti
@nufarul
Faptul ca oamenii nu merg la vot nu implica o lipsa a democratiei ci o educatie precara, un tip influentabil care apoi se va lamenta si se va plange in stanga si in dreapta. Ca nu se dueleaza in idei, se evita o scaldare in mocirla, lucrurile astea se intampla peste tot. Diplomatia in politica lipseste peste tot, fiecare isi urmareste interesul propriu si propriul avantaj (legal si mai putin legal, nu uneori. Tot timpul).
Postat 04 Iunie 2024, 17:40 de poiu
Reiau- 37% din alegatori s-au prezentat la vot
Informatia corecta este ca doar 37% din alegatorii cu drept de vot din Oradea s-au prezentat la vot - un total de circa 70.000, iar din acestia Birta a fost votat in proportie de 70%. Adica - real 25% din oradeni ca numar de votanti. Aici duce lipsa democratiei.
Postat 04 Iunie 2024, 14:33 de Nufarul1
Fara cauza? Duel?
Nu imi amintesc sa fi mentionat cineva cuvantul duel. Poate doar Dancila cand i-l fugarea pe Klaus. Stie cineva ce a facut neamtul in 10 ani? Ori poate e vorba de duelul ideilor - in democratiile autentice se poarta. Uneori sunt mimate si in dictaturi. Ce gasesc rusinos este faptul ca un jurnalist justifica lipsa dezbaterii in democratie. Insa cumva nu ma mira. In 2020, daca retin eu bine doar 37% din cei 70.000 de oradeni l-au votat pe Birta.
Postat 04 Iunie 2024, 14:23 de Nufarul1
Madar vrea 1 la 1 :::::)))))
Cu ce ?? Cu minciuni ???? Între timp cetățenii văd ce se întâmplă in Oradea, nu trebuie sa vina PZD cu minciuni.
Postat 04 Iunie 2024, 12:38 de Sandu2100
un articol perfect
nimeni nu reusea sa scuze frica mai bine ca si acest articol. nici macar florinel primarele nu avea aceste cuvinte iscusite la el. felicitari
Postat 04 Iunie 2024, 12:08 de denis
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4799 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON