Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, din cei 2.486 de elevi înscrişi la Bacalaureat, sesiunea august-septembrie, 329 au absentat, iar 3 au fost eliminaţi din examen.
1.631 de elevi bihoreni au obţinut medii sub 6, din care 1.217 chiar sub 5, ceea ce înseamnă că doar 523 de elevi bihoreni au promovat examenul. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al IŞJ Bihor, Claudiu Damian, procentul de promovabilitate înainte de contestaţii este de 24,25%.
Dintre elevii care au luat Bacalaureatul, 428 au avut medii între 6 şi 6,99, 90 între 7 şi 7,99, iar 4 între 8 şi 8,99. O singură elevă, Ioana Roxana Vesa, care a susţinut examenul la Colegiul Tehnic Ioan Ciordaş din Beiuş, a obţinut o medie între 9 şi 9,99, mai precis 9,63.
"Candidaţii nemultumiţi de rezultate pot depune contestaţii azi (n.r. luni), între orele 12 - 16, iar în 5 septembrie vor fi afişate rezultatele finale la centrele de concurs şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor", a precizat Claudiu Damian.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.