Fostul ministru PSD al Sănătăţii şi, totodată, prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, va rămâne fără titlul de doctor în Management, anunţă miercuri site-ul Press One.
CNATDCU a decis
Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis să-i revoce acest titlu, după ce Universitatea de Vest din Timişoara, care l-a uns doctor, a constatat că lucrarea lui Bodog este plagiată.
Potrivit unui document publicat de Press One, Consiliul general al CNATDCU a validat, cu 37 de voturi pentru din totalul din 51, „rezoluţia de retragere a titlului ştiinţific de doctor în Management (...) pe numele domnului Bodog F. Florian Dorel, pentru teza de doctorat cu titlul „Managementul şi marketingul unităţilor sanitare” şi conferit prin Ordinul Ministrului nr. 4387/06.06.2011”.
Votul CNATDCU s-a dat pe 18 iulie, dar hotărârea este datată cu 25 iulie, iar pe 29 iulie a fost înregistrată la Ministerul Educaţiei.
Plagiat confirmat
CNATDCU a analizat situaţia lucrării lui Bodog după ce Universitatea de Vest din Timişoara, instituţia unde a susţinut acest doctorat în 2001, a propus retragerea titlului de doctor, pe motiv că teza este plagiată, în urma dezvăluirilor făcute de jurnalista Emilia Şercan.
Aceasta a demonstrat, în 2017, că două treimi din lucrarea lui Bodog intitulată „Managementul şi marketingul unităţilor sanitare” sunt copiate fără jenă din alte cărţi, inclusiv dintr-una semnată de directorul medical al Spitalului Judeţean din Oradea, Lucia Daina. Ulterior, pentru a-l ajuta pe Bodog, Daina a semnat o declaraţie pe proprie răspundere, prin care a susţinut că, de fapt, ar fi scris cartea cu pricina împreună, dar el n-ar fi dorit să fie trecut co-autor.
Mai mult de o treime
În urma acestor dezvăluiri, Comisia de Etică a UVT a făcut o analiză proprie, care a confirmat că 36% din teza fostului ministru "nu respectă standardele de calitate actuale și etica profesională în modul de elaborare și redactare a tezelor de doctorat".
Comisia a mai stabilit că 2.988 de rânduri, dintre cele 8.190 ale tezei, “reprezintă text similar cu cel al altor cărți, fără intervenții consistente din partea autorului tezei, fără a fi evidente poziții critice ale acestuia față de conținutul și structura ideilor din textul-sursă”, ceea ce „indică fie o necunoaștere a regulilor valabile oricând și oriunde în cercetarea academică, fie o ignorare a lor. În ambele cazuri, practica este condamnabilă”.
Lista continuă...
Doctoratul plagiat susţinut la UVT nu este singura problemă de CV a lui Florian Bodog. Aşa cum BIHOREANUL a arătat, PSD-istul mai deţine un titlu de doctor, în medicină, cu o teză susţinută la Universitatea din Oradea în 2001, despre care există de asemenea bănuiala că este plagiată.
Această lucrare nu se regăseşte la Biblioteca Universităţii, şi, în ciuda faptului că BIHOREANUL i-a cerut public să prezinte opera pe care şi-a întemeiat cariera didactică şi să-i demonstreze autenticitatea, Bodog a refuzat, pretextând că nici el nu mai deţine niciun exemplar. Deşi, în calitate de autor, putea să solicite o copie a lucrării la Biblioteca Naţională, Florian Bodog n-a făcut-o, fără să lămurească niciodată ce are de ascuns.
În plus, BIHOREANUL a mai dezvăluit că PSD-istul şi-a obţinut fraudulos titlul academic de profesor şi pe cel de abilitat, care i-a dat dreptul să coordoneze doctorate, pentru că n-a îndeplinit condiţiile minime pentru a participa la aceste concursuri. Mai precis, Bodog nu a avut numărul minim de articole ISI publicate în calitate de autor principal. În urma acestor dezvăluiri, Ministerul Educaţiei a decis, în 2016, să-i retragă lui Bodog titlul de abilitat, măsură contestată însă în instanţă de senatorul PSD.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.