Doamna de 100 de ani: Școala „Oltea Doamna”, primul liceu românesc pentru fete, a ajuns la Centenar (FOTO)

Școala Gimnazială „Oltea Doamna” a apărut acum 100 de ani ca liceu românesc de stat pentru fete. Înfiinţată după Marea Unire, ca o „soră” a Școlii normale de băieți „Emanuil Gojdu”, colegiul naţional de azi, şcoala orădeană a depăşit toate vicisitudinile istoriei, un Război Mondial, refugiul, regimul comunist, rămânând o instituţie de referinţă a învăţământului orădean.

În urma introducerii administrației românești, acum 100 de ani, în Oradea au fost înființate mai multe școli de stat cu predare în limba română și curriculă românească. Între ele, Școala Reală, Școala normală de băieți „Emanuil Gojdu”, dar și Școala normală pentru fete „Oltea Doamna”. Erau instituții care se completau reciproc, „Oltea Doamna” axându-se pe educarea fetelor, pregătindu-le pentru întreținerea casei, creșterea copiilor și păstrarea tradițiilor. În această toamnă, ambele sărbătoresc centenarul!

Liceu de fete

Înființat în locul Școlii Civile pentru Fete și a școlii normale romano-catolice, prima preluată de Statul Român pe 23 iunie 1919, Liceul de fete „Oltea Doamna” răspundea nevoii de educare a tinerelor fete din Bihor și a devenit, în perioada interbelică, un fel de „soră” a Liceului de băieți „Emanuil Gojdu”.

Şcoala de fete a funcționat, de la început, la adresa unde se află și astăzi, într-o clădire a Primăriei, cedată gratuit în acest scop. Din 1919, aici au funcționat opt clase, cu un total de 332 de eleve. Primul an școlar sub autoritatea Regatului României a început cu bucluc, deschiderea cursurilor fiind amânată mai bine de o lună din cauza nefinalizării lucrărilor la internat.

Primul director ”plin” de după statificare a fost profesorul Paul Voștinariu (foto). De numele său se leagă înființarea unei grădini botanice în curtea instituției, devenită una din cele mai frumoase astfel de grădini din oraș. Tot prin grija sa a fost înființat internatul, care a funcționat întâi în clădirea Ursulinelor, apoi în vechiul orfelinat al orașului și, în final, într-o clădire de pe strada Delavrancea. Clasele erau suprapopulate în fiecare an...

Educație și cultură

Denumirea „Oltea Doamna”, după mama domnitorului Ștefan cel Mare, a fost atribuită în anul 1921. În perioada interbelică, liceul s-a dezvoltat pe multiple laturi, ajungând la apogeu în anii ’30, în timpul directoratului Adrianei Ciorogariu, în 1931 funcționând aici șapte clase cu un total de 244 eleve.

Intrarea în curtea instituției era străjuită de o poartă mare de fier, deasupra căreia trona numele său în arc de cerc (foto). De-o parte a aleii principale se afla un loc de joacă, iar de cealaltă parte - grădina botanică.

Disciplinele erau predate atât de profesorii liceului, cât și de câțiva de la Liceul de băieți „Emanuil Gojdu”. Pe lângă activitatea didactică, elevele împreună cu profesorii desfășurau o serie largă de acțiuni, în cadrul serbărilor culturale, religioase și naționale. Un loc aparte îl aveau serbările dedicate patronului spiritual, din luna noiembrie, marcate prin piese de teatru și recitaluri de texte istorice.

Şcoală cu fermă

În medie, liceul era deservit de 16 profesoare, aici studiind circa 250-300 de eleve pe an, venite atât din Bihor, cât și din Arad, Sălaj și Vechiul Regat. Majoritatea erau de religie ortodoxă și izraelită, urmate de cele de rit greco-catolic.

În oraș și prin sate, elevele făceau deplasări de cunoaștere și pentru a îndemna lumea să păstreze datinile străbune și îndeosebi a costumului tradițional bihorean. De altfel, acestea învățau să creeze propriile piese (ii, cioareci, fuste, basmale etc.), purtându-le la ocazii și în corul școlii.

Tot în interbelic, școala avea propria fermă. Pe un teren de 45 de iugăre (25-26 de hectare), primit prin reforma agrară, elevele cultivau diferite legume, folosite apoi în aprovizionarea internatului.

Liceul avea o societate de lectură și două societăți religioase: „Sf. Gheorghe” a tinerelor ortodoxe și „Sf. Maria” a celor greco-catolice.

Război, refugiu, comunism...

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, instituția s-a refugiat în Beiuș, în localul din Oradea desfășurându-și activitatea, pe perioada administraţiei maghiare, liceul reformat de fete „Szilagyi Erzebet”, iar o parte din clădiri au găzduit un spital.

Schimbări importante au avut loc după război și preluarea puterii de către comuniști. Revenit în oraș, Liceul de Fete „Oltea Doamna” a fost transformat, în 1947, în Liceul Teoretic de Fete nr. 1, având circa 400 de eleve.

Amintirile acelor schimbări apar consemnate într-un volum publicat în anul 2003, cu ocazia semicentenarului absolvirii unei clase de eleve. „După ce s-au șters din programa analitică o serie de materii ca literatura universală, logica, filosofia, la sfârșitul clasei a V-a a trebuit să dăm iarăși un examen de selecționare pentru clasa a IX-a. Astfel, din clasa a V-a am sărit direct în clasa a IX-a”, avea să-și amintească mai târziu Anți Costa.

