Doctorul Paul Gavril, cel care era de gardă în ziua de 7 ianuarie la centrul de permanență din Fughiu, dar, după cum a arătat BIHOREANUL, a chiulit de la muncă, a fost amendat de Direcția de Sănătate Publică Bihor cu 10.000 de lei, iar Casa de Asigurări de Sănătate Bihor nu-l va plăti pentru garda respectivă.
Totodată, au demarat verificări și Colegiul Medicilor, respectiv Ordinul Asistenților Medicali, care o anchetează pe asistenta care, în lipsa doctorului, scria rețete medicale, respectiv pe doctorul a cărei parafă o folosea.
Amenzi de la DSP
Controalele CAS și DSP Bihor s-au desfășurat săptămâna trecută, după ce BIHOREANUL a relatat situația revoltătoare de la centrul de permanență din comuna Oșorhei. „Am amendat medicul pentru situația din ziua respectivă. I s-a dat o amendă de 10.000 de lei pentru neprezentarea la serviciu”, a declarat dr. Daniela Rahotă, directoarea DSP Bihor, marți, pentru BIHOREANUL.
Verificările făcute de DSP în centrul de permanență au mai scos la iveală că unitatea medicală nu respecta procedurile privind colectarea deșeurilor periculoase, motiv pentru care coordonatoarea centrului, dr. Negruț Mihaela, a fost și ea sancționată cu 2.000 de lei.
Nu va fi plătit
Totodată, s-a finalizat și controlul CAS Bihor în centrul de permanență și, potrivit unui comunicat al instituției transmis marți, s-a constatat încălcarea a două articole din Ordinul 774/2023 privind centrele de permanență, mai precis a articolului 26 „prin nerespectarea obligației de înștiințare în scris a coordonatorului centrului de permanenţă în data de 07.01.2025 de către dr. Paul Gavril cu privire la situația deosebită care a dus la schimbarea programului de gardă și prin nerespectarea de către acesta a orarului de gardă conform programării avizate de către DSP Bihor”, respectiv a articolului 19, „prin necompletarea corespunzătoare a documentelor medicale utilizate în centrele de permanență”.
„Astfel, prin raportul de control întocmit s-a dispus excluderea Dr. Paul Gavril, din pontajul aferent perioadei 07.01.2025 – 08.01.2025, în intervalul orar 08.00-08.00, reprezentând 24 ore de gardă”, a transmis CAS Bihor.
Anchetă de malpraxis
Pe de altă parte, CAS Bihor arată că problema asistentei medicale care a scris rețete de medicament și le-a parafat cu ștampila altui doctor îi excede competența, motiv pentru care a transmis deja aceste informații către entitățile care pot face verificări, Colegiul Medicilor România Filiala Bihor și Ordinul Asistenților Medicali, filiala Bihor. „Solicităm acestor organisme profesionale aplicarea prevederile legale privind o eventuală sesizare, dacă este cazul, a altor instituții, privind existența unor potențiale infracțiuni prevăzute de legile speciale”, a mai transmis CAS Bihor.
Ambele foruri au demarat propriile anchete. Asistenta care scria rețete de parcă era medic, folosind parafa unui alt medic, este cercetată de colegii ei. „A fost constituită o comisie de malpraxis, care face o investigație. A fost audiată doamna și urmează să aibă loc o nouă întâlnire a comisiei la finalul săptămânii”, a declarat președinta Ordinului Asistenților, Iuliana Busuioc, marți, pentru BIHOREANUL.
Totodată, potrivit președintei Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiș, forul pe care îl conduce a demarat propria verificare privind cei doi medici implicați în scandal - doctorul chiulangiu Paul Gavril și doctorul Burdaș Ionel, a cărui parafă a fost folosită de asistentă -, o primă întrunire fiind stabilită pentru ziua de miercuri.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.