URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Iunie 2015, 15:50

Dragoste cu happy-end: Prezentatoarea TV Romana Fărcaş se mărită cu fotbalistul Ioan Hora!

Dragoste cu happy-end: Prezentatoarea TV Romana Fărcaş se mărită cu fotbalistul Ioan Hora! "NE IUBIM". Romana a acceptat încă de acum un an cererea în căsătorie venită din partea iubitului ei şi spune că, după 8 ani de relaţie, s-au convins că vor să-şi petreacă împreună toată viaţa. "Ne iubim", zice, simplu, prezentatoarea TV
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S-au cunoscut când erau liceeni şi s-au plăcut pe loc, dar au lăsat ca relaţia lor să se "coacă". După 8 ani, Romana Fărcaş şi Ioan Hora au ajuns atât de siguri de iubirea lor încât au decis să se "ia".

Prezentatoarea emisiunii Celebrity la Look TV, post clujean cu acoperire naţională, şi mijlocaşul vicecampioanei din Liga I de fotbal, ASA Târgu Mureş, plănuiesc o nuntă fastuoasă, cu naşi pe măsură.

Tineri de carieră

Romana Fărcaş şi Ioan Hora şi-au început carierele încă din adolescenţă. Şi le-au luat în serios. La 18 ani, Romana realiza deja emisiunea "Club Zone" la Transilvania TV, iar Neluţu, cum îi spun prietenii, juca fotbal pentru UTA. Relaţia la distanţă a continuat şi după ce orădeanca s-a mutat la TVS (actualul Digi 24 Oradea - n.r.), unde a prezentat emisiuni ca "Supermarket TVS", "Romana Live" şi "Cappucino de dimineaţă", iar fotbalistul s-a transferat la Gloria Bistriţa.

După ce ea a absolvit Facultatea de Jurnalism din Oradea, iar el a ajuns la campioana de atunci a României, CFR Cluj, cei doi şi-au dat seama că e timpul să facă o schimbare. Una crucială. "Nu mai puteam sta despărţiţi, ne era extrem de greu să ne vedem de două ori pe lună. În plus, după 4 ani de relaţie voiam să vedem cum e să locuim împreună", spune Romana, care în urmă cu 5 ani s-a mutat la Cluj alături de Neluţu. N-a vrut, însă, să aibă doar statutul de iubită de fotbalist şi să dea cu piciorul unei cariere în televiziune deja începută în Oradea, aşa că şi-a căutat un job...

Între celebrităţi

La nici un an de la mutare, după ce între timp concurase în emisiunea Next Diva de la Euphoria TV, Romana a revenit la ceea ce ştia mai bine: prezentarea de emisiuni. Şi-a găsit un post la televiziunea locală NCN, unde a realizat, după un format propus chiar de ea, emisiunea "Shoppy", cu rubrici de timp liber, life-style şi beauty, pentru ca apoi, în sezonul estival, să modereze o altă producţie, "Summer Look".

Orădeanca a fost preluată apoi şi în noua televiziune din Cluj, Look TV, deţinută pe atunci de patronul clubului CFR, Arpad Paszkany. Aici, Romana prezintă show-ul "Celebrity", despre vedete, modă şi recomandări de life-style, emisiune ce poate fi văzută în toată ţara. De-a lungul timpului, orădeanca a avut ocazia să intervieveze atât vedete autohtone, cât şi internaţionale, câteva din întâlnirile care i-au rămas în minte fiind cele cu Inna, James Blunt şi Demis Roussos.

La rându-i, între timp, Ioan Hora marca eficient pentru CFR Cluj, cu care a devenit campion al României, a jucat în Champions League şi a câştigat Cupa României. În ultimul an şi jumătate, mijlocaşul a jucat sub culorile ASA Târgu Mureş, unde a fost împrumutat, săptămâna trecută fiind la un pas de a le sufla steliştilor titlul de campioni.

Petrecere mondenă

În vara anului trecut, Neluţu şi-a luat inima în dinţi, cerându-şi iubita în căsătorie. Deşi se codeşte să dezvăluie cum i-a fost făcută propunerea, păstrând amintirea doar pentru ea, Romana a spus da. "Ne iubim şi vrem să ne petrecem viaţa împreună", zice ea simplu.

Deloc superstiţioşi, nunta au stabilit-o pentru 13 iunie anul acesta, iar emoţiile le cresc tot mai mult pe măsură ce se apropie ziua cea mare. Cei doi aşteaptă 200 de invitaţi la evenimentul programat la Sala Queen Mary (fostul restaurant Transilvania) şi pregătit de wedding plannerul Diana Bulzan, cea care s-a ocupat vara trecută şi de nunta fiicei lui Ioan Micula.

De altfel, una dintre perechile de naşi ai mirilor este formată chiar din Olivia (ex-Micula) şi Dorin Floruţa, coleg de liceu şi bun prieten cu mijlocaşul de la ASA. Ceilalţi naşi vor fi Ovidiu Sala şi Yvette Sala Mîrza, prezentatoarea Digi24 Oradea fiind prietenă bună cu mireasa.

Pentru ziua cea mare, Romana şi-a ales o rochie tip sirenă de la Pronovias, unul dintre cele mai cunoscute branduri europene de profil, şi va avea şase domnişoare de onoare. Petrecerea va fi animată de mai mulţi artişti din mai toate genurile muzicale, între care Raluca şi DJ Sava şi, pentru tradiţionalişti, Cornel Borza. "Ne dorim o petrecere reuşită pentru familiile şi prietenii noştri", zice mireasa. Apoi, pentru tot restul vieţii, se vor avea unul pe altul ca prioritate...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON