URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 26 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bihorul nu stă grozav cu conectivitatea. Autostrada zace în nelucrare de 20 de ani și, deși tronsoanele din județ sunt licitate și atribuite, încă nu s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, pentru că Guvernul nu mai are nicio lețcaie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Afirmația ar putea să pară scandaloasă, însă chiar cred - și încerc să și argumentez - că bihorenii, cel puțin, au cu cine vota. Da, ofertele de candidaturi, și pentru Parlament, și pentru Președinție, sunt pestrițe tare, dar însăși varietatea lor face imposibil ca alegătorilor să nu le fie pe plac una sau alta dintre ele.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Octombrie 2024, 07:34

DIH4Society: Universitatea din Oradea oferă IMM-urilor din Bihor posibilitatea de a beneficia de servicii de consultanţă gratuite

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Universitatea din Oradea, prin proiectul DIH4Societyoferă IMM-urilor din judeţul Bihor posibilitatea de a beneficia de servicii de consultanţă gratuite pentru transformare digitală în domeniile: 

- Securitate cibernetică;

- Transformare digitală și verde;

- Automatizare de procese – Smart robotics;

- Testare și demonstrare de soluții;

- Abilități și competențe digitale avansate etc.

IMM-urile pot accesa gratuit unul din cele peste 400 de pachete de servicii, cu valoare cuprinsă între 2000 - 60.000 euro!

Beneficii pentru IMM-uri:

- Evaluarea maturității digitale înainte și după serviciile de consultanță;

- Proiectarea Digital Enterprise Architecture;

- Introducerea tehnologiei digitale și a aplicațiilor în IMM-uri pentru îmbunătățirea proceselor de afaceri și a performanței forței de muncă;

- Validarea conceptului unui proces de fabricație digitalizat înainte de a investi în tehnologie;

- Asistență tehnică pentru integrarea echipamentelor inteligente complexe etc.

Dacă eşti interesat, primul pas este să intri pe platforma: https://dih4society.ro/apel-imm/ şi să inregistrezi IMM-ul pe care îl reprezinţi.

Pentru mai multe detalii, viziteaza https://dih4society.ro/apel-imm/ sau contactează echipa DIH4S – Universitatea din Oradea pe adresa de e-mail: dih4societyuo@gmail.com.

Suntem aici pentru a vă ajuta la fiecare pas!

P.S. Viitorul este digital. Asiguraţi-vă că afacerea Dvs. este pregatită să prospere utilizând resursele şi sprijinul oferit de fondurile europene. Contactaţi-ne!

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.606 RON
  • 1 EUR = 4.9733 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON