URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Septembrie 2022, 09:03

Doar zece orădeni la prima votare cu urnă din bugetarea participativă. Jumătate au fost din staff-ul primarului Birta! (FOTO / VIDEO)

Doar zece orădeni au participat la prima întâlnire pentru votul cu urnă din cadrul proiectului de bugetare participativă, organizată joi seară de municipalitate la Liceul Don Orione.

"Începem mai greu..."

De altfel, jumătate dintre participanţi au făcut parte din staff-ul primarului Florin Birta, care a venit însoţit de directorul economic Eduard Florea, de angajaţi ai municipalităţii şi reprezentanţi ai şcolii. Deşi invitaţi în scris de Primărie, la întâlnire nu au luat parte nici măcar orădenii care au depus proiecte, pentru a le susţine în faţa asistenţei.

„Se pare că începem puţin mai greu. În ciuda acestui fapt, ne vom continua cele zece întâlniri cu orădenii programate şi sperăm că la următoarele dezbateri participarea va fi mai bună", le-a spus, vizibil stânjenit, primarul Florin Birta orădenilor aşezaţi în bănci.

Participarea redusă a orădenilor l-a luat pe surprindere inclusiv pe primar. "Mă aşteptam să fie mai puţină lume, dar nu atât de puţină. De obicei la primele întâlniri prezenţa este mai redusă, până ce orădenii care au depus proiecte reuşesc să îşi mobilizeze susţinătorii şi până ce află cetăţenii de votul cu urnă", a declarat Birta pentru BIHOREANUL.

Potrivit edilului, în pregătirea viitoarelor întâlniri, angajaţii municipalităţii vor încerca o promovare mai bună a dezbaterilor. "Dacă va fi nevoie, vom afişa programul întâlnirilor inclusiv la intrarea în blocuri", a spus Birta.

Au rămas 32 de proiecte

După cum BIHOREANUL a mai scris, în cadrul ediţiei 2022 a procesului de bugetare participativă Primăria pune la bătaie 1,5 milioane lei pentru finanţarea proiectelor propuse de orădeni, în limita sumei de 100.000 lei pe proiect.

"Începând cu această ediţie am ales să finanţăm proiecte mai mici, care se pot implementa rapid şi pot fi vizibile de la un an la altul", a explicat primarul Florin Birta, care a spus că "dacă oamenii vor vedea că proiectul lor a fost implementat vor fi mai implicaţi".

În actuala ediţie de bugetare participativă au fost înscrise 72 de proiecte, din care au rămas în cursă, în urma verificării juriului, doar 32. Juriul a respins proiectele care depăşeau limita de buget şi proiectele generale, care nu făceau referire la o anumită zonă.

Spre deosebire de ediţiile anterioare, proiectele pot fi votate nu doar de orădeni, ci şi de cetățenii care locuiesc în alte localităţi dar învaţă sau lucrează în Oradea.

De asemenea, din dorinţa de a implica tinerii, municipalitatea a coborât la 16 ani vârsta minimă a participanţilor la vot.

Etapa votului cu urnă din cadrul bugetării participative a început pe 5 septembrie şi se va încheia pe 25 septembrie. Ultima din cele zece dezbateri publice este programată să aibă loc joi, 22 septembrie, de la ora 18:30, în sala mare a Primăriei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Zece? Atat de multi?!
Oradenii s-au prins ca indiferent ce voteaza, iese ce vrea gasca penala. A fost acum vreo patru ani un caz in care oradenii au votat in numar mare si suficient un proiect, doar ca birtinezul le-a dat un bocanc in gura si le-a inchis-o! Si gura si dorinta.
Postat 16 Septembrie 2022, 10:59 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON