MOJO Wedding Expo, ediția de toamnă, revine la ERA Park Oradea între 8 și 10 noiembrie.
Târgul de nunți, ajuns la ediția a zecea, va fi unul de amploare și se va extinde de sub cupola complexului comercial din Calea Aradului nr. 62 în toată galeria și în sala de evenimente, oferind soluții utile și practice pentru ziua cea mare.
Peste 60 de expozanți vor aduce o gamă variată de produse și servicii esențiale: rochii de mireasă, verighete și alte tipuri de bijuterii, invitații, aranjamente florale, tortul mirilor, candy bar, cocktail bar, dansul mirilor, artificii, photobooth și selfie booth, decoruri cu baloane, servicii foto-video și multe altele.
În premieră, viitorii miri vor putea colabora și cu un consilier specializat în culori, Beatrix Reka Arany, care îi va ajuta să aleagă cromatica perfectă, de la rochia de mireasă și costumul de ceremonie, până la machiaj, buchete și ținutele domnișoarelor de onoare.
„Vă așteptăm cu drag la MOJO Wedding Expo ca să vă bucurați de oferte speciale. Veți avea parte de consiliere gratuită, degustări și reduceri exclusive. În plus, aniversăm cea de-a zecea ediție cu un cadou special oferit de Mobexpert: un voucher de 3.000 EUR pentru o nuntă de vis!”, transmit organizatorii.
Mirii care vor semna contracte în cadrul târgului de nunți de la ERA vor primi de la furnizori un talon de participare la tombolă, fiecare contract reprezentând o șansă în plus de câștig. Tichetele se vor depune în urna amplasată la intrarea în sala de evenimente, iar câștigătorul va fi desemnat ulterior.
Intrarea la târg este gratuită.
Vă așteptăm, așadar, să găsim împreună inspirația pentru o nuntă memorabilă!
Programul MOJO Wedding Expo:
Vineri, 8 noiembrie: 15:00 - 20:00
Sâmbătă, 9 noiembrie: 11:00 - 20:00
Duminică, 10 noiembrie: 11:00 - 19:00
(advertorial)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.