După o vară de relaxare și „moartea” campaniei de vaccinare, valul IV al pandemiei începe să facă ravagii. La începutul săptămânii trecute, în Iași și Suceava zeci de ambulanțe cu pacienți Covid așteptau în fața spitalelor pentru că nu aveau unde să-i interneze, iar în București, Cluj și Timișoara nu mai exista niciun loc liber la ATI, în timp ce numărul infectărilor înregistra un nou record și România ajungea pe locul III în Europa la mortalitatea Covid.
Criza a erupt și în Bihor: la mijlocul săptămânii, spitalele din Oradea nu mai aveau paturi ATI pentru pacienții Covid. Motivul? Redeschis în iunie pentru bolnavii cronic, Spitalul Municipal a ținut pentru cei infectați doar jumătate din paturile de până atunci, dar numărul infectărilor crește.
BIHOREANUL vă prezintă efectele începutului noului val pandemic, atât de grave încât în ultimele două săptămâni un singur bolnav ajuns la ATI în Spitalul Municipal a fost vindecat, restul paturilor eliberându-se prin moartea pacienților. Nu degeaba sunt medici care cred că ne aflăm „în pragul unei catastrofe umanitare”...
N-a ținut decât o vară...
Primele indicii ale celui de-al patrulea val s-au resimțit în România în miezul verii, când tulpina Delta, de două ori mai contagioasă, devenea predominantă: dacă în luna mai erau circa 50 de noi cazuri Covid pe zi, în iulie numărul a depășit 100.
În Bihor, valul IV a ajuns în ultima săptămână din iulie, când erau descoperite doar sporadic infectări, maximum 7 pe zi, pentru ca în prima zi din august să se dubleze la 15/zi. În pofida semnelor, vaccinarea s-a „înmuiat”, astfel că dacă în mai se administrau zilnic 1.500 doze de ser anti-Covid, în iulie s-a ajuns la 400, iar în august la 250.
Amăgirea că pandemia a fost învinsă, cum se lăuda Guvernul pe 15 mai, când premierul Florin Cîțu a anunțat anularea fără condiții a restricțiilor, s-a risipit marțea trecută, pe 28 septembrie, când la nivel național erau 11.049 infectări noi, peste cele 10.269 din 18 noiembrie 2020, fiind înregistrate totodată 208 decese și 308 copii cu Covid spitalizați.
Unda de șoc a ajuns în Bihor după două zile: joi, 30 septembrie, s-a ajuns la 237 de noi infectări și 4 decese, iar după încă două zile, sâmbătă, 2 octombrie, erau 256 de cazuri noi și 7 decese. E adevărat, încă sub recordul județean din 6 noiembrie 2020, când au fost 378 de noi infectări, dar prevestitor de furtună...
De la calm la alertă
„Situația la noi deocamdată e calmă”, spunea BIHOREANULUI, marțea trecută, managerul Spitalului Municipal, Laurențiu Chiană (foto): dintre cele 57 de paturi ATI Covid existente în județ (20 la Municipal, 22 la Pelican, 15 la Județean) 15 erau încă libere.
În aceeași seară, însă, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, avertiza: „Din ce spun specialiștii, vârful valului IV va fi undeva la mijlocul lunii octombrie sau puțin mai încolo. Pentru 15-20 octombrie se preconizează să se ajungă și la 20.000 de noi infectări pe zi”.
Oficialul atenționa că cele 1.600 de paturi ATI Covid din țară ar putea „să nu ne ajungă” și cerea spitalelor să diminueze din paturile pentru bolnavii cronic, „pentru a putea face loc paturilor ATI pentru pacienții Covid”, precum și să primească pacienți din alte județe: „Ne așteaptă 2-3 săptămâni de foc. Nu vreau să aud chestiuni de patriotism local. Și eu sunt patriot local și îmi place județul de unde provin, dar nu putem refuza un pacient pentru că vine dintr-un alt județ. Trebuie să dăm dovadă de solidaritate”.
„Situația este mai critică”
Problema e că, deși în cele 19 luni de pandemie trecute, spitalele Covid din Oradea, Municipal și Pelican, au primit sute de pacienți din alte județe, fără să redirecționeze niciunul, acum nu mai au locuri nici pentru bihoreni. Joi, la UPU din cadrul Spitalului Județean erau în așteptarea unui pat la ATI 7 bihoreni, dintre care 4 în stare de inconștiență, ventilați mecanic, și alți 3 conștienți într-un izolator.
„Simțim din plin valul IV. De două săptămâni a crescut exploziv - s-a triplat - numărul de prezentări în UPU ale persoanelor cu Covid, 10-15 în fiecare zi cu forme medii și ușoare, 5-10 în stare gravă, cazuri de trimis direct în ATI. Pentru că nu sunt locuri, în permanență avem cel puțin 2-3 pe ventilație mecanică”, a declarat BIHOREANULUI dr. Hadrian Borcea (foto), șeful UPU-SMURD Bihor. „Situația este mai critică decât în valurile precedente pentru că a crescut numărul infectărilor și a scăzut numărul paturilor Covid, inclusiv ATI”, subliniază dr. Borcea.
„Plan de reziliență”
Până la începutul lunii iunie, când a funcționat exclusiv anti-Covid, Municipalul a avut 379 paturi în secții și 35 la ATI. La începutul verii, după al treilea val, spitalul s-a redeschis pentru bolnavii cronic, alocând pacienților Covid 169 de paturi la Infecțioase (din strada Republicii) și Pneumologie (pe Izvorului). De atunci, mai are 20 paturi ATI, restul fiind alocate bolnavilor cronic (10) și respectiv suspendate pentru renovare.
Săptămâna trecută, odată cu creșterea numărului infectărilor (în județ s-a ajuns sâmbătă la 2.054 de cazuri active), paturile de la Infecțioase și Pneumologie au fost suplimentate la 222, iar vineri au fost mobilizate pentru pacienți Covid și celelalte spitale din județ.
„Printr-un plan de reziliență aprobat în primăvară, toate spitalele din județ au fost obligate ca la creșterea numărului de infectări să aloce paturi pentru Covid”, spune șefa Direcției de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă (foto). Concret, Spitalul de Recuperare din Felix are de vineri 16 paturi Covid, Municipalul din Beiuș 30, cel din Marghita 12, cel din Salonta 11, spitalele orășenești din Aleșd și Ștei 8 și respectiv 4 paturi, cel de psihiatrie din Nucet 6, iar Spitalul de psihiatrie și măsuri de siguranță Ștei 24 (acestea doar pentru pacienții internați prin sentințe judecătorești). Practic, un plus de 87 de paturi care, adăugate celor 222 ale Municipalului, tot nu însumează 379, câte erau până în iunie.
„Să ținem spitalul deschis”
„Facem toate eforturile să ținem spitalul deschis și sper că nu vor fi atâția pacienți ca în trecut, pentru că, totuși, o parte din populație s-a vaccinat”, spune dr. Ovidiu Burtă (foto), directorul medical al Spitalului Municipal.
Ideea e susținută atât de DSP, cât și de Prefectură. „Anul trecut, bolnavii cronic au avut acces restrâns în spitale, au murit cu 800 mai mulți bihoreni ca în 2019, fără să fi avut Covid”, spune prefectul Dumitru Țiplea. Dorința e de înțeles: sistemul sanitar nu poate funcționa ani de zile cu spitale exclusiv anti-Covid, pentru că bolnavii cronic nu pot fi lăsați în plan secund așa mult.
Noul val al pandemiei complică, însă, lucrurile. Dacă în cele precedente nu aveau locuri în spitale bolnavii cronic, de data asta nu au loc pacienții Covid. Vineri, la 1.862 de cazuri active în Bihor, erau spitalizați 258 de pacienți cu forme medii și grave (la Municipal 177, la Județean 19, iar la Pelican și la Beiuș câte 31), din care 15 proveniți din alte județe, iar la ATI în Oradea erau ocupate toate cele 57 de paturi (dintre care 7 cu pacienți din alte județe).
Valul nevaccinaților
Medicii sunt îngrijorați de virulența noului val: din 1 până în 28 septembrie au fost infectați și 269 de copii, iar mortalitatea a sărit în aer. „În ultimele două săptămâni, dintre toți pacienții ajunși la ATI, doar unul a putut fi vindecat, restul au decedat”, spunea vineri managerul Spitalului Municipal, Laurențiu Chiană.
Cauzele? Pe de o parte, în mod clar, nevaccinarea. Dr. Rahotă afirmă că „75% din cei infectați acum sunt nevaccinați”, iar până vineri nicio persoană vaccinată nu ajunsese la ATI. Sâmbătă, însă, a fost înregistrat la ATI și decesul unui bărbat de 65 de ani vaccinat în februarie, dar cu afecțiuni grave: hipertensiune, cardiopatie ischemică, diabet și insuficiență renală.
Pe de altă parte, unii dintre cei infectați se prezintă târziu la medic și sunt chiar antivacciniști. „Află că au Covid, dar se ascund acasă și ajung la spital când li se agravează starea”, spune dr. Lucia Daina, managerul interimar al Spitalului Județean. De altfel, vineri a fost raportat și un deces „la domiciliu” al unei femei de 49 ani, nevaccinate și fără nicio altă boală. „A fost găsită în casă de mama sa, s-a făcut necropsie și nu avea nicio comorbiditate”, spune dr. Rahotă.
Concluzia e de neevitat: deși nu garantează 100% protecția în fața infectării, vaccinarea previne riscul unei forme grave a bolii, care poate duce la ATI sau chiar la capătul drumului...
PRO VACCINARE
Vaccinări puține, decese multe
Marțea trecută, România a ocupat locul III în Europa la mortalitatea Covid, înregistrând 11.049 noi infectări și 208 decese (un deces la 7 minute, la o populație de 19 milioane locuitori), după Marea Britanie, cu 36.722 cazuri noi (și 150 decese, la 65 milioane locuitori), și Germania, cu 12.209 cazuri (și doar 70 de decese, la 83 milioane locuitori).
În schimb, dacă în Europa media vaccinării este de 70% din populație (în Portugalia chiar 85%), în România doar 33% dintre locuitori sunt vaccinați, mai rău stând doar Bulgaria (22%).
Săptămâna trecută, știrile privind efectele celui de-al IV-lea val al pandemiei au părut, totuși, să convingă o parte dintre români să se vaccineze. În Bihor, dacă luni, 27 septembrie, au fost anunțate doar 156 de vaccinări efectuate în ziua precedentă, sâmbătă au fost raportate 2.005, în cele 5 zile numărul bihorenilor complet vaccinați crescând de la 121.179 (22,43%) la 145.439 (26,92%). De marți, 28 septembrie, când a început administrarea celei de-a treia doze, aceasta a fost administrată pentru 3.960 persoane. Potrivit coordonatorului Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță, aceasta „restabilește eficiența protecției la peste 95% față de infecție și la 97% față de formele grave de boală”.
Statistici privind evoluţia pandemiei de Covid-19 în Europa, aferente datei de 3 octombrie 2021 (sursa: www.worldometers.info)
RESTRICȚII ÎNĂSPRITE
Cu masca în aer liber
Odată cu creșterea numărului de infectări, în Bihor crește și incidența pe localități în funcție de care se impun restricții de activități. La finele săptămânii trecute, „campioană” era comuna Spinuș, cu 11,36 persoane infectate la mia de locuitori, în Cetariu și Țețchea incidența fiind peste 7,5 la mie, iar în Chișlaz și Hidișelu de Sus peste 6. În Oradea, la fel ca în alte 7 unități administrativ-teritoriale, incidența era mai mare de 4, iar în 9 UAT-uri peste 3.
În funcție de incidență, localitățile sunt supuse restricțiilor. Potrivit unei HG adoptate sâmbătă, acestea au fost înăsprite pentru UAT-urile cu incidență de peste 6 la mie. Aici, accesul în restaurante și la evenimente este condiționat exclusiv de vaccinare sau trecerea recentă prin boală, astfel că nu se va mai putea participa în baza unui test rapid sau PCR. În plus, accesul la nunți sau botezuri va fi permis doar până la jumătate din capacitatea spațiilor și pentru maximum 200 de persoane. Restaurantele vor putea fi deschise doar până la ora 24 și mall-urile până la 22, iar purtarea măștii devine obligatorie în toate spațiile publice, atât închise, cât și deschise. Între orele 22 - 05 se introduce așa-numita carantină de noapte pe durata weekend-ului, care peste incidența de 7,5 la mie se extinde și în cursul săptămânii.
În schimb, prezența la cursurile școlare nu mai este legată de incidență, unitățile de învățământ rămânând deschise indiferent de rata infectărilor. O școală sau o grădiniță va trece la cursuri online doar când jumătate din clase/grupe au activitatea suspendată din cauza unor cazuri de Covid confirmate.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.