Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana a informat că vineri după prânz două persoane au fost surprinse de o surpare de pământ în Oradea, pe strada Marin Preda.
„O persoană e conștientă și vizibilă parțial, una e inconștientă”, a transmis lt. col. Camelia Roșca, ca o primă informație. Reprezentanta ISU a revenit transmițând că una dintre victime a fost extrasă de sub pământ.
La fața locului acționează 16 pompieri militari cu o autospecială de descarcerare grea, două autospeciale de intervenție cu modul de descarcerare, o autospecială de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al SAJ.
Echipajul de pompieri care încadrează autospeciala CBRN a fost mobilizat fiindcă, în urma prăbușirii malului de pământ, un branșament de gaze s-a rupt, existând scăpări de gaze. „Concomitent cu mobilizarea echipajelor de pompieri, dispeceratul ISU BH a contactat din primele momente, reprezentanții furnizorului de gaze, care s-au prezentat la fața locului și au remediat avaria”, a precizat ulterior reprezentanta ISU.
UPDATE:
Se pare că incidentul s-a petrecut pe un șantier deschis lângă o locuință. Nu este clar deocamdată care era regimul lucrării, însă reprezentanții ITM Bihor s-au deplasat la fața locului.
„Ajunși la locul intervenției, salvatorii au constatat că o persoană era conștientă, acoperită de pământ până la nivelul genunchilor, iar celălalt bărbat era în stare de inconștientă, fiind aproape în întregime acoperit de pământ și bucăți de beton. Victima conștientă a fost extrasă de către pompieri în aproximativ 15 minute, echipajele medicale acordându-i îngrijirile necesare la fața locului. Aceasta a fost transportată ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea”, a transmis lt. col. Camelia Roșca.
UPDATE 2:
Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a transmis că apelul 112 prin care autoritățile au fost anunțate de petrecerea incidentului a fost înregistrat la ora 13.24. Persoana care a sunat a precizat că cele două persoane săpau lângă fundația unui imobil, iar malurile unui șanț s-au surpat peste acestea.
„La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii de ordine publică orădeni, alături de polițiștii Serviciului Criminalistic și de cei ai Serviciului de Investigații Criminale, pompieri și echipaje medicale. Unul dintre bărbați a fost extras din șanț, conștient și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar în prezent se desfășoară activități pentru extragerea celei de-a doua victime, care este inconștientă”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Conform acesteia, cercetările vor fi continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului. Totodată, polițiștii bihoreni au sesizat și reprezentanții ITM Bihor, pentru derularea propriei anchete.
UPDATE 3:
Lt. col. Camelia Roșca a transmis la ora 15.20 că „pompierii militari acționează în continuare pentru evacuarea celei de-a doua victime”.
„Misiunea, condusă în teren de prim-adjunctul inspectorului șef, colonel Csilik Alexandru Adrian, este una dificilă, întrucât șanțul este îngust (cca. 50 cm) - pompierii fiind nevoiți să intervină cu echipamente și unelte de mici dimensiuni - și adânc, astfel că echipajele de pompieri acționează și pentru consolidarea acestuia”, a mai precizat reprezentanta ISU.
UPDATE 4:
Cel de-al doilea bărbat a fost scos până la oră, în jurul orei 15.35, de pompierii orădeni. Bărbatul a murit.
„Din nefericire, bărbatul nu a mai putut fi salvat, medicul SMURD declarând decesul acestuia”, a transmis reprezentanta ISU Crișana.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.