O altă absolventă a anului 1951, Mărioara Gârba, povestea peste decenii cum „între noi, colegele, au fost relații de prietenie, nu au existat deosebiri de etnie, religie, stare materială și socială”. „O notă de egalitate o dădea și uniforma: sarafan bleumarin și bluză albastră, cu însemnele liceului și numărul de ordine pe mânecă. În școală domneau ordinea și disciplina”. Ordine și disciplină impuse, de fapt, de regim în întreaga societate...

Din liceu, școală

În 1959, numărul claselor a fost redus, cele de liceu trecând în structura Liceului nr. 4 (actualul Colegiu Național „Mihai Eminescu”). Cele de gimnaziu au rămas pe loc, astfel că instituția a devenit școală generală, cu numărul 4. Școala a funcționat atât în clădirile din Parcul Traian, cât și în cele de pe strada George Enescu nr. 25 și Brașovului nr. 2. Dacă în anul școlar 1959/1960 existau 19 clase cu 740 de elevi și 24 de cadre didactice, în 1967 școala avea 35 de clase cu 1.214 elevi.

Clădirea cea mai nouă a școlii (foto) a fost dată în folosință pe 1 septembrie 1980, având 15 săli de clasă, patru cabinete și laboratoare. În anii ’80, în dotarea Școlii nr. 4 existau laboratoare de chimie, biologie, fizică, științe sociale, cabinete de limba română, istorie, geografie și limbi moderne.

Recordul de elevi a fost înregistrat în anul școlar 1984/1985, 1.485 de tineri. Unul dintre directorii longevivi ai perioadei postbelice a fost Lazăr Pantea, profesor de limba română, ce a condus destinele școlii din 1965 până în 1983, record depăşit de penultimul director, Mircea Mitran (foto), care a condus şcoala 19 ani, între 1998 - 2017.

Modernă și performantă

Vechea denumire „Oltea Doamna” a fost readusă în conștiința publică după 1990, instituția continuând să funcționeze ca școală generală. Din rândul absolvenților ajunși nume celebre se remarcă scriitoarea Ana Blandiana (foto), una dintre ultimele liceence ale instituției.

În prezent, școala are 37 de clase, 975 de elevi și 175 de preșcolari, pregătiți de 65 de cadre didactice. Cu toții au la dispoziție o bază materială compusă din săli de clasă, laboratoare, cabinete, bibliotecă și o sală de gimnastică, din 2017 instituţia primind şi distincţia de „Școală Microsoft”.

Activităților didactice se adaugă schimburile de experiență cu elevi și cadre didactice din Ungaria, India, Republica Moldova, SUA, precum și participarea la olimpiade, unde elevii au obținut medalii de bronz la informatică, fizică și geografie, precum și zeci de premii la diferite olimpiade județene și naționale. În anul școlar 2018/2019, 195 de școlari au obținut premii în cadrul olimpidelor și a concursurilor asimilate acestora. Școala este campioană națională la proba de săritură în lungime, în Campionatul Național de Atletism.

La cei 100 de ani de funcționare sub auspiciile Statului Român, școala „Oltea Doamna” din Oradea se prezintă robustă, pregătind elevii pentru viitor cu aceeaşi grijă și conștiință ca generaţiile anterioare. Sperăm, pentru multe generații de acum încolo...

NUME AL PERSEVERENȚEI
Doamna Oltea, părinte spiritual

Școala gimnazială „Oltea Doamna” Oradea este doar una din școlile cu denumire identică din țară. Numele vine de la Maria Oltea (1405-1465) sau Doamna Oltea, care a fost mama lui Ștefan cel Mare și partenerea lui Bogdan al II-lea. Imaginea sa este asociată celei a fiicei lui Neagoe Basarab, Ruxandra (foto).

Probabil originară din zona Oltului, și-a luat numele Maria către sfârșitul vieții, când s-a călugărit. Legăturile dintre ea și fiul său, viitor domn al Moldovei, sunt de găsit în „Istoria Imperiului Otoman” a lui Dimitrie Cantemir și în „O samă de cuvinte” a lui Ion Neculce, Dimitrie Bolintineanu dedicându-i cunoscuta poezie.

După ce Bogdan a fost ucis, în 1451, ea a reușit să se refugieze în Transilvania împreună cu Ștefan și ceilalți cinci copii ai săi. De acolo au ajuns cu toții în Țara Românească, unde, cu ajutorul lui Vlad Țepeș, Ștefan a întreprins campania militară în urma căreia a reușit să pună mâna pe scaunul domnesc. Maria Oltea a avut un rol important în educarea și pregătirea lui Ștefan pentru preluarea puterii în Moldova, fiind apoi implicată în politica internă și externă a țării în primii ani de domnie ai fiului.

Femeia era cunoscută drept harnică și sfătuitoare, necedând presiunilor de orice fel. Legenda spune că la întoarcerea dintr-o bătălie, înfrânt, Ștefan nu a fost primit de mama sa în Cetatea Neamțului, aceasta zicându-i: „De ești tu acela, nu-ți sunt mamă eu”.