URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Februarie 2024, 12:01

Dependenţa de nicotină: Peste 4.000 de substanţe, multe toxice, au fost identificate în fumul de țigară

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În fumul de ţigară au fost identificate peste 4.000 de substanţe, multe dintre ele toxice. Un fumător care fumează un pachet de ţigări pe zi pufăie de circa 70.000 de ori într-un an, toate mucoasele gurii, nasului, faringelui şi arborelui traheo-bronşic fiind expuse repetat fumului. Unele substanţe acţionează direct pe aceste mucoase, în timp ce altele sunt absorbite în sânge sau sunt dizolvate în salivă şi înghiţite. Răspunsul organismului la inhalarea fumului de ţigară este complex şi multiplu, actualmente cercetările vizând mai mult reacţiile la nicotină şi monoxid de carbon.

Efectele celorlalte substanţe toxice este mai puţin cunoscut. Nicotina este un alcaloid toxic cu efecte stimulente şi antidepresive, care determină creşterea tensiunii arteriale şi a pulsului, creşterea concentraţiei sanguine a glucozei şi a unor hormoni şi vasoconstricţie periferică. Monoxidul de carbon este un gaz toxic care determină scăderea funcţiilor sistemului nervos central (fumul de ţigară conţine 2-6% monoxid de carbon).

În fumul de ţigară se mai găsesc şi unele substanţe care au produs experimental cancer la câteva specii de animale, cum sunt hidrocarburile aromatice, aminele aromatice sau nitrozaminele. Alte substanţe au efect iritant pulmonar (fenol, cresol, acid hidrocianic, acetaldehidă, acroleină etc.).

Studiile efectuate în diverse ţări arată că fumătorii au o durată de viaţă semnificativ mai mică decât nefumătorii şi că mortalitatea la femeile fumătoare tinde să o egaleze pe cea a bărbaţilor fumători. Fumatul reprezintă o problemă majoră de sănătate, fiind cauza a unul din 6 decese în ţările dezvoltate şi cu impact din ce în ce mai mare şi în restul ţărilor. Cele mai frecvente afecţiuni legate de fumat şi care reprezintă cauze majore de deces sunt bolile coronariene şi cancerul pulmonar.

Atenţie!

S-a demonstrat că există un anumit comportament al fumătorilor, aceştia de regulă fiind consumatori de alcool şi cafea în cantitate mai mare decât nefumătorii. La femeile fumătoare, menopauza se instalează mai devreme decât la cele nefumătoare. Rezistenţa la efort a fumătorilor este mai scăzută, iar sistemul imunitar mai slăbit decât la nefumători.

Reţineţi!

Deşi aproape fiecare fumător poate da numeroase exemple de oameni care au fumat o viaţă întreagă şi au murit la vârste înaintate, puţini se gândesc la consecinţele asupra propriului organism, consolându-se cu ideea că ei nu vor păţi nimic.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Crede si nu cerceta
Bine, veţi spune, dar cum rămâne cu substanţele aşa-zis cancerigene? Nu s-au făcut experimente cu fumul de ţigară asupra şoarecilor, dintre care unii au murit de cancer pulmonar? Corect, însă într-un mare studiu-experiment, mii de hamsteri aurii au fost timp de ani de zile „afumaţi” cu fum de ţigară, iar rezultatul a fost: niciunul nu a „căpătat” cancer pulmonar, ba chiar animalele „afumate“ au trăit mai mult decât cele din grupul de control. (W. Dontenwill et al. în „Zeitschrift für Krebsforschung und klinische Onkologie" 89, 152-180, 1977). După acest studiu teoria idioată cu „fumatul cauzează cancer” ar fi trebuit să fie abolită. Dar de ce totuşi unii din şoriceii de casă au dezvoltat cancer? Explicaţia este inclusă în codul biologic: şoriceii de casă, în urma „convieţuirii“ cu oamenii, au învăţat să se teamă de foc şi desigur de fum, iar afumarea permanentă le-a indus categoric unora din ei acea frică de moarte care a dus la tumori pulmonare. Hamsterii au ca mediu natural natura liberă, departe de oameni, în vizuine construite în pământ, deci nu cunosc „genetic şi istoric condiţionat“ această teamă de foc sau fum.
Postat 11 Februarie 2024, 19:23 de excalibur
Daca esti pr*st...
...si dai din banii tai sa bagi rah*turi dinastea in tine, atunci plateste fraiere!
Postat 11 Februarie 2024, 15:57 de Szaby_Oradea
@pinonel
Inca unul care se pricepe la orice. KP, tu esti?
Postat 11 Februarie 2024, 14:57 de Biggie
Veniturile din accizele pe tutun reprezintă peste 45% din veniturile totale din accize
https://adevarul.ro/economie/industrie-veniturile-din-accizele-pe-tutun-2314306.html
Postat 11 Februarie 2024, 12:35 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON