URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Ianuarie 2025, 14:29

„Din ’90 mi-am dorit asta”: Bucurie în Borș, după ce au dispărut controalele de frontieră. Unii au mers pe jos în Ungaria, ca să vadă „minunea” (FOTO/VIDEO)

„Din ’90 mi-am dorit asta”: Bucurie în Borș, după ce au dispărut controalele de frontieră. Unii au mers pe jos în Ungaria, ca să vadă „minunea” (FOTO/VIDEO) Foto: Paul Lelea / BIHOREANUL

Prima zi a anului 2025 este și prima în care România face parte din spațiul Schengen, ceea ce înseamnă că au dispărut controalele de la frontiera Bihorului cu Ungaria.

Vestea a fost foarte bine primită de oamenii care, miercuri dimineață, au intrat în România sau au ieșit din țară și pe care singurii care i-au oprit o clipă în loc au fost reporterii BIHOREANULUI.

„Nu mai este control? Extraordinar!”

Imediat după ora 10, în gheretele din vămile Borș și Ártánd nu mai era niciun polițist de frontieră, nici român, nici maghiar. Echipaje au putut fi văzut în apropierea celor două puncte de trecere a frontierei, însă atât polițiștii români, cât și omologii lor din Ungaria se rezumau să supravegheze zona.

Mulți dintre șoferii care ieșeau sau intrau în țară erau plăcut surprinși de faptul că nimeni nu îi oprește pentru verificarea documentelor, iar benzile de acces în fiecare țară nu aveau niciun obstacol. Unii nici n-au știut de noua rânduială.

„Nu mai este control? Extraordinar! Ne bucurăm. N-am știut, am pregătit buletinele”, au declarat pentru BIHOREANUL doi bărbați aflat într-o mașină înmatriculată în Mureș și care lucrează ca muncitori sezonieri în Germania. În prima zi din an, au venit acasă, iar înainte să ajungă la Borș, șoferul a luat în mână buletinul său și al pasagerului, convins că va trebui să-l prezinte autorităților. „Este o veste foarte bună, sperăm că va fi mai bine așa”, au spus cei doi români.

Alții au profitat de acest moment istoric pentru a face prima ieșire din România. Un cuplu tânăr a plecat din Bihor în Ungaria miercuri dimineață, înainte de ora 11, ieșind din țară cu mașina pentru prima oară. „E foarte fain, foarte ușor. E prima oară când mergem cu mașina, testăm noile condiții”, a spus șoferul.

Fără timp pierdut în vămi

Ca să se convingă că într-adevăr nimeni nu mai controlează oamenii care ies din România, un orădean și-a lăsat mașina într-o benzinărie din apropierea frontierei și a pornit singur, pe jos, spre Ungaria, salutându-se atât cu polițiștii de frontieră români, cât și cu cei maghiari, care s-au rezumat să-l privească.

„Am vrut să văd dacă este adevărat. Este super, de neimaginat, o veste foarte bună. Dispare timpul în care stăteam aiurea în vămi”, a declarat Bogdan Codrescu (foto).

Bărbatul a mărturisit și că așteaptă acest moment de mult. „Din ‘90 mi-am dorit să fim în Europa și în Schengen”, a spus el, mândru că este acum un membru al comunității Schengen.

O bucurie și mai mare simt bihorenii care locuiesc în Ungaria sau ungurii care lucrează sau învață în România și care de-acum înainte nu vor mai pierde timp în trafic, la trecerea dintre cele două țări. „E foarte bine. Locuiesc în Ungaria, dar merg la școală în România, așa că trec frontiera în fiecare zi și era enervant, pentru că erau cozi foarte lungi. Va fi mult mai bine de-acum. Câștig o oră pe zi datorită acestui lucru”, a spus un tânăr din Biharkeresztes, dar student în Oradea, și el unul dintre șoferii care miercuri dimineață au venit în România.

„E deosebit. Am așteptat de mult asta, mai ales că avem casă în Biharkeresztes. O oră sau jumătate de oră pierdeam zilnic la vamă. Acum va fi altfel, este ca și cum am trece doar dintr-o localitate în alta”, a declarat și un orădean care deține o proprietate în Ungaria și care, de asemenea, a trecut frontiera încă din primele ore ale anului 2025.

Nu plecați din țară fără buletin!

Controlul la frontierele României cu Ungaria, dar și cu Bulgaria, a dispărut începând din 1 ianuarie 2025, după ce țara noastră, dar și Bulgaria, au aderat la spațiul Schengen. Asta înseamnă că niciun călător nu mai este oprit la cabinele de control ale polițiilor de frontieră, călătoriile fiind similare celor în interiorul țării.

„Acest lucru este valabil pentru toate persoanele, indiferent de cetățenie, și pentru toate categoriile de mijloace de transport, fie că vorbim despre autoturisme, autocare, microbuze, camioane, ambarcațiuni sau trenuri”, a declarat comisarul șef de poliție Laura Bondar, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție de Frontieră Bihor.

Totuși, călătorii care merg într-o altă țară trebuie să aibă asupra lor un document de călătorie valabil, adică pașaport sau carte de identitate. În continuare, polițiștii de frontieră români, dar și cei maghiari, vor face controale aleatorii și nesistematice pe șosele, în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Dupa cum merg lucrurile..
..o sa vina un moment în care ne vom dori ca infractionalitatea sa aiba iarasă granițe.
Postat 03 Ianuarie 2025, 14:36 de georgemarian
La Multi Ani ! Dragii aminci si inamici!
Da este "fain"! Nu mai stam la coada. Poate cineva sa-mi spuna cit ne-am costat FAIN-ul asta?
Postat 02 Ianuarie 2025, 09:46 de Piranda
O să treacă repede entuziasmul ăsta ...
... atunci când o să conștientizeze tot mai mult că România devine nu numai un cotidor de tranzit energetic către vest și nord, ci și unul al migrației ilegale, drogurilor și infracționalității din toate direcțiile.
Postat 02 Ianuarie 2025, 09:46 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON