URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Aprilie 2019, 14:54

Defilare militară nemaivăzută în Oradea, cu TAB-uri, tunuri, elicoptere Puma şi cavaleria Jandarmeriei, dar fără MIG-uri (FOTO / VIDEO)

Miile de orădeni adunaţi, sâmbătă, în centrul Oradiei au asistat la o defilare militară nemaivăzută în oraşul de pe Crişul Repede, cu transportoare blindate, tunuri de obuzier, autostaţiile Panther, dar şi militari din Oradea şi din ţară.

De două ori, în timpul paradei, centrul oraşului a fost survolat de trei elicoptere Puma. Deşi se dorea ca la paradă să participe şi avioane de luptă MIG Lancer, acestea nu au mai putut participa, deoarece au avut o altă misiune.

Oradea tricoloră

Parada a început la ora 15, aşa cum se anunţase, după ce în Piaţa Unirii au ajuns oficialii, adică primarul Ilie Bolojan, vicepreşedintele CJ Bihor, Ioan Mang, parlamentarii de Bihor, respectiv ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş.

Profitând şi de vremea bună, orădenii au participat în număr mare la eveniment. Pe traseul strada Independenţei - Piaţa Unirii – strada Armatei Române, s-au aşezat în spatele gardurilor montate de jandarmi mii de oameni, îndeosebi părinţi şi bunici însoţiţi de copii sau nepoţi.

Cei mai norocoşi dintre ei au prins locuri în gradenele anume amplasate de Primărie, una la intrarea pe podul Ferdinand, iar alta la colţul palatului administrativ. Pentru că oamenii au primit gratuit steaguri tricolore, pe care nu s-au sfiit să le fluture, întreaga zonă centrală a fost colorată în roşu, galben şi albastru.

Debut cu „Gemina”

Primii care au defilat în faţa orădenilor au fost militarii din Divizia 4 Infanterie "Gemina", care se mândreşte cu peste un secol de existenţă în Armata României. Marea unitate, al cărei comandament se află în Cluj-Napoca.

Locotenent-colonel Ionel Mangiurea a deschis defilarea, prezentând onorul de pe un transportor amfibiu blindat (TAB) de cercetare, dotat cu două mitraliere şi având un echipaj din trei militari. A urmat apoi drapelul de luptă al Regimentului 69 Artilerie Mixtă "Silvania", purtat de militarii regimentului, considerat "pumnul de foc" al "Geminei".

Parada a continuat cu detaşamentele Centrului 54 Comunicaţii RMNC Oradea, în fruntea cărora s-a aflat drapelul de luptă al unităţii. Cu o istorie de peste jumătate de veac în Armata României, transmisioniştii bihoreni au ca principale misiuni asigurarea funcţionării, exploatării şi mentenanţei centrelor de comunicaţii ale Reţelei Naţionale de Comunicaţii din zona de responsabilitate.

Oradea survolată

De două ori, defilarea de la sol a fost dublată de o defilare aeriană. O formaţie de trei elicoptere IAR 330 Puma, aparţinând Bazei Aeriene "General Emanoil Ionescu", a survolat centrul Oradiei, în aplauzele viguroase ale orădenilor.

La survolarea aeriană ar fi trebui să participe şi avioane de luptă MIG Lancer, însă acestea nu au mai ajuns. Conform explicaţiilor organizatorilor, MapN nu le-a mai trimis la Oradea, întrucât MIG-urile au avut o misiune sâmbătă.

Orădenii au fost încântaţi însă şi de cele trei elicoptere, care la a doua survolare au făcut o trecere în diagonală, urmată de ruperea formaţiei, astfel încât fiecare elicopter a luat-o într-o altă direcţie. Fireşte, în aplauze...

Dotări orădene

Defilarea a continuat la sol cu TAB-uri B-33 Zimbru din dotarea Batalionului 811 Infanterie "Dej", cu două mitraliere jumelate, cu tehnica din dotarea Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive "General Vasile Danacu", tunuri de obuzier de calibru 152 mm tractate de autocamioane DAC 665T (tehnică din dotarea Batalionului 315 Artilerie "Simion Bărnuţiu"), respectiv tehnica Centrului 54 RMNC din Oradea, adică autostaţiile Panther 2000H şi containerele de comunicaţii pe platformă DAC 665 T, destinate asigurării comunicaţiilor radio-releu.

Parada a continuat cu jandarmii IJJ Bihor, pompierii ISU Crişana, detaşamentele structurilor de ordine publică ale IPJ Bihor, Poliţiei Locale şi Penitenciarului Oradea şi autovehicule de intervenţie ale Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Oradea.

Ca pe vremuri

În faţa orădenilor au ajuns apoi plutoane de reconstituire istorico-militare. Formate din voluntari îmbrăcaţi în uniforme care imită îmbrăcămintea soldaţilor din secolul trecut, aceste plutoane au fost aplaudate de orădeni parcă cu şi mai mult entuziasm. Au defilat reprezentanţi din asociaţiile Tradiţia Militară, Tradiţii Ostăşeşti, Clubul de Istorie Militară (din a cărui formaţie au făcut parte sublocotenentul erou Ecaterina Teodoroiu şi o soră de caritate din Primul Război Mondial) şi Asociaţia Datina Străbună din Oradea.

Finalul a fost de asemenea unul apreciat de orădeni, aparţinând cavaleriei din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Nouă cupluri ecvestre, adică nouă cai călăriţi de câte un jandarm îmbrăcat în uniformă de sărbătoare, au lăsat  în urmă doar ecoul ropotelor şi ovaţiile orădenilor.

TAB-uri cucerite de copii

Parada a durat doar 25 de minute şi unii participanţi au mărturisit că şi-ar fi dorit să vadă şi mai multă tehnică militară.

În schimb, cu mic, cu mare, orădenii s-au îmbulzit apoi la expoziţia de tehnică militară, pentru că, după ce au încheiat parada, TAB-urile, tunurile şi militarii s-au oprit în Piaţa Unirii, în zona cuprinsă între străzile Vasile Alecsandri şi Traian Moşoiu. Cei mai încântaţi au fost, evident, copiii, care au escaladat cu repeziciune blindatele.

Zeci de pici s-au înghesuit pe şi în TAB-uri, dornici să facă o poză pe care s-ar putea să n-o mai repete niciodată.

De asemenea, voluntarii din asociaţiile de reconstituire militară şi-au prezentat uniformele şi au făcut demonstraţii de mânuire a puştilor, momente care au fost, de asemenea, pe placul orădenilor, mici şi mari deopotrivă.

Expoziţia a rămas deschisă timp de o oră. Simultan, în Piaţa Unirii, Ansamblul Artistic Profesionist Crişana susţine un concert de muzică.

Sărbătoarea Centenarului Oradiei se va încheia, sâmbătă seară, cu un concert susţinut de Andra, programat la ora 19.30, respectiv cu retragerea cu torţe, care va începe la ora 20.30 pe traseul Prefectură – Podul Dacia – turbogiraţie – str. Independenţei – Piaţa Unirii. De la ora 21.10, cerul va fi colorat de focuri de artificii.

ARTICOLE PE ACEEAȘI TEMĂ:

Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificii au fost tricolore (FOTO / VIDEO)

Centenar din dronă: Cum s-a văzut din aer parada militară organizată în centrul Oradiei (FOTO)

Ilie Bolojan la 100 de ani de la eliberarea Oradiei: "Noi, românii, nu prea am reuşit să construim instituţii" (FOTO / VIDEO)

Zi superbă, organizare ireproşabilă, două incidente şi un singur politician aplaudat – primarul Bolojan (FOTO)

Ivanov nu a ratat ocazia: În timpul discursului lui Bolojan a aruncat cu mesaje anti politicieni

LIVE TEXT. Centenarul eliberării Oradiei: Descoperă alături de BIHOREANUL cele mai spectaculoase momente ale festivităţilor (FOTO / VIDEO)

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON