Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor va deschide o anchetă după decesul unuia dintre paznicii magazinului Kaufland din strada Ștefan Octavian Iosif din Oradea, eveniment anunțat la ITM la câteva ore după producerea lui de către firma la care fusese angajat.
De la documentele medico-legale
„Evenimentul soldat cu decesul unui angajat la magazinul Kaufland ne-a fost anunțat miercuri seară, după ora 19.00, de firma de pază la care era angajată persoana decedată, în vârstă de 65 de ani. Am fost anunțați că în jurul orei 16.45 i s-a făcut rău în zona cântarului și s-a prăbușit, iar în cădere s-a lovit, motiv pentru care a fost făcut un apel la 112. Vom declanșa o anchetă vizând un posibil accident de muncă, pentru că evenimentul a avut loc la locul de muncă și în timpul programului de muncă”, a declarat joi, pentru BIHOREANUL, șeful ITM Bihor, Marius Rotar.
Potrivit acestuia, ancheta va începe cu solicitarea documentelor medico-legale privind cauza decesului, iar ea ar putea dura între două săptămâni și două luni.
Potrivit legislației în vigoare, prin accident de muncă „se înţelege vătămarea violentă a organismului uman, care are loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a raportului de muncă în baza căruia se desfăşoară activitatea, şi care provoacă incapacitate temporară de muncă, invaliditate ori deces”.
Prima și ultima zi
După cum BIHOREANUL a relatat miercuri, un echipaj al Poliției și unul al Serviciului de Ambulanță Județean s-au prezentat miercuri după-amiază, în urma apelului la 112, la magazinul Kaufland din strada Șt. O. Iosif.
Urgentiștii l-au găsit pe bărbatul de 65 de ani însângerat, căzut la pământ și fără cunoștință, încercând aproape o oră să-l resusciteze, dar fără succes.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, bărbatul fusese angajatul unei firme de pază care asigură protecția magazinelor Kaufland, iar până miercuri locul său de muncă era la magazinul Kaufland din Șoseaua Borșului, de unde în acea zi a fost mutat la cel din strada Șt. O. Iosif, de lângă Lotus Retail Park.
Potrivit șefului SAJ Bihor, dr. Liciniu Venter, apelul la 112 a fost făcut la ora 16.44, la ora 16.46 echipajul SAJ cu medic și asistent a pornit la intervenție și a ajuns la pacient la ora 16.50.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.