URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Iulie 2014, 16:38

Dublu, am spus! Primăria vrea să închidă scandalul parcărilor urcând taxa de parcare neregulamentară peste 75 lei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Primăria vrea să cadă la pace cu Instituţia Prefectului în procesul privind parcările fără să mai aştepte să se pronunţe instanţa.

După cum se ştie, Prefectura a atacat în urmă cu două săptămâni în contencios ca nelegale dispoziţiile primarului de înfiinţare a parcărilor galbene, taxa de 45 lei pentru staţionare neregulamentară în loc marcat fără plata parcării şi taxa de ridicare a maşinii de 300 lei. „În şedinţa de Consiliu Local din 21 iulie vom propune anularea acestor prevederi. Anulându-se taxa de parcare, vom merge pe regulamentul de parcări", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Asta nu înseamnă însă că șoferii contravenienți vor scăpa netaxați. Dimpotrivă, vor plăti mai mult! „De acum înainte, dacă se parchează pe loc marcat fără plată, cetăţeanul riscă o amendă de 150 lei şi agentul trebuie să facă proces verbal", a spus edilul. La plata amenzii în termen de 48 de ore, aceasta se reduce la 75 lei, oricum, aproape dublu faţă de fosta taxă!

În schimb, taxa de ridicare a maşinii, rebotezată „contravaloare a serviciilor de ridicare şi transport", va fi tot 300 lei. „Pentru maşina care încurcă circulaţia taxa va fi înlocuită de contravaloarea acestei ridicări. AIO a făcut o simulare şi vom rămâne pe actuala valoare de 300 lei", a declarat primarul.

Deşi în mod normal, contravaloarea serviciilor de ridicare ar trebui să difere de la caz la caz, pentru că distanţa de la care e transportată maşina contravenientului la parcarea din strada Tudor Vladimirescu diferă, iar costurile sunt şi ele diferite, municipalitatea a preferat soluţia unei sume medii... pentru a nu se încurca în calcule. „Nu este nicăieri în lume taxă de ridicare cu plata la kilometru", a argumentat edilul.

Şi asta nu e tot! Pe viitor, la suma de 300 lei se vor mai adăuga cele 6 puncte-amendă, în valoare de 540 lei, aplicate de agenţii de Poliţie Rutieră, cu posibilitatea achitării a 270 lei în 48 ore. „Dacă şoferii vor parca ilegal, de acum înainte o să îi usture pielea", a concluzionat primarul. De precizat că această sancţiune supliemntară, cu puncte amendă, se aplică doar în cazul parcării în locuri nepermise, cu blocarea trecerilor de pietoni, liniilor de tramvai etc., nu şi în cazul staţionării pe loc marcat fără plata taxei de parcare!

În ceea ce priveşte parcările de scurtă durată înfiinţate prin ordin al primarului şi desfiinţate de Prefectură, Bolojan a spus că acestea vor fi instituite pe viitor de către Administraţia Imobiliară Oradea, instituția împuternicită de Consiliul Local să gestioneze parcările în municipiu. Conform normativelor în vigoare, AIO poate transforma în parcări de scurtă durată (galbene) maxim 30% din cele 8.000 de locuri de parcare din municipiu.

Potrivit edilului, noile prevederi vor intra în vigoare din 1 august pentru ca până la sfârşitul lunii iulie municipalitatea să poată informa orădenii cu privire la riscurile la care se supun în cazul în care, obişnuiţi cu libertatea din ultimele două săptămâni, vor parca fără plata taxelor.

Subprefectul Cristian Bitea, cel aflat la originea suspendării taxelor percepute de Primărie, a declarat, în reacţie la declaraţiile făcute miercuri de primarul Bolojan, că aşteaptă să vadă o notificare oficială din partea municipalităţii, pentru a lua atitudine.

