URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Între numeroșii dușmani ai proaspătului președinte de țară Ilie Bolojan sunt și din Oradea, și Bihor. Și nici nu-i de mirare, căci în 20 de ani de activitate în administrație e imposibil să nu-ți fi supărat concetățenii. Unora le-a demolat garajele, altora le-a plantat o centură prin grădină, mulți au pierdut afaceri mănoase și oneroase, ca să nu mai vorbim de colegii de partid cărora nu le-a angajat nevestele sau odraslele la stat.
Zic şi eu
Adrian Cris
În pline constrângeri bugetare, la care am ajuns după deficite adunate an de an și din cauza cărora plătim împrumuturi la dobânzi tot mai ridicate, ceea ce ne obligă să reducem orice cheltuială evitabilă, Bihorul are șansa să continue proiecte de investiții considerabile, nu doar cu fonduri de la UE, ci și din bugetul statutului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La începutul săptămânii trecute, societatea românească a fost luată prin surprindere de „demisia” Președintelui „în funcție” și investirea unui Președinte interimar, situație în care apreciez că se impun precizări cu privire la atribuțiile concrete ale acestuia din urmă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Decembrie 2023, 18:03

Distracție cu Nightlosers: Seară de blues ardelenesc la Noo'vo Resto Lounge din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noo'vo Resto Lounge de pe strada Alecsandri îi invită pe orădeni, pe 8 decembrie, la o seară de blues ardelenesc cu clujenii de la Nightlosers. „Cu hituri internaționale și un vibe autentic, această seară promite un blues inedit și distracție garantată”, anunță organizatorii.

Nightlosers este o trupă înfiinţată în Cluj-Napoca în 1994, care cântă blues ardelenesc, un fel de etno-blues postmodern, în care acordurile serioase ale blues-ului american sunt presărate cu intervenţii etno ale minorităților conlocuitoare, mai ales cele din Transilvania.

Fac un amestec delicios de muzică blues și populară cu un groove jazz-funky pe deasupra și mult umor, astfel că muzica Nightlosers este plină de surprize și turnuri originale.

Grupul este cunoscut în special graţie unor piese precum ”Beţivan ratat” şi ”Dragostea-i ca şi o râie”, care reflectă mai degrabă spiritul umoristic specific trupei, prezent la rândul lui în concertele formaţiei.

Nightlosers a lansat patru albume de studio - ”Sitting On Top Of The World” (1994), ”Plum Brandy Blues” (1998), ”Rhythm & Bulz” (2004) şi ”Cinste lor” (2013). Trupa este compusă în prezent din Hanno Hoefer, Jimi Laco, Lucian Pop, Grunzo Geza, Péter Attila şi Claudiu Purcarin.

Cântarea de la Noo'vo Resto Lounge începe vineri seara, pe 8 decembrie, de la ora 19:00. Locurile pot fi rezervate telefonic, la 0750.432211. Costul biletelor: 75 lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7573 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON