Amânat de Ministerul Educaţiei vreme de doi ani, concursul pentru stabilirea viitorilor directori de şcoli şi grădiniţe s-a încheiat. Vinerea trecută, Inspectoratul Şcolar Bihor a validat rezultatele, iar din ianuarie noii şefi îşi vor începe mandatele de 4 ani.
Concursul a marcat şi o premieră nedorită: candidaţii au avut dreptul să-şi anonimizeze datele personale, aşa că lista finală a rezultatelor conţine o adunătură de coduri. BIHOREANUL le-a descifrat şi vă arată cine sunt cei care s-au ferit de ochii colegilor, ai elevilor şi părinţilor, chiar dacă se vor să directori în şcoli publice, dar şi cât de buni sunt.
Zeci de posturi vacante
Demarat în octombrie, concursul pentru stabilirea viitorilor directori şi adjuncţi ai unităţilor de învăţământ din Bihor a adunat 274 de candidaţi. Din aceştia, doar 15 şi-au declinat identitatea, în timp ce restul au preferat să se ascundă în spatele unor coduri, chiar dacă aspiră la funcţii de conducere plătite din bani publici, iar profesorii, elevii şi părinţii au tot dreptul să ştie cine sunt!
Concursul a avut două probe: una de tip grilă şi un interviu. Profesorii care au luat cel puţin 7 la examenul scris, 174 la număr, au putut să se înscrie la interviu la şcolile sau grădiniţele pe care au vrut să le conducă. După ce s-au încheiat şi interviurile, 109 profesori au fost validaţi ca directori şi alţi 47 ca adjuncţi, ceea ce înseamnă că în Bihor au mai rămas libere 66 de posturi de directori şi 33 pentru adjuncţi.
"Pentru funcţiile vacante, Inspectoratul Şcolar va face numiri", spune inspectorul şcolar general Horea Abrudan (foto). Profesorii care vor fi numiţi se vor şti la începutul anului viitor, deoarece toţi noii directori vor începe munca pe 17 ianuarie.
Numele, la anul
BIHOREANUL a solicitat Inspectoratului Şcolar lista nominală a noilor directori, dar cererea a fost respinsă pe motiv că metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei prevede că se anonimizează... inclusiv lista cu rezultatele finale.
"Numirea directorilor şi a directorilor adjuncţi se va face începând cu data de 17 ianuarie 2021. La acea dată, având în vedere că funcţiile ocupate de directori şi de directori adjuncţi sunt funcţii publice, vă vom putea comunica numele lor", a transmis Abrudan.
În ciuda opacităţii care a învăluit concursul, BIHOREANUL a aflat că majoritatea noilor directori de şcoli şi grădiniţe sunt, de fapt, vechi. Cei mai mulţi dintre directorii în funcţie s-au înscris fără să aibă concurenţă sau, chiar dacă au avut competitori, au luat notele cele mai mari.
Temerarii
Singurii directori care şi-au securizat funcţia şi nu şi-au ascuns numele sunt Teodora Pantazi, de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Oradea, care a câştigat concursul cu media 8,3, Iulius Timar de la Colegiul Naţional Onisifor Ghibu (9,1), Antonia Nica de la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu (9,3), care va continua să conducă şcoala alături de colega ei adjunctă Rodica Mureşan (8,6), Tatiana Şinca de la Şcoala Gimnazială Iosif Vulcan din Holod (7,7), Alexandra Roman de la şcoala din Cefa (7,9), Delia Sim de la şcoala din Cheresig (8,4), Florica Trif de la şcoala din Cociuba Mare (7,3) şi Florian Moise de la şcoala din Brusturi (8,9).
Alte şcoli din Oradea care şi-au "conservat" conducerea, dar în anonimat, sunt Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, unde directoarea Anca Mile a promovat cu 7,9 şi n-a avut contracandidat, la fel ca adjunctul Viorel Mititean (8,1), Colegiul Naţional Iosif Vulcan (Simona Martin rămâne directoare cu media 8,5) ori Colegiul Naţional Mihai Eminescu, unde directoarea Livia Muntean a avut 3 contracandidaţi, dar a luat punctajul cel mai mare (8,7).
Director la Palat
La Colegiul Tehnic Mihai Viteazul rămâne în funcţie cel mai longeviv director, Ruben Filimon (8,6), iar la Colegiul Traian Vuia profesoara Alina Cotca (8,9).
La Liceul Constantin Brâncuşi, din trei candidaţi care au aspirat la funcţia de director, doar unul a luat notă de trecere, fiind vorba de fostul inspector şcolar general PSD-ist Nicolae Avram (foto). El a luat media cea mai mare şi la concursul de la Palatul Copiilor (8,8), optând însă pentru prima funcţie. Actuala directoare a Palatului Copiilor, Lucia Balaj, nu a mai dorit să rămână în funcţie, câştigând în schimb direcţiunea Grădiniţei 25 cu media 7,5.
Aceiaşi directori rămân şi la Liceul Aurel Lazăr (Mihaela Băguţ cu 8,5), Liceul de Arte (Mihaela Bondor - 9,3), Liceul Lucian Blaga (Delia Iova - 8,5), Liceul Baptist Emanuel (Iosif Curta - 8,8), Liceul German Friedrich Schiller (Jakabfy Emese - 8,4).
Şi la şcolile maghiare este continuitate: Liceul Ady Endre va fi condus tot de directoarea Vad Márta, cu cea mai mare medie din Bihor - 9,5. Acelaşi punctaj l-a obţinut adjuncta de la Colegiul Teodor Neş Salonta, Alina Mitran, care va face echipă mai departe cu directoarea Florentina Galea (8,9).
La Liceul Reformat Lorántffy Zsuzsanna din Oradea, directoarea Módi Kinga rămâne în funcţie după ce a obţinut media 8,5, la fel şi Pásztor Gabriella de la Şcoala Szacsvay Imre (8).
Din exterior
La Şcoala Oltea Doamna, directoarea Florina Musca a câştigat concursul (media 9,4, a doua cea mai mare din judeţ), la Şcoala Dimitrie Cantemir rămâne Teodora Codău (8), la Şcoala 16 Cristian Bugle (8,2), în timp ce la Şcoala 11 nici unul dintre cei doi candidaţi nu a luat notă de trecere (directoarea în funcţie, Alina Şaitoş, neînscriindu-se la concurs).
La Şcoala Octavian Goga din Oradea, unde a fost cea mai mare concurenţă, cu 6 candidaţi, directoare va fi un "outsider": profesoara Nicoleta Boloca, titulară la Colegiul Avram Iancu Ştei, care până de curând a fost inspector şcolar pentru educaţie permanentă.
Şi la şcoli din afara Oradiei s-au conservat funcţiile: Liceul Nicolae Bolcaş Beiuş va fi condus în continuare de Adina Cioloş (8,7), Colegiul Samuil Vulcan Beiuş de Mihaela Ilieş (8,8), Colegiul Avram Iancu Ştei de Cristian Andru (8,6), iar Liceul Horea Marghita de Remus Sabău (9).
Directori noi
Un alt fost inspector şcolar general, Alin Novac-Iuhas (foto), şi el membru PSD Bihor, a câştigat concursul la Şcoala Gimnazială Dacia, cu media 8,5, detronând-o pe directoarea în funcţie Carmen Cosman, care va deveni adjunctă.
O altă schimbare ce implică doi foşti inspectori generali s-a produs la Colegiul Economic Partenie Cosma, unde liberalul Daniel Negrean, acum director adjunct, a obţinut o medie mai mare (9) decât colegul său de partid Virgil Blage (7,6), aşa că fac rocada. Culmea e că şi la concursul pentru director adjunct tot Negrean a luat notă mai mare decât Blage! Noroc, însă, că eliberează scaunul pentru a fi director...
Schimbări sunt şi la Şcoala Nicolae Bălcescu, unde directorul Radu Pîrja a picat proba interviului cu nota 5,6, aşa că şefia unităţii va fi preluată de Monica Costa, fost inspector pentru limba engleză (media 8,1). De asemenea, după ce a condus ani buni Liceul Sportiv Bihorul, directorul Dan Matei e nevoit să predea ştafeta: a picat examenul scris, aşa că noul director va fi adjunctul Lucian Stance (8).
Mai rămâne de văzut cine vor fi cei 66 de profesori care vor fi numiţi în funcţiile de directori rămase acum vacante. În tradiţia românească, nu este exclus ca printre ei să se numere şi candidaţi care tocmai au picat examenul, dar s-au "pitit" bine în spatele unor coduri...
SCANDAL
Reclamaţie la DNA
Concursul pentru viitorii directori ai şcolilor din Bihor s-a lăsat şi cu o plângere la DNA. Fosta directoare a Şcolii Avram Iancu din Oradea, Gheorghina Bîrlădeanu, a reclamat procurorilor anticorupţie că nota contracandidatului său, directorul în funcţie Sorin Cuc, a crescut suspect după contestaţiile la proba scrisă.
Procurorii DNA au ridicat documente de la Inspectoratul Şcolar, dar n-au anunţat încă niciun verdict. Cuc a avut media mai mare (8,2) decât Bîrlădeanu (7,1), aşa că vinerea trecută a fost şi el validat director. Dacă îşi va încheia sau nu mandatul rămâne de văzut...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.