„Aşteptăm comunicarea actelor către Prefectură şi vom acţiona în consecinţă. Dacă modificările sunt conform reglementărilor legale, este de apreciat. Acţiunea în instanţă va rămâne fără obiect dacă Primăria Municipiului Oradea s-a conformat obiecţiei noastre de legalitate", a declarat Bitea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
19 Comentarii
Bravo, nea ilie! Mare hot esti!
Desi instanta nu s-a pronuntat asupra legalitatii deciziilor pe care le-ai dat, tie ti se rupe si dai alt ucaz, ca esti pe mosia lui ma-ta si nu dai socoteala nimanui! Si cine te-a mintit ca actiunea va ramane fara ,,obiect", sefa de la juridic, borbely? P.S. In atentia lui @trifa si a altor idioti : cu controlul, indrumarea, supravegherea circulatiei se ocupa POLITIA RUTIERA, nu aia de la aio sau de la asa-zisa pulitia locala. Ca la noi in Oradea e altfel si rutieristii stau dupa colt, la panda si-i lasa pe tampitii de la locala sa faca legea e vina noastra, a oradenilor! Trebuia punem mana pe levier si sa le stergem ranjetul celor de la ridicari! Trebuia sa cerem inlocuirea de la conducerea IPJ Bihor a acestui general de opereta, aflat in stransa cardasie cu bolovan. Nu in ultimul rand se impune o intrebare : cu ce-si pierde vremea distinsul parchetar man ciprian?
Postat 18 Iulie 2014, 06:25 de ionel
amenzi
'FELICITARI' DOMNULE BOLOJAN PENTRU TOT CE FACETI ILEGAL
Postat 17 Iulie 2014, 18:56 de trifa2
amenzi
FELICITARI DOMNULE BOLOJAN PENTRU TOT CE FACETI
Postat 17 Iulie 2014, 16:53 de trifa
amenzi
NU MI SE PARE NORMAL SA VA PARCATI MASINILE PE TROTUAR, PE SINILE DE TRAMVAI SAU IN APROPRIEREA ACESTORA IAR ASTFEL IMPIEDICIND CIRCULATIA TRAMVAIELOR ( EX, MARTI ERAM IN TRAMVAI IAR IN APROPIEREA PRIMARIEI UN AUTOTURISM ERA PARCAT LA 10 CM DE LINIA DE TRAMVAI) NU S-A PUTUT FACE NIMIC, AM ASTEPTAT TOTI CA FRAIERII SA VINA SOFERUL SI SA-SI IA MASINA,NICI MACAR NU SI-A CERUT SCUZE, NORMAL ,AR FI TREBUIT SA I SE RIDICE MASINA SI SA PLATEASCA O AMENDA SA TINA MINTE.DOMNUL PRIMAR APARA INTERESELE CETATEANULUI ,IAR CETATENII SINT SI PIETONII.
Postat 17 Iulie 2014, 16:51 de trifa
Fara obiect
Actiunea in instanta va ramane fara obiect.. Frumos.. Si cei care au pltit amenzile inainte de conformarea primariei ?.. Cum se poate asa ceva?.. Adica daca eu fur si dupa aia declar ca ma conformez.. insemna ca ma scaőp de pedeapsa ?.. Ca sa nu plateasca nimic.. asta e..
Postat 17 Iulie 2014, 16:50 de Mandy
Parcari nelegale
Dar cu parcarile vopsite nelegal cum ramane? Parcari in intersectii, sensuri giratorii, langa treceri de pietoni? Dac vrei sa intri in parcarea de la Lidl Iosia, prin intrarea din spate, nu ai loc. Desi portiunea de strada este cu dublu sens, pana la intrarea la Lidl, un sens este ocupat de parcari vopsite abuziv. Trebuie sa astepti sa treaca masina care iese din parcarea LIdl, ca sa poti intra la Lidl. In acest timp dupa sensul giratoriu se creeaza ambuteiaj.
Postat 17 Iulie 2014, 13:51 de militianu local
Interes propriu
Foarte interesant cu politicienii astia,cand sunt afectati direct atunci reactioneaza.(de ce nu a intentat nimeni din prefectura pana acum proces pt.parcare "in apararea cetateanului"?). Pt.visatori,sa stiti ca in toate statele civilizate parcarile se platesc,intr-un fel sau altul,iar daca vreti la" liber" trebuie sa va intoarceti in urma cu ceva timp la haosul din Oradea(inainte de Bolojan).Cred cu tarie ca Oradea este pe" maini bune"cu Bolojan! Pt.d-l.primar!!!TREBUIE SA VA ASUMATI RISCURI PT.BINELE FACUT ORADIEI(asta-i viata)!!!
Postat 17 Iulie 2014, 12:01 de indiras
BITEA
FELICITARI D-LE BITEA SINTETI SINGURUL CARE L-ATI pus la punct pe Bolojan cu frustatii lui
Postat 17 Iulie 2014, 08:54 de victoria
cat poate astia sa fure ... dupa sarmani
pe aceia cu masini babane si cunoscutii nimic, doar fraierii platesc taxele mega scumpe ale taranului ostracizat si nervat ca a fost prins cu mana la chilot ... jegos a ajuns bolovanul, sper sa crapi ca si altii carora le provoci zi de zi aceleasi simptome. Unde sunt banii incasati ilegal prin parcometre si amenzi, daca sunt ilegale domnule primar ? Astia care te-au votat asteapta un raspuns ! DNA -ul pe voi toti.
Postat 17 Iulie 2014, 08:54 de unu
halooo domnilor
Domnilor ... Problema nu e ca s-au majorat amenzile, problema e ca nu se aplica pentru toata lumea!
Postat 17 Iulie 2014, 08:14 de ioon
:))
cum dracu sa scrii in sec. XXI cu "an" :))) doreleee...numele spune multe...sluga,iobag :))))
Postat 17 Iulie 2014, 00:42 de p
dl
Domnilor, amenzile mai mari vor duce la o mai mare disciplină în cazul şoferilor. din păcate, s-a dovedit că, în România, doar cu biciul se poate impune legea. e simplu, nu incalci legea, nu plăteşti amenda exorbitantă. o seara plăcută!
Postat 16 Iulie 2014, 23:06 de Dane
TAXA PARCARE
DACA CINEVA ARE PROBLEME CU TAXELE DIN ORADEA SE POATE INTOARCE PE MELEAGURILE NATALE.TRAIASCA DL. PRIMAR
Postat 16 Iulie 2014, 22:08 de ROMANUL
bolo
Bolojane...ce pret are un glont care va intra in capu tau?
Postat 16 Iulie 2014, 19:46 de dodo
la bulau
bolo dute si mai lasane ca la ce saracie e an tara asta vrei un salar pentru o ora de parcare dute la alesd si parcheaza si tu an cimitir ca mai bine o sati fie , cine o sa te mai voteze bolo
Postat 16 Iulie 2014, 19:37 de dorel
va foame da bani baeti
bolovanul si ultimele racnete apoi moare incet da sigur mare om bolvanul pri orice metoda numa sa jegmaneasca oameni oricum numa sa vina bani nu te va ate DUMNEZEU oare odata nenorocitule .
Postat 16 Iulie 2014, 18:39 de sss
.............
No fain! Dupa ce ca avem taxe mai mari decat in Cluj,Timisoara sau oricare alt oras acuma vom avea si cele mai mari amenzi din tara.Uluitor se dezvolta orasul asta,suntem cei mai tari! multumiri domnilor de la primarie si celor din prefectura in mod special! nu uit ca pe cine sa pun votul la urmatoarele alegeri.
Postat 16 Iulie 2014, 16:56 de x
aff
:)))))))))))))))))))))))))))0
Postat 16 Iulie 2014, 16:55 de aev
Uitam blaturile ?
Chiar se inchide scandalul parcarilor ? Hai sa recitim articolul Deci, ce facem cu parcarile infiintate ilegal ? Ne va da primarul un raspuns, oare ?
Postat 16 Iulie 2014, 16:55 de Oradea din Bihor
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON