URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 19 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?










De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 August 2024, 18:28

Directorul tehnic al ABA Crișuri, Dorel Dume, a fost inculpat și pus sub control judiciar de DNA! BIHOREANUL a dezvăluit încă din 2019 afacerile acestuia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcția Națională Anticorupție Oradea a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui Dorel Dume, acum director tehnic în cadrul ABA Crișuri, față de care a fost luată și măsura controlului judiciar, procurorii acuzându-l pe acesta că și-a făcut firme prin interpuși, iar apoi a încheiat contracte chiar cu ABA Crișuri și cu Apele Române, foloasele necuvenite astfel obținute fiind de aproape 3 milioane de lei. 

BIHOREANUL a dezvăluit încă din 2019 afacerile lui Dorel Dume, sesizând atunci, prin articolul publicat, că acesta a înfiinţat printr-un fost vecin de condiţie modestă o firmă numită Gold Deraclean SRL al cărei "obiect de activitate" a fost unul singur: să încaseze bani de la ABA Crișuri.

Firmele lui Dume

În comunicatul trimis marți de DNA pe marginea acestui caz se arată că PSD-istul a făcut asta prin mai multe societăți comerciale, în perioada 2017-2022, cât a fost director general ABA Crișuri sau director adjunct la Apele Române. 

El este acuzat că a comis infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția. 

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 06 august 2024, față de DUME DOREL MARCEL, în prezent director tehnic în cadrul Administrația Bazinală de Apă (A.B.A.) Crișuri, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, se arată în informarea DNA.

Tot acolo se precizează că „există date și probe” care arată că „în perioada decembrie 2017-noiembrie 2022, inculpatul Dume Dorel, ocupând funcții de conducere în cadrul Administrației Naționale a Apelor Române (A.N.A.R.), respectiv director general A.B.A. Crișuri, director general adjunct A.N.A.R., respectiv șef al Serviciului de Gospodărire Ape în cadrul A.B.A. Crișuri, ar fi înființat și administrat, prin interpuși, mai multe societăți comerciale și ar fi efectuat prin intermediul acestora operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția și atribuțiile sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite”.

Contracte cu Apele Române și ABA

Concret, arată procurorii, „societățile care ar fi fost administrate în fapt de inculpatul Dume Dorel Marcel ar fi încheiat mai multe contracte cu Administrația Națională Apele Române și Administrația Bazinală de Apă Crișuri prin care au furnizat bunuri și servicii, ceea ce ar fi dus la obținerea pentru sine și pentru societățile în cauză de foloase necuvenite în cuantum total de 2.981.664 lei”.

Din acești bani, peste un milion de lei „au fost retrași, direct sau prin interpuși, de inculpat din conturile deschise de societățile comerciale la diferite bănci”.

Nu-și mai poate exercita funcția!

Procurorii DNA au stabilit că, atât timp cât se află sub control judiciar, Dorel Dume nu-și mai poate ocupa funcția de director tehnic în cadrul ABA Crișuri.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care: să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu desfăşoare niciun fel de activitate de conducere în cadrul A.B.A. Crișuri sau A.N.A.R.” se arată în informarea DNA.

Dacă nu va respecta obligațiile impuse, el ar putea fi arestat preventiv. 

Inculpatului i s-a atras atenția că, „în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin”, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, au transmis procurorii.

De asemenea, lui Dume „i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale”.

„Dorele, te-am prins!”

BIHOREANUL a publicat, în noiembrie 2019, articolul „Dorele, te-am prins! În atenţia DNA: directorul Dume de la ABA Crişuri şi-a făcut firmă cu care căpuşează instituţia”, în care arăta că Dorel Dume, pe atunci și consilier județean PSD, căpușa instituția pe care o conducea prin contracte cu firma SC Gold Deraclean SRL.

El înființase firma pe numele unui fost vecin, Gheorghe Iernea, arăta BIHOREANUL. Deși principalul obiect de activitate declarat al firmei era prestarea de "servicii de curăţare a clădirilor (birouri, case şi apartamente, fabrici, magazine, instituţii, alte imobile", SC Gold Deraclean SRL a ajuns să vândă ABA Crişuri tot felul de bunuri, de la lenjerii de pat, veselă şi tacâmuri până la sisteme audio, televizoare şi materiale de construcţii. În total, a fost vorba despre 98 de contracte, toate încredinţate direct, fără licitaţii ori alte proceduri competitive, în valoare de 403.996 lei.

Fostul vecin al lui Dorel Dume a fost căutat de BIHOREANUL, acesta negând inițial înțelegerea cu șeful ABA Crișuri, dar apoi a admis-o, spunând că, în schimb, Dume va avea grijă de el, fiindcă nu are pe nimeni. 

Vezi mai jos discuția dintre reporterul BIHOREANULUI și Gheorghe Iernea:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Dumexim nu e acelasi
Numele e același, dar nu este vorba despre aceeași persoana...
Postat 08 August 2024, 16:48 de mimesis
@Florea
Dumexim e alu'd-l și d-na care a făcut autodenunț in vremurile de glorie ale DNA.Cu sediul la Luncasprie, dacă nu mă înșel, dar abonată la banii publici de prin 2004.Alte,, somități"țin spatele!
Postat 07 August 2024, 16:33 de nealiniat
asta nu e ala ?
dumexim abonat la contracte de constructii din bani publici?asta e ala?
Postat 07 August 2024, 14:28 de florea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4657 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON